Ministerul Educației a lansat pe 10 noiembrie o competiție de finanțare a publicațiilor științifice. Înscrierile începuseră pe 6 noiembrie. Ministrul Educației: ”S-a întârziat la avize”

2.860 de vizualizări
Carti si documente / Foto: Pexels.com
Carti si documente / Foto: Pexels.com
Coordonatorii de reviste și cărți tehnico-științifice au avut la dispoziție doar două zile pentru a depune dosare de finanțare a publicațiilor, deși competiția prevedea opt zile pentru înscriere. De vină este birocrația din Ministerul Educației. Suma alocată acestei competiții s-a înjumătățit în patru ani.

Pe data de 10 noiembrie, a fost semnat Ordinul Ministrului Educației numărul 5.985 prin care se lansa competiția de alocare a unor subvenții în valoare de 530.000 de lei pentru revistele și cărțile din domeniul tehnico-științific. Aferent acestui Ordin, din document făcea parte și un ghid care prevedea faptul că dosarele se pot depune în perioada 6-13 noiembrie. Așadar, conform documentului, înscrierea începuse cu patru zile înainte de anunțul de lansare a competiției.

Nici ziua de 11 noiembrie nu a putut fi folosită în întregime de cei interesați: Ordinul și ghidul au fost postate pe site-ul research.gov.ro – platforma Ministerului dedicată Cercetării – de-abia la ora 16.01.

”Am reușit să depunem, deoarece avem antrenamentul anilor trecuți. Acestea sunt niște erori umane, se mai întâmplă. Este foarte mare birocrația, de aici apar astfel de lucruri”, a declarat Roxana Savastru, director general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Optoelectronică INOE 2000.

Secretarul de stat pentru Cercetare, profesorul universitar Dragoș Ciuparu, a motivat situația prin întârzierile de avizare de la departamentele Ministerului. ”De la noi a plecat pe 4 noiembrie”, a declarat Ciuparu, care a adăugat că există termene foarte strânse pentru ca acești bani să fie cheltuiți; în caz contrar, suma urmează a se întoarce în Trezorerie la sfârșitul anului.

Contactat de Edupedu.ro, ministrul Educației, Monica Anisie, a afirmat că Ordinul a fost semnat de secretarul de stat Ciuparu și că nu știa despre decalare. ”L-am sunat pe domnul Ciuparu și mi-a spus că s-a întârziat la avize și că, din păcate, nu se mai poate prelungi perioada de înscriere pentru că s-ar pierde banii”, a afirmat Anisie.

Referitor la timpul rămas pentru înscriere, un profesor universitar a declarat, pentru Edupedu.ro, că ”Pentru o revistă nu e foarte greu. La cărți, în schimb, trebuie să vezi ce autori au gata cărțile, eventual să ceri de la profesori propuneri. Că doar nu stau editurile cu X titluri gata să aștepte lansarea. Nu poți să faci nici o strategie editorială.”

Suma alocată în acest an – 530.000 de lei – confirmă decreșterea anuală a fondurilor pentru această competiție: 1 milion de lei în 2016, 900.000 de lei în 2017, 700.000 de lei în 2018 și 630.000 de lei în 2019. Anul trecut, au primit bani 35 de reviste și 23 de cărți. ”Ăștia au fost bănuții în acest an, sperăm să fie mai mulți anul viitor”, a spus secretarul de stat Dragoș Ciuparu.

Graba în derularea unui program de finanțare, așa cum a fost cel pentru literatura tehnico-științifică, nu este unică în Ministerul Educației. Tot în această perioadă, universitățile au primit de la Minister, pe 10 noiembrie (înregistrat la destinație pe 11 noiembrie), solicitări de proiecte pentru activități extracuriculare – științifice, tehnice, cultural-artistice și sportive naționale – care să aibă loc în 2021. Ulterior, una dintre instituțiile de învățământ superior a solicitat facultăților să trimită proiectele până pe 13 noiembrie, la prorectoratul abilitat, Ministerul așteptându-le până pe 15 noiembrie (data înregistrării la București). Din dosar trebuiau să facă parte, printre altele, devize estimative de cheltuieli și o scrisoare a universității cu ordinea de prioritate a fiecărei activități la nivelul instituției de învățământ superior. ”Aici e mai complicat, deoarece trebuie activități propuse pentru studenți, discutate cu ei. E clar imposibil să ceri ceva gândit așa cum trebuie”, a precizat profesorul universitar consultat de Edupedu.ro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Flavian Georgescu, profesor de Matematică: Este inadmisibil ca în toți cei 4 ani de gimnaziu sau liceu să ne focusăm asupra tematicilor examenelor de evaluare națională sau de bacalaureat, algoritmic, fără a înțelege ce se află în spatele acestor probleme / Asta nu este Matematică! Asta este toceală și este tocmai opusul a ceea ce dorește disciplina Matematică pentru copii

Problema Matematicii în școala românească este analizată de profesorul de Matematică Flavian Georgescu într-un articol publicat de educatieprivata.ro. Acesta pune în antiteza rezultatele de la olimpiadele internaționale de matematică, unde…
Vezi articolul

Eveniment organizat de Edupedu.ro și World Vision România

EXCLUSIV Andreas Schleicher, directorul OCDE pentru Educație: Elevii români sunt adesea foarte buni să-și amintească matematica așa cum sunt învățați, dar întâmpină dificultăți când trebuie să aplice ce au învățat

România este pe ultimul loc între toate cele 81 de țări participante la cea mai amplă testare educațională internațională, PISA 2022, la capitolul echitate educațională. „Diferențele sociale relevate de PISA…
Vezi articolul

ANALIZĂ Ligia Deca anunță și ea că trebuie să investigheze cauzele și să reducă numărul celor care nu se prezintă la examenul de Bacalaureat și Evaluarea Națională, la fel cum anunța și predecesorul ei, Sorin Cîmpeanu, anul trecut. Nicio analiză nu a fost vreodată publicată, iar subiectul a fost îngropat imediat după examene

Numărul tot mai scăzut de la an la an al elevilor înscriși la examenele naționale, Evaluare Națională sau Bacalaureat, pare să fie în atenția Ministerului Educației doar în pragul examenelor,…
Vezi articolul