Ministrul Educației, Daniel David: Profesorii trebuie să raporteze când un cadru didactic răspândește teorii ale conspirației sau fake-news. Dacă ai un astfel de coleg, strică imaginea școlii și îți strică și ție imaginea / Trebuie aplicate sancțiuni disciplinare, gradual

12.547 de vizualizări
Foto: Facebook.com/ Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat, în cadrul podcastului Salvați Copiii, că părinții, elevii și profesorii trebuie să raporteze cadrele didactice care răspândesc teorii ale conspiratiei și fake news la școală. Acesta susține că sunt necesare sancțiuni aplicate gradual: reducerea salariului, interzicerea ocupării unor poziții de conducere și, dacă situația nu se remediază, eliminarea acestor profesori din sistem.

Întrebat ce se poate face în legătură cu profesorii care răspândesc informații false, teorii ale conspirației, ministrul Educației a spus că: „părinții trebuie să monitorizeze acest lucru [n. red. răspândirea de informații false de către un profesor], copiii trebuie să raporteze acest lucru și colegii acestor profesori trebuie să raporteze acest lucru”.

Daniel David a menționat că sancțiunile sunt necesare, mai ales în contextul în care aceste declarații din partea unui profesor le creează o imagine negativă și celorlalți dascăli din școala respectivă.

„Trebuie să devină o problemă care ne duce în zona de sancțiuni disciplinare, pentru că toți ceilalți profesori trebuie să înțeleagă: dacă ai un astfel de coleg, îți strică și ție imaginea. Strică nu doar imaginea lui, îți strică și imaginea ta”.

Întrebat care sunt motivele pentru care o anumită parte a societății a început să pună la îndoială informațiile științifice, ministrul a subliniat analfabetismul funcțional.

,,Analfabetismul funcțional înseamnă că, de exemplu, tu nu înțelegi cum funcționează lumea fizică, nu înțelegi cum funcționează chimia în lumea de zi cu zi, nu înțelegi biologia. Ajungi să crezi că constelațiile îți influențează destinul. Toate astea sunt conspiraționiste”.

,,Nu cunoști istorie, ajungi să crezi că ești geto-dac. Asta fără să anuleze faptul că avem un fond geto-dac. Dar una este să ai un fond geto-dac, dar alta e să crezi că ești un dac în lumea modernă. Toate acestea arată eșecul educației”, a completat el.

Analfabetismul funcțional în rândul elevilor este cauzat de sistemul educațional deficitar, în care predarea nu este axată pe formarea de competențe, a mai spus ministrul.

,,Prin acest analfabetism funcțional, prin faptul că noi n-am mai transferat în actul educațional competențe. Actul educațional ar trebui să fie centrat pe elev, iar în această centrare pe elev elementul fundamental este formarea de competențe”.

Redăm declarațiile integrale ale ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, pe acest subiect:

Moderator: Cu siguranță aveți informații din interior că se întâmplă asta la catedră: profesori care împrăștie informații false.

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David: Da, așa este.

Moderator: Ce putem face?

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David: Putem face ceea ce am spus că trebuie făcut. Părinții trebuie să monitorizeze acest lucru, copiii trebuie să raporteze acest lucru și colegii acestor profesori trebuie să raporteze acest lucru. Trebuie să devină o problemă care ne duce în zona de sancțiuni disciplinare, pentru că toți ceilalți profesori trebuie să înțeleagă: dacă ai un astfel de coleg, îți strică și ție imaginea. Strică nu doar imaginea lui, îți strică și imaginea ta.

Da, ești în aceeași cancelarie cu el, strică imaginea școlii și trebuie să luăm atitudine împotriva acestui lucru. I-am văzut în ultimele luni pe medici, de exemplu, că au avut o astfel de reacție. N-au avut în ultimii ani. În ultimele luni am văzut când mai apăreau unii medici care veneau cu teorii conspiraționiste, am văzut cum s-au activat Colegiul medicilor, asociațiile profesionale, luând atitudine. La fel trebuie să facem și în Educație.

Moderator: Care e explicația, domnule David? Cum am ajuns să reinterpretăm istoria sau să nu mai credem în datele științifice?

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David: ,,Prin acest analfabetism funcțional, prin faptul că noi n-am mai transferat în actul educațional competențe. Actul educațional ar trebui să fie centrat pe elev, iar în această centrare pe elev elementul fundamental este formarea de competențe. Nu suntem eficienți din mai multe motive și am spus că îi avem pe copiii care nu vin la școală – n-aveai cum să formezi aceste competențe.

Dar și cei care vin la școală când văd un curriculum neatractiv, metode de predare depășite, manuale care nu-i încurajează, n-au cum să dobândească acele competențe și ajung în zona de analfabetism funcțional.


Moderator: Ce faceți în calitate de ministru al Educației? Ce se poate întâmpla? Cum poți lupta? Ce unelte ar trebui să ai în lupta asta cu analfabetismul funcțional și din ce moment credeți că ar trebui să devină vizibil ceea ce faceți?

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David: Am spus deja. Sunt cele două strategii. Prima strategie este să crești calitatea actului educațional și aici vă vorbeam despre schimbarea curriculară la nivel de liceu, inclusiv noi metode de predare, noi manuale. Dacă începem în 2026-2027, mă aștept ca prima generație, deci peste 4 ani, să arate mult mai bine sub aspectul competențelor dobândite decât ceea ce avem în acest moment.

Așa cum am spus, ai și cealaltă strategie – să intervii remedial. Programele pe care vi le-am descris, cele 2 ore la nivelul învățământul lui primar, 25% din timpul fiecărei discipline în gimnaziu și liceu. Plus că începem să schimbăm filozofia testărilor în a II-a, a IV-a și a VI-a. Copiii vor înțelege că ce învață în școală îi ajută și în viața de zi cu zi. S-ar putea să fie mult mai motivați.

Pentru testele PISA am cules deja datele. Rezultatele care vor fi comunicate, cred că anul viitor, nu sunt rezultate care să aibă un impact direct sau o legătură directă cu aceste măsuri. Următoarele testări ar trebui să arate mult mai bine dacă ne facem treaba.

Moderator: E o legătură importantă între analfabetismul funcțional și felul în care credem ceea ce găsim în online, pe Internet.

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David: Bineînțeles, analfabetismul funcțional înseamnă că, de exemplu, tu nu înțelegi cum funcționează lumea fizică, nu înțelegi cum funcționează chimia în lumea de zi cu zi, nu înțelegi biologia. Ajungi să crezi că constelațiile îți influențează destinul. Toate astea sunt conspiraționiste. Nu cunoști istorie, ajungi să creezi că ești geto-dac. Asta fără să anuleze faptul că avem un fond geto-dac. Dar una este să ai un fond geto-dac, dar alta e să crezi că ești un dac în lumea modernă. Toate acestea arată eșecul educației.

Moderator: Profesorii care răspândesc conspirație anti-știință, pseudo-știință, fake newsuri ar trebui dați afară.

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David: Ar trebui parcursă o serie de etape. Eu nu sunt pentru măsuri drastice. Ai măsuri graduale: un avertisment, reducerea salariului, interzicere ocupării unor poziții de conducere, cu ultima variantă, dacă activitatea nu se schimbă sau dacă e foarte gravă, eliminarea din sistem. Nu o văd ca primă reacție. Eu susțin să mai dai niște șanse oamenilor să evolueze.

Sancțiunile disciplinare din legea Educației

Articolul 201

(1) Sancțiunile disciplinare care se pot aplica personalului didactic de predare, în raport cu gravitatea abaterilor, sunt:a) avertisment scris;b) reducerea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizația de conducere, de îndrumare și control, cu până la 15%, pe o perioadă de 1-6 luni;c) suspendarea, pe o perioadă de până la 3 ani, a dreptului de înscriere la un concurs pentru obținerea gradației de merit, pentru ocuparea unei funcții de conducere, de îndrumare și de control ori a unei funcții didactice superioare;d) suspendarea, pe o perioadă de până la 3 ani, a dreptului de a face parte din comisiile de organizare și desfășurare a examenelor naționale;e) desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

(2) Pentru abaterile disciplinare prevăzute la art. 209 alin. (2) lit. a) și b) se pot aplica cumulat sancțiunile disciplinare prevăzute la alin. (1) lit. b)-d) sau cea prevăzută la alin. (1) lit. e). Pentru celelalte abateri se poate aplica sancțiunea prevăzută la alin. (1) lit. e) ori una sau mai multe cumulate dintre sancțiunile prevăzute la alin. (1).

(3) În funcție de gravitatea abaterii disciplinare, la aplicarea sancțiunilor prevăzute la lit. b)-e) se dispune și măsura retragerii decorațiilor, ordinelor, medaliilor, titlurilor primite de cadrul didactic în conformitate cu prevederile art. 218.


34 comments
  1. Adică să renunțăm la libertatea de a ne exprima opiniile?!

  2. Dle ministru! sunteți departe de cruda realitate din școli: unii profesori vin degeaba la ore, nu se preda nimic, nu se evaluează nivelul de cunoștințe pt că nu se mai dau evaluări, teze, etc, unii elevi își negociază notele ca la târg, ceea ce vedeți la evaluarea națională/ bac este exclusiv efortul financiar al părinților și efectul învățării tiparelor din acele culegeri cu teste. profesorii care atrag atenția asupra acestor situații sunt excluși din ședințe și alte activități școlare. uitați-va cu ochii minții pt că ați lucrat cu studenți care au fost elevi de frunte! nu oricine ajungea la UBB Cluj!

  3. Si, cu furturile din scoli, cu inspectorii care nu isi fac treaba si sunt complici la furturi, cu faptul ca directorii si inspectorii scolari pe sector sau pe Bucuresti nu raspund la reclamatii, sau dau raspunsuri aberante fara sa atinga problema solicitata, sau chiar dvs. care nu ati raspuns solicitarilor mele, cui sa va reclam pentru fake-news si incompetenta???!!!

  4. Iaca de ce nu poate dormi omul !!
    fiecare cu durerea lui menestru cu a sa : pseudostiinta

  5. Curriculum neatractiv, metoda dictării ș.a,(citit/dictat la greu, din carte, la catedra, că și așa nu-i bagă nimeni în seamă)…Dar vreți să modernizați învățământul tehnologic, (cu gloata de absolvenți cu medii de 2,3,4, fără resurse umane calificate sau cu puținii maiștri și ingineri înca existenți în sistem (unii stau, că STAU bine, chiar fără jenă, fiindcă POT, pe salarii uriașe la 70 ani și grad I, fără perfectionări, fără zel, doar STAU!). Cu toate PNRR urile și PNRAS pe tehnologic, aprobați clase unde sa predea NIMENI… calificat, culmea, la tot felul de de tehnicieni viitori, fără inserție profesională…Bani gârlă, sute și mii de ore. Ridicați norma la 24 și micsirați vacanțele, de ce, nu??

  6. Gata? te ai hotarat sa ne inchizi si gura?
    ne ai luat toate parghiile necesare cu care .mai tineam elevii in frau,ai dat drepturi supreme la toti analfabetii,ai dat burse,vacante,tablete, mese calde,la toti asistatii sociali si toti analfabetii iar acum vrei sa ne inchizi si libertatea de exprimare??
    deci ne vrei pe ,,mute,, in scoala,sa fim salbatici sa nu mai socializam,si mai nou daca isi spune unul o parare sa mergem sa l păram la director ca sa l bagam in comisia de diaciplina si sa l dam si afara?

    Bai baiatule….tu nu trebuie sa mai predai Psihologia …tu ai nevoie de asa ceva .
    sindicatele propuneti un control medical urgent pentru mascariciul asta

    recomamdarea ar fi ca sa ai ,,sifoane,, prin scoli sa faci ca pe vremea nazistilor ,grupe SS
    sa le dai si uniforme
    mars ma !

  7. lasă-ne… lasă-ne….

  8. Doresc sa raportez. Pseudoministrul D.D. strica imaginea invatamantului romanesc, in fiecare zi. Inca putin si nu va mai ramane nimic din el. Nimic, decat vorbe fara continut de la el. Iar cand face ceva, doar strica.

  9. Absolut de acord cu domnul ministru. Raportez existenta unui profesor care nu intelege cum fuctioneaza sistemul de invatamant, raspandeste informatii false si strica imaginea noastra a tuturor. Numele sau: prof. univ. dr. psih. Daniel David

  10. Din pacate, sunteti depasit de situatie. Discursurile dumneavoastra instiga la ura…incontinuu. Pare ca de fiecare data incercati sa porniti un razboi impotriva dascalilor. Elevii si parintii sa monitorizeze profesorii…profesorii incompetenti, profesorii nepregatiti, profesorii prosti, profesorii lenesi…dumneavoastra realizati ce mesaje transmiteti? Va spun cu maxima sinceritate ca nu imi vine sa cred ca nu Incetati acest atac la persoana/persoane…Cred cu tarie ca exista o limita in toate, iar
    dumneavoastra ati depasit-o de mult timp. Respectul se dobandeste, nu se impune. Nu exista o palnie magica pentru a turna informatia in mintea elevilor. Daca doriti sa faceti un lucru bun, nu mai efectuati licitatii pentru manuale, oricum ne-ati transmis ca planificarile sa nu fie efectuate pe manual, ci dati scolilor si profesorilor parghii digitale adevarate, table smart obligatorii la clasa, ca doar nu facem quiz proiectat pe tabla din laptop si sta profesorul sa dea click variantei alese de elevi???? Aceasta digitalizare trebuie sa fie cu adevarat digitala, si sa aiba continuitate spre elev. platforma in care acestia sa completeze tema in timp real, profesorul sa transmita feedback individualizat, materiale , explicatii…laptop la clasa pentru toti elevii! Suntem in 2025! Cursurile de pedagogie digitala sunt super, daca cineva are 500 de euro pe luna pentru a plati diverse AI support dupa primul video creat sau imagine creata, sau altele…Pana nu puneti la punct de la A la Z digitalul, si nu oferiti cele necesare pentru a realiza lectiile asa cum trebuie, modern, centrat pe elev, practic, nu faceti nimic, sincer. Abia dupa veti putea spune ca profesorii sunt prosti. Pana atunci…explicati-le parintilor de ce manualele copiilor sunt desconsiderate, chiar de dumneavoastra, si de ce nu ati facut nici un pas in acest sens. Despre gimnaziu vorbesc. Manualul digital, trebuie sa dea elevului posibilitatea de a lucra LA CLASA digital, nu acasa. Acasa nu face nimeni nimic…oricum. Eu am avut norocul sa lucrez intr-o unitate de invatamant dotata cu table smart, dar in oras numaram pe degete scolile care au asa ceva in fiecare clasa. Si, intr-un asemenea context, mesajul dumneavoastra ar fi trebuit sa fie asa: Dragi colegi, ma bucur ca imi revine mie onoarea de a schimba in bine acest sistem, care, din pacate, a fost neglijat sistematic de la revolutie si pana in prezent. Sunt tanar, ambitios si sunt convins ca alaturi de dumneavoastra voi reusi sa ofer tuturor celor implicati in educatie, o legislatie noua, care sa reflecte era digitala pe care o traversam, legislatie care sa permita dascalilor sa utilizeze tehnologia pentru a ajunge la sufletul elevilor, ajutandu-I sa isi formeze competentele intr-un ton cu vremurile pe care le traim. De asemenea, programul pe care doresc sa il implementez nu este Romania Educata, ci Acces la invatamant in era digitala. In acest sens, in urmatorii x ani, fiecare scoala va avea obligativitatea de a avea la clasa tabla smart. Fiecare elev va avea la clasa laptop. Astfel, profesorul va fi mereu alaturi de elevi si va avea posibilitatea de a-l sprijini, de a face orele captivante si materia abordabila…as mai spune 1000 de pagini, insa cred ca nu are sens. Dar, ca un bun cetatean si un dascal implicat, vreau sa fiu impacat ca particip la binele tarii, chiar si cu o parere.

  11. Principala teorie a conspiratiei promovata in scoala romaneasca – si asta cu obladuirea ministerului educatiei – este ideea ca o femeie dintr-un sat din Orientul Apropiat a nascut un copil ilegitim si ca a ramas pururea fecioara in ciuda faptului ca a mai avut apoi cativa copii cu sotul leguit, Ioshca Bacsi. Ca tatal adevarat al acelui copil a fost insusi marele Zeus din Olimp (care se stie ca a mai avut si alti fii ilegitimi, Dionisos, Hercule, etc. ca sa-i amintim doar pe cei mai importanti), caci nu se afirma nicaieri ca tatal ar fi fost YHWH. Ca acest copil a fost – trei decenii mai tarziu – arestat pentru distrugerea mobilierului in Marele Templu dintr-un mare oras din Iudeea si condamnat la moarte prin rastignire de catre seful politiei la indemnul preotimii. Ca a inviat a treia zi dupa scripturi (caci inainte de scripturi nu se putea) si ca ne va mantui pe toti, fara ca noi sa fie nevoie sa miscam un deget sau sa facem vreun efort pentru mantuirea noastra. Eu sper ca aceasta teorie a conspiratiei, daca va mai fi predata vreodata in scoala sa faca parte – alaturi de vrajitorie, ocultism, samanism, psihologie, alchimie, horoscopie si alte fantasmagorii de acelasi gen – din programa unor discipline stiintifice serioase precum istoria religiei sau istoria culturii. Caci in prezent, se stie: sub numele de religie sau istoria religiei se face – conform programei scolare – prozelitism religios (interzis de altfel prin legea invatamantului), predandu-se de fapt teologie ortodoxa. Exista insa putine sanse ca acest lucru sa se intample daca avem in vedere faptul ca disciplina in cauza este predata de membri ai celei mai capusate de politia politica a vechiului regim (cunoscuta sub numele de Securitate) institutie din societatea romaneasca contemporana, politie care si astazi destinele tarii.

  12. Dupa ce ne-a facut in toate felurile, acum DD ne impune sa devenim turnatori , in numele protejarii „stiintei” si pentru combaterea fake newsului. Pe bune?? Si care ma rog ar fi teoriile conspiratiei in viziunea lui DD?
    O conspiratie mai mare, mai abjecta si mai odioasa decat ceea ce traiesc in ultima vreme, orchestrata cu precizie de catre lacheii Bruxelles-ului pusi pe posturi in Ro, nu a mai vazut Parisul de multa vreme, incepand cu anularea anticonstitutionala a alegerilor, anihilarea dreptului de a vota, de a gandi si vorbi liber, pana la aberatiile proferate la adresa profesorilor, calcarea in picioare cu bocancul a spiritului liber si neinfricat, a traditiilor, a eroilor neamului si a sfintilor din inchisorile comuniste. Bagarea pumnului in gura a devenit un sport national la care suntem campioni.
    Bine ati venit in noul totalitarism! promulgat de la Bruxelles care urmeaza neabatut calea pro-europeana servita de Ursula si care ne duce direct in fundul iadului. Am fost expulzati din istorie.
    Asa ca spalati-va pe cap cu adevarul vostru stiintific care proclama albul imaculat drept negrul absolut iar negrul tenebrelor este infatisat ca albul fara de pata.
    Eu nu vreau sa ma intorc in totalitarism, se pare ca DD MA OBLIGA SI MA PENALIZEAZA DACA NU O FAC.
    Probabil in curand va fi trecuta in fisa postului delatiunea ca o obligativitate de serviciu si se va puncta foarte bine la dosar.

  13. Un reprezentant la ME sustine un curs de formare pt profesori in aceasta seara. Unul din alea multe de le fac profesorii pe timpul lor si banii lor.
    Si respectivul susține ca implanturile dentare generează dementa in mai puțin de 5 ani. Lucru dovedit științific, dar care este ascuns opiniei publice.
    Cursul e acreditat ME, formatorul e certificat cu + 20 ani de experienta.
    Concluzia?
    Sunt sigur cu cine a votat respectivul formator!

  14. E o masura foarte buna. Putem incepe prin a trimite religia si teologia – pseudostiinte de varf in lumea contemporana, promovate inclusiv de clasa politica – acolo unde ii este locul: in mediile retrograde si antiprogresiste de la periferia societatii. Felicitari, domnule ministru! In sfarsit faceti treaba! Pe cand o lege care sa interzica afisarea publica a religiozitatii in vederea obtinerii de capital politic si electoral?

  15. dar dacă un coleg – care NU predă religie – face trimitere des la creație și alte bâzgonii biblice, atunci ce facem ???

  16. M-am conformat.
    Voi raporta un cadru didactic care răspândește zilnic fake news și a distrus imaginea educației și a tuturor profesorilor.

    Se numește Daniel David.
    registratura@edu.gov.ro

    Haideți să ,, îl ascultăm ” de data asta.
    Sa înregistrăm cât mai multe ,, delațiuni ”
    Să rămână in istorie ca cel mai penibil ministru. Pt. ca legal vor trebui să răspundă la solicitări.

  17. Cand in cancelarie se spune ca esti incompetent si inspectorii is la fel si-s acolo politic e teoria conspiratiei sau e atentat la siguranta nationala?

    Marile fake-news vin tocmai de la varful puterii inainte de alegeri da nimeni nu raspunde, asa ca hai sa sanctionam profesorii.

  18. Deci trebuie să-l dăm în gât pe colegul care, prin afirmații false, ne strica imaginea? Dati-mi voie sa fac un prim denunț: e unul, ministru ii zice, care a afirmat că de vina pentru toți analfabeții din tara asta sunt profesorii. Asta-i o afirmație falsa, întrucât nu s-au înaintat dovezi. Prejudiciul de imagine s-a produs, reclamația am făcut-o, nu ies din vorba ministrului. Rog a se lua masuri.

  19. Acest ministru devine pe zi ce trece paranoic, vede peste tot adversari, vinovați. Cerem de urgență un control psihiatric la acest impostor care a ajuns vremelnic un umil ministru. Trebuie să scăpăm de el cat mai repede

  20. Regret, nu m-am putut abține să nu întreb. Învierea unei persoane celebre, acum două milenii, este fake news sau nu? Să știm cum procedăm cu preoții din cancelarii. Ministrul „Demisia!” sigur poate răspunde la această întrebare cu deplina sa competență științifică și academică.

  21. du te n mmtii de turnator!
    atata timp cat nu are un comportament deviant, nu ma intereseaza. atata timp cat isi face datoria la scoala, e treaba lui ce crede despre viata. eu cred ca tu esti un psihopat. banuiesc ca 95% cred asta despre tine. ti ce crezi despre tine, delatorule?🤮

  22. Asta e scoasă din manualul Micului Securist? Pe vremea aia mai primeai ceva pt o mica informare, un salam, un unt, câteodată bani. Davide, tu ce oferi pt o pâră bună, căci pe gratis nu merge.

  23. Daniel David: „În concluzie, avem șansa să trecem de la un sistem de educație în care se predă mult și prost (avem printre cele mai multe ore/an între țările OECD)…” 3 februarie 2025
    Daniel David: „Dar eu când mă uit la numărul de ore pe parcursul unui an școlar, prin raportare la normele OCDE, avem foarte puține ore.” 10 octombrie 2025
    Ecce homo!

  24. Say what?!

    Adică vrei de la mine să devin ce, informator la Securitate?!! Ca să nu mai spun că teoriile conspiraționiste pleacă în mare parte de la elevii părinților mei (o anecdotă, nu spun că e așa în toate familiile tuturor elevilor din România), poate mă pârăsc ăia pe mine că le vorbesc elevilor despre teoria evoluției speciilor a lui Darwin, că susțin că Pământul e rotund (mă rog, geoid) sau că îi informez la ce e bună vaccinarea și ce boli au fost în mare parte puse sub control cu ajutorul vaccinării preventive.

    DEMISIA DAVID!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii arădeni care au câștigat Campionatul Mondial de Robotică din Houston nu primesc burse din partea statului român / Mentorul echipei: „Fiecare a primit câte o scrisoare de la președintele Iohannis și atât” / Căpitanul echipei: „Am adus un titlu important pentru România. Am sperat că vom fi recunoscuți”

Campionii mondiali la robotică din echipa arădeană Delta Force nu primesc niciun fel de bursă din partea statului român, chiar dacă titlul le-ar fi asigurat accesul nu la una, ci…
Vezi articolul

Franța mută câteva probe de Bacalaureat în luna iunie, după ce absolvenții de liceu au susținut testările în martie și apoi au lipsit în număr record de la cursuri / Ministrul Educației: Trebuie să parcurgem integral al treilea trimestru

Probele la alegere pentru elevii din ultimul an de liceu din Franța se vor susține, în 2024, în luna iunie, odată cu celelalte probe din cadrul examenului de Bacalaureat, scrie…
Vezi articolul