Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, pentru Europa FM: Școala va fi cea care va decide dacă menține sau nu distanțarea de 1 metru între elevi

7.613 vizualizări
Ghidul pentru gimnaziu și liceu
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a transmis Europa FM, într-un mesaj, că în ceea ce privește obligativitatea menținerii distanței de 1 metru între elevi, impusă de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), școala va fi cea care va decide dacă o menține sau nu, după cum a relatat postul marți dimineață.

Aceeași sursă notează că “ministrul Sănătății va emite mâine ordinul privind regulile sanitare obligatoriu de respectat în școli”.

În condițiile în care normele sanitare oficiale, esențiale pentru a permite autorităților și instituțiilor de învățământ să pregătească deschiderea noului an școlar, au întârziat foarte mult, informații disparate au început deja să apară în presă.

  • Luni, Libertatea scria că școlile ar urma să nu mai fie nevoite să respecte distanțarea între bănci, dar toți elevii și tot personalul din școli ar urma să poarte obligatoriu mască, atât timp cât se află în interiorul școlii. În plus, potrivit sursei citate, băncile ar trebui dotate cu separatoare de plexiglas.
  • EducațiePrivată.ro a scris la rândul său că măsura de renunțare la distanțarea băncilor ar urma să fie luată doar în clasele unde numărul de elevi și spațiul nu permit acest lucru, iar dacă distanța nu poate fi respectată clasa ar urma să fie dotată cu separatoare de plexiglas.
  • Același site a scris, citând surse guvernamentale, că la un caz de Covid-19 confirmat într-o clasă, acea clasă ar urma să se închidă pentru 14 zile, iar cursurile să continue online; dacă aceeași sală mai este folosită de o altă clasă de elevi, aceea ar urma să funcționeze normal în continuare, dar sala va fi igienizată; la trei cazuri de Covid-19 în clase diferite dintr-o unitate școlară, aceasta ar urma să se închidă timp de 14 zile de la data confirmării ultimului caz.

Citește și: Ore de 30 de minute și participarea la școala prin rotație la o săptămână – propunerile cuprinse într-un proiect de ghid sanitar pentru deschiderea școlilor, lansat de primarul Sectorului 4, în campanie pentru locale

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


4 comments
  1. Habar nu au!!nu exista zi sa nu schimbe ceva! Va bateti inca odata joc de scoala de profesori de copii!rusinica!!

  2. Pepsiglasul nu-l iei dupa tine, pe cand viziera suplineste si masca si pepsiglasul. Bine, daca esti Orban, oricand este bine sa-ti iei doua masuri de protectie, nu se stie niciodata ce profesor te scuipa dintr-o carciuma.

  3. Dacă nu se făcea economie la salariile profesorilor și nu se ajungea la clase de 40 de copii, era foarte simplu de rezolvat cu distanțarea. Să nu mai vorbim de calitatea orelor cu câte 15-16 copii în clasă. Ehe… utopii…

  4. Exact ce așteptam!
    Au agresat psihologic o națiune întreagă cu sloganul păstrați distanță ,, socială”(proastă formulare) de minim 2 m, apoi 1.5 m, apoi 1m dar ce sa vezi la școală nu e nevoie de distanțare fizică.
    ,,Pepsiglas” montat in cateva săptămâni in zeci de mii de sali de clasă?
    A cui e afacerea asta?
    Nu era mai simplu si mai eficient sa cumpere viziere?
    Si mai ieftin!
    Trăim sa o vedem si pe asta.
    Ministerul Sănătății condus de un medic recomandă sa fie încălcate regulile pe care tot ei le-au stabilit!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

LISTA Sumele pe care profesorii le vor primi pentru a participa la examenele naționale și concursurile pentru cadre didactice au crescut cu 30%, anunță Ministerul Educației / Mișcarea vine pe fondul grevei suspendate din Învățământ și după ce au existat intenții de boicotare a probelor de la Bac sau Evaluarea Națională

Ministerul Educației a anunțat că majorează cu 30% sumele de bani primite de profesori dacă se implică în desfășurarea Evaluării Naționale și a examenului de Bacalaureat 2023, potrivit ordinului de…
Vezi articolul

DOCUMENT Ministerul Educației a republicat Ghidul solicitantului din Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar. Școlile pot depune proiecte de maxim 300.000 de euro până pe 10 iulie

Ministerul Educației a republicat Ghidul solicitantului cu noul calendar în Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar, Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar, PNRAS, runda a II-a. Cu o zi înainte…
Vezi articolul