Ministrul Deca le-a dat temă inspectorilor ca luni să adune de la școli calculele cu sumele forfetare pentru elevii navetiști din cele 14 județe unde nu se pot acorda abonamente gratuite / Listele trebuie trimise la Inspectorate – surse

Foto: © Veranika Semchanka | Dreamstime.com

Inspectoratele școlare din cele 14 județe unde elevii navetiști nu au primit până acum abonamente gratuite trebuie să adune de la școli calculele cu sumele forfetare pentru elevii navetiști din aceste 14 județe, le-a transmis ministrul Educației, inspectorilor școlari, potrivit surselor Edupedu.ro. Amintim, elevii din cel puțin 14 județe nu au beneficiat de transport gratuit de la începutul anului școlar din cauza unei lacune din legea Educației. Nu a fost prevăzută situația în care Consiliile județene nu au încheiate contracte cu operatori de transport, deși aproape jumătate dintre județe se află în această poziție.

Luni, inspectoratele școlare din cele 14 județe unde elevii navetiști nu au primit abonamente gratuite pentru a ajunge la școală, trebuie să adune de la școli calculele cu sumele forfetare ce urmează să fie acordate elevilor navetiști, le-a transmis ministrul Educației, Ligia Deca, inspectorilor școlari, potrivit surselor Edupedu.ro.

La finalul anului trecut, Guvernul a aprobat o Hotărâre de Guvern prin care și elevii din cele 14 județe unde nu sunt asigurate servicii de transport rutier județean vor putea primi sume forfetare. Acest lucru ar trebui să se întâmple începând cu data de 1 februarie 2024 elevii vor beneficia de sume forfetare, în baza valorilor aprobate de consiliile judeţene, iar operatorii își vor primi banii restanți tot pe baza acestor valori, transmitea Ministrul Educației pe 8 ianuarie.

Cum se stabilește suma forfetara

Suma forfetară de care beneficiază fiecare elev se stabileşte pe baza valorii unitare lei/kilometru înmulţită cu numărul de kilometri parcurşi zilnic între domiciliu/reşedinţă şi unitatea de învăţământ şi numărul de zile de cursuri din luna de analiză, potrivit HG nr. 1137, adoptat de Guvern în decembrie.

Când se vor plăti sumele forfetare restante 

Plata sumelor forfetare de care nu au beneficiat elevii pentru perioada cuprinsă între data începerii cursurilor școlare și data adoptării hotărârii consiliului județean cu avizul conform al ANRSC, se face în termen de 30 de zile de la data adoptării hotărârii consiliului județean, prin care s-a aprobat valoarea unitară lei/km, conform documentului.

Prevederi generale, aplicabile din anul școlar 2024-2025 

„Până la data de 31 august a fiecărui an, consiliile judeţene adoptă hotărâri prin care stabilesc valoarea unitară lei/kilometru aferentă sumei forfetare, cu avizul conform al Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, denumită în continuare ANRSC.”

Asigurarea sumelor forfetare se face pe baza tarifelor aprobate de consiliile judeţene.

„În fiecare an școlar, până la data începerii cursurilor anului școlar, consiliile județene transmit ISJ/ISMB lista operatorilor de transport public județean, rutele pe care aceștia operează și tarifele aprobate.”

Mecanismul de plată a sumelor forfetare
  1. „Școlile întocmesc, până la data de 5 a fiecărei luni, situaţia centralizatoare a beneficiarilor de sume forfetare şi solicită ISJ/ISMB sumele necesare efectuării plăţii acestora.  
  2. ISJ/ISMB solicită Ministerului Educaţiei, lunar, până la data de 15 a fiecărei luni, suma necesară pentru plata sumelor forfetare. 
  3. Ministerul Educaţiei deschide creditele bugetare până la data de 20 a fiecărei luni. 
  4. ISJ/ISMB repartizează creditele bugetare unităţilor de învăţământ preuniversitar până la data de 25 a fiecărei luni. 
  5. Unităţile de învăţământ preuniversitar acordă sumele forfetare elevilor cu cel puţin 3 zile lucrătoare înainte de sfârşitul lunii, pentru luna următoare.”
Informații de context

Amintim, mai multe asociații de elevi au protestat de 2 ori în fața Ministerului în luna ianuarie cerând demisia Ministrului pentru că zeci de mii de elevi nu au acces gratuit la transport pentru a ajunge la școală, ceea ce încalcă legea Educației. Ligia Deca i-a primit la discuții pe elevii care au protestat față de lipsa transportului gratuit, la Ministerul Educației.

Potrivit surselor Edupedu.ro, peste 110 mii de elevi fac naveta la școală, iar jumătate dintre ei sunt nevoiți să plătească abonamente de transport din banii lor. Ministerul Educației nu știe câți elevi navetiști sunt afectați sau nu mai pot ajunge la școală din acest motiv. A pus în dezbatere un proiect de HG care să le permită și acestor elevi să primească sume forfetare, abia în decembrie, pe care Guvernul l-a aprobat în ultima ședință de Guvern din 2023.

Transportatorii au contestat documentul spunând că noua hotărâre de guvern nu le permite să recupereze banii pe lunile trecute, inclusiv pe ianuarie, așa că din 8 ianuarie elevii navetiști din 19 județe au fost nevoiți să plătească transportul din banii lor.

Elevii din 6 județe au anunțat săptămâna trecută că intră în grevă japoneză, și cer demisia Ligiei Deca pentru „tăierea transportului elevilor din 19 judeţe”. Cele 6 asociații ale elevilor au spus și că au atacat în instanță Hotărârea de Guvern care blochează gratuitatea transportului elevilor spre școli.

Asociaţia Elevilor din Constanţa a anunțat pe 12 ianuarie că a sesizat Comisia Europeană în legătură cu Hotărârea de Guvern 1337, despre care spun că ar încălca legislaţia Uniunii Europene. Este vorba despre documentul care permite acordarea sumelor forfetare elevilor navetiști care locuiesc în județe unde Consiliile județene nu au încheiate contracte cu transportatorii.

Elevii acuză că această hotărâre ar încălca legislația UE pentru că este greșit declarat Ministerul ca autoritate contractantă, deși Consiliul județean este cel care semnează contractele cu transportatorii.

Elevii să facă toate eforturile necesare să ajungă la școală, în nici un caz să nu abandoneze școala”, îi sfătuiește șeful ISJ Suceava, Grigore Bocanci pe elevi, întrebat de Edupedu.ro ce le recomandă în contextul în care elevii navetiști din județ trebuie să plătească abonamentele de transport dacă vor să meargă la școală.

Foto: © Veranika Semchanka | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Modul de calcul al sumelor forfetare pentru transportul elevilor și mecanismul prin care se face plata către elevi – proiect pe ordinea de zi a ședinței de Guvern / Elevii ar primi sumele restante la mijlocul anului școlar 2023-2024
Ministerul Educației nu știe câți elevi navetiști trebuie să primească sume forfetare care nu pot fi decontate prin lege: Practic, cred că în toate județele avem această situație, spune secretarul de stat Sorin Ion / Propunerile elevilor pe proiectul de hotărâre de guvern privind alocarea sumelor forfetare pentru transport
Elevii navetiști din mai multe județe nu au asigurat transportul gratuit spre școală. Șeful ISJ Teleorman: Acum circulă niște mașini prin județ, dar nimeni nu vrea să le dea copiilor un abonament / La 3 luni de la începerea școlii, Ministerul Educației pregătește un proiect de hotărâre de Guvern prin care să le acorde sume forfetare acestor elevi
Elevi navetiști sunt lăsați în stații dimineața și îngheață câte două ore și nu ajung la timp la școală – reclamații ale părinților față de cum se aplică „gratuitatea“ transportului pe noua lege a Educației
Transportul gratuit pentru elevii navetiști din legea educației Deca-Iohannis înseamnă abonamente și de 400 de lei pe lună plătite din banii elevilor și ai părinților, în prima lună de școală / Elevă în clasa a XII-a: Nu știu dacă voi recupera vreodată acești bani
Normele de aplicare pentru transportul gratuit, decontat sau cu reducere al elevilor și studenților, publicate în Monitorul Oficial

Exit mobile version