Record negativ la simulare – Evaluarea Națională 2024: Cel mai mic procent de note peste 5 din ultimii 4 ani, la Matematică / La Română, aproape trei sferturi dintre elevii de clasa a VIII-a au luat note egale sau mai mari ca 5

40.374 de vizualizări
Transferul elevilor în anul școlar 2024-2025
Foto: Freepik.com
Puțin peste 42% dintre elevii de clasa a VIII-a care au participat la simularea Evaluării Naționale 2024 au luat note egale sau mai mari ca 5 la Matematică, potrivit datelor Ministerului Educației. Conform calendarului de organizare și desfășurare a Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a (EN VIII) în anul 2024, astăzi, 23 februarie, au fost comunicate rezultatele obținute de elevii care au participat la probele scrise .

„Rezultatele probelor scrise ale simulării EN VIII au fost transmise către Inspectoratele Școlare Județene/al Municipiului București. La momentul transmiterii prezentei informări, rezultatele sunt în curs de a fi transmise de la nivelul inspectoratelor școlare către fiecare unitate de învățământ atât sub forma cataloagelor cu notele finale, cât și sub forma borderourilor asociate fiecărei evaluări.

Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții cu elevii, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare”, se arată în informarea Ministerului Educației.

Procentul notelor mai mari sau egale cu 5, potrivit datelor oficiale:

  • Limba și literatura română – număr note mai mari sau egale cu 5: 121.759 (73,98%);
  • Matematică: număr note mai mari sau egale cu 5: 69.347 (42,37%);
  • Limba și literatura maternă – număr note mai mari sau egale cu 5: 8.161 (82,93%);

La Matematică, din 2019 și până în prezent, cel mai mare procent de note egale sau mai mari ca 5 a fost înregistrat în 2022. Atunci 60% din elevii de clasa a VIII-a care au participat la simularea Evaluării Naționale au luat note egale sau mai mari decât 5.

La Limba română, cel mai mic procent de note egale sau mari ca 5 a fost în 2019: 69.1%.

Anul20192021202220232024
Procentul medii ≥ 5 – Română69,171,1770,5375,373,98
Procentul medii ≥ 5 – Matematică39,459,7760,5859,242,37

„Dată fiind generalizarea evaluării digitalizate pentru simularea Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2023 – 2024, facem următoarele precizări:

  • Lucrările scrise ale elevilor care au susținut simularea evaluării naționale se află în unitățile de învățământ în care elevii au susținut probele scrise.
  • Profesorii care predau disciplinele la care s-au susținut probele simulării (limba română, matematică, respectiv limba maternă) au acces la lucrările elevilor din clasele la care predau, precum și la borderourile de evaluare corespunzătoare, pentru a le putea discuta cu aceștia, în perioada următoare, în scopul identificării nevoilor individuale ale fiecărui elev și organizării unor activități remediale care să-i susțină în procesul de pregătire din perioada următoare.
  • În contextul utilizării platformei de evaluare digitalizată, Ministerul Educației dispune pentru prima oară de date relevante pentru o imagine de ansamblu asupra gradului de reușită la fiecare dintre itemii administrați. Aceasta va permite analize ulterioare referitoare la măsura în care sunt dezvoltate competențele vizate prin evaluarea națională. În acest sens, atașăm un extras din platforma de evaluare digitalizată din care rezultă gradul de reușită pe fiecare item, la nivel național, pentru limba și literatura română și matematică, precum și subiectele și baremele probelor scrise la aceste simulări (disponibile și pe subiecte.edu.ro)”, mai transmite Ministerul Educației.

Aproximativ 24.000 de profesori asistenți și peste 12.000 de evaluatori au fost implicați la simulare, potrivit ministrei Ligia Deca.

Un profesor are de corectat, de regulă, 50 de lucrări de la simulările pentru Evaluarea Națională și Bac 2024, inclusiv de acasă, potrivit procedurii Ministerului Educației. Lucrările au fost scanate și încărcate pe platforma destinată evaluării digitalizate, conform sursei citate.

Sorin Ion a explicat, la emisiunea Info Edu, pe 7 februarie, de ce nu se trec în catalog notele elevilor de la simularea Evaluării Naționale 2024: „Nu este foarte corect să treci în catalog, în rubrica notelor de la clasa a VIII-a, o notă care reflectă inclusiv cunoștințe de clasa a V-a”.

Ce subiecte au primit elevii la simularea EN VIII 2024

Vezi și: Profesorul Liviu Papadima, despre subiectele la limba română de la simularea Evaluării Naționale 2024: Verifică algoritmi pe care copiii îi deprind cu ajutorul meditatorilor, decât să intre în esența problemei, să fie capabili să înțeleagă ce citesc și să se exprime logic

Vezi și: Profesorul Cătălin Ciupală, despre subiectele la matematică de la simularea Evaluării Naționale 2024: Au fost bine gândite. N-aş dori ca mediocritatea să se răsplătească cu peste nota 9.50

Calendarul simulării Evaluării Naționale 2024:
  • 5 februarie 2024: Limba şi literatura română – probă scrisă 
  • 6 februarie 2024: Matematică – probă scrisă 
  • 7 februarie 2024: Limba şi literatura maternă – probă scrisă 
  • 23 februarie 2024: Comunicarea rezultatelor
Citește și:
martie 2023 – Aproape 120.000 de elevi de clasa a VIII-a nu au luat nota 7 la Matematică, la simularea Evaluării Naționale 2023
aprilie 2022 – BREAKING Rezultatele complete de la simularea examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat 2022, publicate de Ministerul Educației
aprilie 2021 – Rezultate Evaluarea Națională 2021, simulare: 65,6% dintre elevii de clasa a VIII-a participanți au luat peste media 5. Cele mai bune rezultate din ultimii 6 ani

martie 2019 – Rezultate simulare Evaluarea Națională 2019. Aproape jumătate dintre elevi nu au reușit să ia media 5. La matematică, clasa a VII-a, doar 35-36% au luat peste 5


18 comments
  1. @Mircea: vorbești ca să nu adormi. Am crescut la bloc, dar cu multă muncă am reușit să îmi fac o viață extrem de bună, să nu duc grija zilei de mâine și să îmi pot permite orice, pentru mine și familia mea, să nu zicem, ca alții: “noi, mâine sau astăzi, ce mâncăm”.

  2. S a ajuns la acestea rezultate din cauza ca scolile angajeaza învatatori care nu i intereseaza de copii , isi fac materia doar asa ca sa fie facuta dar nu i intereseaza daca copilul a invatat literele daca a invatat sa citeasca ,trimite la parinti acasa sa i invete parinti pe copii sa scrie sa citeasca , daca copilul nu invata din clasele I- IV notiunile de matematica si limba romana cand ajung in clasa VIII se plang profesori ca elevi lor au luat note mici . Si schimbarile acestea de manuale chiar nu inteleg de ce fiecare scoala face dupa diferite manuale ,si oare de ce mai sunt manuale daca profesori fac lectile din culegeri ? Poate intr o zi ministru invatamantului se va trezi la realitate si va face ceva ca profesori si invatatori sa aiba mai multa rabdare cu elevi si sa i invete carte.

  3. Fiți fericiți politicieni ticăloși,un singur lucrau v a reușit în 34 de ani,distrugerea învățământului =distrugerea poporului român.Invatamantul din Romania. asta este ,cei mai multi profesori sunt leneși,nestiutori de carte,autosuficienti , vezi profesorul întâi al țării Johanis cu nevasta sa,multa materie inutilă ,multe discipline inutile,materii complicate vezi matematica de la profilul matematica informatica ,elevi și părinți scarbiti ,resemnați și tematori de consecinte daca au opinii de neimplicarea și subiectivismul celor mai mulți dintre profesori .Totul este in moarte clinica,este clar că nu se vrea nici o schimbare in bine și mă îngrozește ce o sa fie in 10-15 ani Romania educata=Romania distrusă premeditat de toți politicienii corupți,ticăloși,prosti,hoți care sunt marionetele securiștilor care au confiscat și distrug Romania pas cu pas de 34 de ani.Iar acum cu ideea de comasare a alegerilor pentru binele poporului și stabiliatea României îți dai seama că suntem pierduți că natatie. Haideți să ieșim sa protestăm că ăștia ne au confiscat Romania.

  4. Cris, nu mai cauta vinovati in alta parte decat in elev! Sa-ti explic cum sta treaba: toate colegele mele de romana si matematica fac acea pregatire suplimentara si gratuita pentru EN din scoala. Din 26 de elevi vin 5(cinci). Aceiasi 5. Desi parintii stiu, au semnat si au fost instiintati ca plozii nu se prezinta. La simulare, 12 elevi nu au rezolvat nici macar exercitiul cu ordinea operatiilor, la celelalte exercitii majoritatea nici nu au vrut sa scrie, desi erau unele banale chiar si pentru un “neiubitor” de matematica. Nu le-a pasat pur si simplu. Au alte preocupari, alte planuri in cap si ABSOLUT nimeni acasa nu-i intreaba, nu-i verifica, nu-i mustra. Se inchid in camere cu telefoanele si parintele e fericit ca e liniste si pace. Avem parinti care, atentie, dupa 9 ani cat nu au dat pe la scoala pe la vreo sedinta, vin dupa simulari si fac tamtam la scoala ca de ce are copilul 3 la EN. Asta nu e atitudine de parinte responsabil si realist. Modular si anual parintele primeste acasa instiintari cu privire la problemele copilului, progresul scolar etc. Instiintari asumate de ambele parti prin semnatura. A cui e vina ca nimeni azi nu mai invata? Toti stau pe Tiktok, vor sa se faca influenceri sau Only Fans. Cum sa concureze scoala cu asa ceva in materie de motivatie? In ziua de azi, pentru noi, profesorii, scoala a ajuns mai ales un efort colosal cumulat de a-i aduce macar si pastra la scoala. Doamna, exceptand cazurile izolate, credeti-ma si v-o spun cat se poate de sincer si de asumat: Nu mai invata nimeni, sunt prosti de bubuie si aici nu ma refer la prostia dr o stim noi, ci la prostia ca lipsa de educatie, de cultura generala, de…nimic. Nu stiu nimic.Nu stii sa faca nimic si nu le pasa de nimic. Daca au ajuns obositoare si un chin pentru ei si orele de sport?!!!! Ii dor muschii de la fotbal, ii dor picioarele si bombane ca au facut incalzirea, chiulesc in zilele in care au probe sportive obligatorii. Pai pe vremea noastra ne intreceam care mai de care la alergarea de viteza, comparam timpii scosi, ne laudam, ne criticam, ne ambitionam sa ne depasim unii pe altii la proba urmatoare. Astia dorm vesnic cu capul pe masa, cu trupul si psihicul epuizat de internet sau jocuri video sau de prea mult stat degeaba. Niste legume umblatoare cu creiere flasce si neantrenate, neintetesate decat de propria baltire in mediocritate. Stiti porcii aia care stau in namol si culmea, ne miram ca le place? De ce? Pentru ca nu trebuie sa faca nimic, pentru ca au pe cineva care le asigura hrana, curatenie, bunastare. V-am promis ca va voi face o radiografie asumata si m-am tinut de cuvant, oricate injuraturi mi-as atrage.Pentru ca, oricate statistici ati citi, oricate pareri sau articole, trebuie sa vina cineva sa va spuna fix realitatea, buna sau rea cum e. Si realitatea este exact cum v-am spus.

    1. Aveti 60 % dreptate ca elevi sunt obositi din cauza ca stau pe telefoane dar 40% este vina si a profesorilor ca nu stiu cum sa i atraga pe elevi , vin la catedra le pun pe tabla lectia in 50 minute ,cand un elev raspunde gresit ce face profesorul ?in loc sa i explice ca a gresit si unde a gresit ,profesorul ridica vocea adica (urla ca un lup in padure ) ce sa inteleaga acel elev? si va mirati de ce se sperie elevi si nu mai invata , cum sa mai raspunda elevi daca le este teama ca raspund gresit si profesorul urla la ei. Toti oameni avem nervi dar daca ai nervi nu iti descarca nervi in fata elevilor . Cati dintre profesori merg la clasa calmi si isi fac orele cu elevi prin joaca ?

      1. Doamnă dragă… Urmează o poveste lungă.

        Era să fac apoplexie acum două săptămâni. O elevă de la a 7-a mi-a cerut să-i explic ce are de făcut. I-am explicat. Mai mult… i-am SCRIS pe caiet metoda (algoritmul de rezolvare și metoda matematică), deși era scrisă și pe tablă și rezolvasem deja probleme (3, foarte simple, clasa e slabă, nu poate mai mult). După ce i-am explicat PERSONAL, cu caietul în față și tabla alături, ce are de făcut, se uită la mine zâmbind (și nu era ironic, chiar zâmbea, din prietenie) și spune ”Deci ce să fac?”

        Așa că am mai explicat o dată. Cu un model simplu alături. Și ea se uită la mine, puțin nelămurită, și dă din umăr, ”Nu pricep ce trebuie să fac.” Copiii din clasă (mai sunt și elevi care înțeleg limba română și care probabil înțeleseseră oricum, dar se uitau la ea cum mă uitam și eu) au început să încerce să îi explice ȘI EI ce are de făcut.

        Pierdem așa 10 minute din oră (care e un timp ridicol pentru ce avea de făcut, dacă știa să citească și înțelegea noțiuni elementare de a 5-a), după ce am explicat suplimentar încă o dată, cu un nou exemplu pe tablă (în speranța că, dacă mai sunt nedumeriți, poate înțeleg EI) după care concluzia elevei mele a fost: ”NU înțeleg. Mai explicați-mi o dată.”

        Efectiv am văzut roșu. Eleva NU aude ce îi spun, NU vede sau nu înțelege ce îi arăt desenat sau scris. Eleva NU are nicio problemă (nu are CES, nu are niciun fel de impediment în gândire, etc). Trageți dvs concluzia. (Și nu, n-am ”explodat” de nervi, dar m-am încărcat de depresie pentru că – în ciuda comentariilor pline de vitriol ale unor comentatori pe aici, profesorii încă se implică în realizarea succesului elevilor, dar au și nevoie de motivație interioară. Și fiecare incident ca cel descris mai sus ne taie motivația de a continua.)

        Ideea este următoarea – când ai o clasă de 25 de elevi din care 10 înțeleg ce vorbești, demonstrezi, aplici, vreo 5 au nevoie de ajutor, alți 5 se chinuiesc o vreme să facă ceva dar fac, iar 5 rămân cu lemn între urechi orice-ai face… Nu cred că problema e la profesor. Nu vorbim pe 25 de limbi. Adaptăm la nivelul clasei tot ce se poate adapta… dar la un moment dar nu putem coborî la acel nivel de ignoranță sau simplă prostie pe care le demonstrează unii din elevii noștri.

        Sau poate are altcineva o baghetă magică sau un manual de magie ca să ne spună cum facem?

        1. In comentariu specificati ca aceea clasa este slaba ,intrebarea mea este de ce acea clasa este slabă? Acei elevi ce au facut pâna in clasa 7 ? Nu i a vazut nici un profesor ca sunt slabi ? Este fix ce am scris eu mai sus , acei elevi au plecat slabi din clasa 1 si acum nu aveti ce face pentru ca este foarte greu sa i face ti sa inteleaga notiunile de matematica daca ei au lipsuri .

  5. sa fim seriosi. subiectele la matematica erau abordabile. un elev mediu ar trebui, în mod normal, sa obțină, cu un efort minim, nota 7-8.
    doar ca rezultatele evaluării naționale nu contează în niciun fel. prin urmare, dacă nu au nicio importanta, de ce sa se străduiască cineva sa obțină un rezultat bun?

  6. si am uitat sa zic :de cate ori v-a povestit copilul ca i-au fost verificate temele la scoala?Cum poti sa treci mai departe cu predatul pana nu ai ca dascal convingerea ca macar 75% au inteles si facut bine?E clar ca mai sunt si lenesi care nu fac deloc tema,unii care nu pot(nu au conditii acasa ca-s pusi la munca sau le plang fratiorii in cap ca stau gramada in cativa mp) sau care nu-i duce capul dar majoritatea trebuie sa faca pasul.Daca la clasa nu fac macar 75%din ei peste 8,9 dupa verif temelor ,cum sa faca la un examen global mai mult de 50% peste nota 7 cand e atata materie adunata?Sa ziceti merci ca nu-s analfabeti la ritmul asta si la calitatea invatamantului nostru(fiind aici inclus tot:dotari,absenteismul profesorilor,coruptia,etc)

  7. Cand in clase profi aleg 2-3 pe care se bazeaza pt olimpiade, asta este rezultatul, fix asta.
    Cand profi predau la foc automat fara sa intrebe macar “ati inteles?” fix asta este rezultatul.
    Cand profi vin la scoala doar in vizita fix asta este rezultatul.
    Cand profi sunt presati din lipsa de personal la o programa facuta de ultimele gloabe din minister fix asta este rezultatul.
    Puteti da vina pe elevi, dar nu uitati ca ei sunt oglinda societatii viitoare.
    Puteti da vina pe parinti dar nu uitati ca 9 din 10(cel putin in capitala) platesc meditatii si cu toate astea rezultatele sunt fix cele de mai sus.

  8. nu dna,profii nu sunt prosti toti ci doar lipsiti de interes pentru ca ei au ca obiectiv si control(doar de la Scoala ca Guvernul si Inspectoratele nu-s intereste iar societatea civila are catuse puse demult de guvernele mafiotizate psdiste) doar sa creasca ratingul scolii respective prin note umflate.Apoi mai vin si celelate org mafiote mai sus mentionate care cer ca nu cumva sa avem corijenti/repetenti ca intrecerea socialista… Adica al de 2 sa ia macar nota 5.Asa se explica de ce copilul meu de 9 si peste a facut abia de 7,5 cu toata stradania si contrarea lui !Si mai este si programa care cere o gramada de prostii si multa materie,in general,de parca am vrea numai savanti de la 14,15 ani efectul fiind se vede taman pe dos.Eu zic sa mai adaugam,ceva de la Liceu,ceva de la Facultate ca nu e destula materie.Sa se treaca si mai repede peste ea ca in tara asta de academicieni cu diplome de prosti doar cantitatea conteaza.Sa vedeti atunci ca nici 1% nu mai ia nota 5.Nu vedeti ce tara pe dos avem ,condusa doar de prosti cu pretentii de lorzi?Cum dracu se face ca alte tari fac materia asta abia in liceu,invata mai putin da bine si per total societatea lor e peste a noastra in orice domeniu.Si nu are legatura cu banii multi.Ca poti sa dai tu unui profesor sau cercetator si 10.000€/luna salariu ca daca-i prost canci performante(multi fiind doctoranzi si alte cele cu lucrari copiate/furate,asa de zmei sunt in domeniile lor ca au trebuit sa fure ca sa obtina un act).Si aia au fost liceenii de acu cativa zeci de ani,tot f buni ,numai de 9 si 10…Chiar nu vedeti ce natie defecta suntem?Fara reguli,fara control,fara obiective tangibile concrete ,fara ambitii ci doar cu papagali pusi in fata sa vopseasca gardul…

  9. Pentru parinti precum OanaM : oare chiar atatea mii de profesori de matematica din tara asta sunt toti prosti? O sa ajungem vremuri in care toti elevii vor termina doar pentru ca se prezinta. Vezi bursele cu nota 2 de la liceu ale unor elevi care nu au luat EN si totusi au fost admisi la licee cu nota 2 sau 3 si rasplatiti si cu burse de merit cu aceleasi note. Halal Romanie educata!!!

    1. Nu toți sunt proști, nu le pasă decât de cei care cotitează și în particular, la restul nici nu se uită. Nu contează, banul să iasă, de aceea prefer sistemul privat de învățământ, că ăsta de stat e praf și pulbere și profesorii sunt bătuți în cap, majoritatea.

      1. Ia nu mai spune. Ai văzut tu asta când te-ai dat jos din Maybach în ”rezidens”, unde nu a avut timp primarul să vă facă drum și să tragă rețeaua de curent? Bine atunci.

        1. @mircea: stimabile, zona unde locuiesc are toate utilitățile necesare, inclusiv asfalt, dacă ești așa de curios să afli, așa că ciocul mic și joc de glezne.

          1. Cred că ăia care au pus asfalt în zonă s-au școlit în școli private, de-aia au fost capabili să toarne asfalt. La fel și cei care au tras firele de curent, au montat canalizările, etc. Ca să nu mai ai tu de ce merge la toaleta din câmp, în spatele casei, la fel ca în casa în care te-ai născut. Acum că te-ai ajuns, îți permiți să emiți judecăți de valoare. Sictir, madam.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Activități educaționale pentru copii și familiile lor la Muzeul Astra din Dumbrava Sibiului, în weekenduri, chiar și în timpul anului școlar, „pentru a contracara efectele școlii online”

Activități educaționale sunt desfășurate pentru copii și familiile lor la Muzeul Astra din Dumbrava Sibiului în weekenduri și în timpul anului școlar „pentru a contracara efectele școlii online”, potrivit unui…
Vezi articolul

OFICIAL Pilotarea corectării digitalizate pentru Evaluarea Națională și BAC 2023 se face în județele Alba, Călărași, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Satu Mare. Profesorii care scanează lucrările primesc 160 de lei pe zi

Ordinul cu pilotarea corectării digitalizate pentru Evaluarea Națională și BAC 2023, în județele Alba, Călărași, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Satu Mare, a fost publicat în Monitorul Oficial. Profesorii care scanează lucrările…
Vezi articolul