Ministrul Educației, despre introducerea testelor grilă la BAC și Evaluarea Națională 2020: Nici nu mă gândesc!

9.398 de vizualizări
Foto: Inquam Photos George Calin
„Având în vedere că am criticat vehement măsura testelor grilă la examene – și gândiți-vă la teste grilă la Limba română – nici nu mă gândesc”, a declarat noul ministru al Educației, întrebată dacă la Evaluarea Națională și la Bacalaureatul de anul acesta vor fi introduse subiecte de tip test grilă, așa cum lăsase de înțeles în vară fostul ministru Ecaterina Andronescu.

„Rămân modelele de subiecte care au fost publicate [modele care nu conțin teste grilă și care au fost publicate vineri, 1 noiembrie – n.red]. Nu luăm decizii peste noapte, așa cum spunea și premierul, nu schimbăm regulile în timpul jocului”, a anunțat Monica Anisie, în cadrul conferinței de preluare a mandatului de ministru al Educației.

În ceea ce privește evaluarea de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, Anisie a anunțat că decizia sa este de a digitaliza aceste evaluări, pentru a reduce birocrația.

Potrivit surselor Edupedu.ro, este vorba despre realizarea unor fișe de feedback personalizat pentru fiecare elev, cu puncte tari și puncte slabe, așa cum reies în urma evaluării, arătând ce știe și ce nu știe elevul, pe baza competențelor evaluate.

Concret, după evaluarea copiilor și introducerea codurilor în aplicația electronică – codurile sunt aferente răspunsurilor elevilor la fiecare întrebare -, sistemul electronic va furniza fiecărui profesor și învățător un document pentru fiecare elev, un prim pas în personalizarea învățării. Profesorul poate completa acest document cu observațiile sale din cunoașterea directă a elevului, iar documentul trebuie mai departe să fie prezentat fiecărui părinte, pentru a ști care sunt lacunele copilului.

 

 


1 comment
  1. Va rog invatati copii tot ce trebuie sa invete in scoli ,cum am invatat acum 45 de ani. Aduceti manulele care trebuie si pastrati conduita de atunci pentru a fi ctoti multumiti de rezultate. Generatia aceia a dat mai multi elevi capabili decat cei cei care apar acum. Nu mai schimbati ce ati primit de la stramosi doar pentru a fi evidentiati in ziare. Atunci se invata si ne aducem aminte si astazi. Va rog frumos si va multumesc daca intelegeti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel David: Consumul de droguri este la niveluri foarte ridicate. Școala nu poate să țină locul părinților / Mesaj și pentru profesori: Sentimentul meu este că, deși avem proceduri, încă ele nu sunt implementate, rămân uneori forme fără fond

Ministrul Educației, Daniel David, avertizează că școala nu poate înlocui rolul părinților în prevenirea consumului de droguri în rândul adolescenților. Într-o intervenție la Antena 3, oficialul a declarat că, deși…
Vezi articolul

Planul de Redresare, publicat de Guvern: Adaptarea curriculumului pentru învățarea în mediul virtual și digitalizarea proceselor și conținuturilor în educație, două dintre măsurile pentru care România educată primește 4 mld. euro până în 2026

Guvernul a publicat astăzi Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care prevede pentru Educație adaptarea curriculumului pentru învățarea în mediul virtual și digitalizarea proceselor și conținuturilor din programele școlare,…
Vezi articolul

OFICIAL Noul regulament de funcționare al școlilor – ROFUIP 2024: O notă la purtare în fiecare modul, concurs separat de admitere la liceu, secretariate cu program pentru părinți și câte un profesor responsabil cu proiectele europene – noutățile din septembrie

Noul regulament de organizare și funcționare al unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) a fost publicat în Monitorul Oficial. Regulile se aplică din anul școlar 2024-2025, care începe pentru profesori pentru…
Vezi articolul