Ministerul Educației va face o comparație a rezultatelor pe școli, până pe 15 iulie, de la simularea pentru Evaluarea Națională 2024 și de la examenul din vară – document

Foto: © Wavebreakmedia Ltd | Dreamstime.com

Până pe 15 iulie, Ministerul Educației va realiza o analiză comparativă a rezultatelor pe unități de învăţământ la simularea evaluării naționale şi la evaluarea națională pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2023-2024, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Amintim că puțin peste 42% dintre elevii de clasa a VIII-a care au participat la simularea Evaluării Naționale 2024 au luat note egale sau mai mari ca 5 la Matematică, potrivit datelor Ministerului Educației.

Conform documentului consultat de Edupedu.ro, termenul de 15 iulie este „pentru măsurarea eficienței aplicării măsurilor cuprinse în planurile de intervenție, realizarea unui raport ce va conține o analiză comparativă a rezultatelor pe unități de învăţământ la simularea evaluării naționale şi la evaluarea națională pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2023-2024.” 

Același document mai prevede ca școlile să organizeze întâlniri cu părinții, până pe 22 martie, în privința rezultatelor de la simularea pentru Evaluarea Națională 2024.

Inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, Bogdan Suruciuc, a declarat, după rezultatele de la simularea Evaluării Naționale 2024, că „vom merge în școli cu profesorii metodiști ca să vedem ce putem face pentru elevi, pentru a crește rezultatele”, potrivit botosaninews.ro.

Inspectoratul Școlar Județean Neamț a anunțat că au fost luate măsuri de remediere a rezultatelor de la simularea pentru Evaluarea Națională 2024, potrivit unui comunicat de presă. Una dintre măsuri vizează formarea comisiilor alcătuite din inspectori şcolari, informaticieni, profesori metodiști pentru disciplinele matematică, limba si literatura română, care vor aplica în teritoriu Planul de măsuri stabilit, conform sursei citate.

Despre rezultatele de la simularea Evaluării Naționale 2024

Rezultatele de la simularea Evaluării Naționale arată la matematică o situație îngrijorătoare: puțin peste jumătate nu au luat nota 5 la proba de matematică, potrivit rezultatelor publicate de Ministerul Educației, care indică un record negativ la simulare: cel mai mic procent de note peste 5 din ultimii 4 ani.

Aproape 3 din 4 elevi de clasa a VIII-a care au participat la simularea Evaluării Naționale 2024 nu au obținut nici un punctaj la ultimul item, la subiectul III, de geometrieMinisterul Educației a publicat date pentru fiecare item, pentru prima oară, pentru că lucrările au fost corectate digital pe o platformă care permite mai multe tipuri de analize. La subiectul III, mai puțin de 1% au luat punctaj maxim.

La proba de limba română de la simularea EN VIII 2024, mai mult de un sfert din elevi nu au luat nota 5, arată datele ME. Aproape 74% au luat 5 sau mai mult. Trei sferturi dintre elevii de clasa a VIII-a care au scris la simularea Evaluării Naționale rezumatul cerut nu au luat niciun punct pentru corectitudinea punctuației în textul scris de ei, iar două treimi au fost depunctați la ortografie și gramatică.

Diana Cătălina Popa, profesor de limba şi literatura română la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați, remarcă faptul că, în ceea ce privește problemele ce țin de gramatică, care au ieșit la iveală la o analiză a rezultatelor publicate de la simularea Evaluării Naționale, “este greu să reușim dintr-o dată să scriem corect, coerent, nuanțat, în măsura în care noi nu am reușit să facem asta ani întregi”.

Foto: © Wavebreakmedia Ltd | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Ministerul Educației impune școlilor să organizeze, până pe 22 martie, întâlniri cu părinții în privința rezultatelor de la simularea pentru Evaluarea Națională 2024 – document
Exit mobile version