Ministerul Educației: Peste 4.500 de cadre didactice participă exclusiv online la cursurile de formare CRED

1.298 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Cursurile de formare a cadrelor didactice, organizate în cadrul proiectului „Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” (CRED), continuă exclusiv online, anunță Ministerul Educației și Cercetării într-un comunicat de presă. Potrivit acestuia, peste 4.500 de cadre didactice participă doar online la cursurile CRED, în conformitate cu noile reglementari adoptate în contextul pandemiei Covid-19.

Ministerul arată că la începutul acestei luni 199 de grupe de cadre didactice din toată țara – 84 din învățământul primar și 115 din învățământul gimnazial – participă exclusiv online la cursurile de formare continuă acreditate, nivel II, în cadrul CRED.

Potrivit autorității citate, anterior prezentei etape de formare, anume în intervalul februarie – mai 2020, 311 grupe de cursanți – dintre care 134 din nivelul de învățământ primar și 177 de grupe din învățământul gimnazial – au trecut cu succes de etapa de evaluare finală, după ce, din luna aprilie, au realizat tranziția totală de la cursuri desfășurate în sistem blended-learning (față în față și online) către cursuri de formare organizate exclusiv online.

Comunicatul precizează:

  • Continuarea în mediul virtual a cursurilor de formare se bazează pe ordinul de ministru numărul 3.845/27.03.2020, conform căruia a fost aprobată desfășurarea activităților de formare continuă din sistem blended-learning în sistem exclusiv online.
  • Până în prezent, în cadrul proiectului CRED, au fost formate 17.752 de cadre didactice.
  • În cadrul proiectului CRED, vor fi formate, în total, 55.000 de cadre didactice din învățământul preuniversitar

„Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți” – CRED este un proiect lansat în anul 2017, cu o durată de implementare de 4 ani. Este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. Proiectul se implementează la nivel național și are 12 parteneri – instituții publice. CRED este parte integrantă a Strategiei Europa 2020, prin Strategia privind Reducerea Părăsirii Timpurii a Școlii (aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 417/2015).

Foto: Pexels.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii cu 25 de ani vechime și gradul I pot obține reducerea normei didactice cu două ore, atrag atenția sindicatele într-o adresă către inspectorate: Școlile trebuie să țină cont de cererile depuse, la constituirea posturilor și catedrelor

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație (FSE) „Spiru Haret” au transmis o adresă comună către inspectoratele școlare județene și Inspectoratul Școlar al Municipiului București, în…
Vezi articolul

România trebuie să își depășească condiția de “analfabet funcțional”, scrisoare deschisă a 14 organizații, în marja debutului aderării la OCDE, care cer renunțarea la orice intenție de a modifica ARACIP

„Dacă Guvernul României va aproba noua Hotărâre de Guvern privind organizarea ARACIP în forma promovată de Ministerul Educației (și care a avut ca termen de avizare 25 ianuarie 2022), executivul…
Vezi articolul