Ministerul Educației cere universităților să se înregistreze pe platforma pentru vaccinare împotriva Covid-19, pentru a-și programa angajații

5.602 vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Ministerul Educației cere universităților din țară, printr-o notă adresată rectorilor, să se înscrie pe platforma pentru vaccinare împotriva Covid-19, în vederea programării angajaților în etapa a 2-a de vaccinare. 

Anume, ministerul cere desemnarea unui responsabil cu “înregistrarea instituției de învățământ superior pe platforma destinată campaniei de vaccinare, centralizarea datelor de identitate și programarea la vaccinare a personalului angajat în respectiva instituție.”

Rectorilor li se cere să disemineze informațiile necesare către toți angajații li să asigure accesul la programul de vaccinare pentru personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic.

Ministerul solicită ca datele persoanei responsabile cu acțiunea de vaccinare să fie comunicate Direcției Generale Învățământ Universitar până marți, 19.01, orele 12.00. 

Nota, integral:

Către: INSTITUȚIILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT SUPERIOR

În atenția: Doamnei/Domnului Rector, 

Stimată doamnă Rector /Stimate domnule Rector, 

Vă informăm că potrivit Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România, aprobată în decembrie 2020, a fost deschisă Etapa a II-a de vaccinare. Această etapă a campaniei vizează: populația cu grad de risc și lucrătorii care desfășoară activități în domenii- cheie/esențiale, printre care personalul din unitățile și instituțiile de învățământ. 

În acest context, vă adresăm rugămintea de a disemina toate informațiile necesare către tot personalul din universitatea pe care dumneavoastră o conduceți. Reamintim că este necesar a asigura accesul la programul de vaccinare împotriva COVID-19, următoarelor categorii de personal: didactic, didactic auxiliar și nedidactic

În acest sens, fiecare universitate va desemna o persoană responsabilă cu: înregistrarea instituției de învățământ superior pe platforma destinată campaniei de vaccinare, centralizarea datelor de identitate și programarea la vaccinare a personalului angajat în respectiva instituție. 

De asemenea, vă reamintim că informațiile cu privire la acțiunea de vaccinare pot fi accesate pe linkul: https://vaccinare-covid.gov.ro/platforma-programare/. 

Fiecare instituție de învățământ superior va comunica Direcției Generale Învățământ Universitar, până marți 19.01.2021 – orele 12.00, numele persoanei responsabile cu acțiunea de vaccinare, funcția și datele de contact ale acesteia. Informațiile vor fi transmise letric prin fax sau electronic, la adresa dgis@edu.gov.ro. 

Vă mulțumesc și vă asigur de întreaga mea considerație. 

MINISTRU
Sorin – Mihai CÎMPEANU 

CABINET MINISTRU

Photo 196859326 © PojoslawDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Un adolescent din Spania, primul caz clinic din lume de dependență de jocul Fortnite / Din obsesia pentru joc, acesta a respins interacțiunile umane și avea un program de somn foarte decalat, pentru care a fost spitalizat două luni

Un minor spaniol a devenit primul caz cunoscut în lume de spitalizare timp de două luni pentru dependenţă gravă de jocul video Fortnite, după ce adolescentul a început să manifeste…
Vezi articolul

Premierul Ciucă a convocat ședință de guvern, duminică, în contextul în care a fost lansată o nouă propunere pentru sindicatele din educație / Ciucă e presat să soluționeze criza din educație, înainte de a preda mandatul de premier liderului PSD, Marcel Ciolacu

Guvernul premierului Nicolae Ciucă se întrunește în ședință, duminică, de la ora 10:00, pentru a soluționa criza din educație, astfel încât, săptămâna viitoare, să poată fi încheiată procedura rotativei guvernamentale,…
Vezi articolul