Mircea Dumitru a pierdut alegerile pentru șefia Senatului Universității din București. Noul președinte al forului este prodecanul Facultății de Drept

8.607 vizualizări
Colaj: Facebook si Youtube
Mircea Dumitru a pierdut cursa pentru șefia Senatului Universității din București, în fața lui Claudiu Paul Buglea. Instituția de învățământ superior a organizat astăzi, 20 noiembrie, alegerile pentru funcția de președinte al Senatului, pentru mandatul 2019-2023. Pe această poziție au candidat actualul rector al Universității din București, Mircea Dumitru – aflat la finalul celui de-al doilea mandat de rector, și prodecanul Facultății de Drept – Paul Buglea.

În primul tur, Buglea a obținut 47 de voturi, Dumitru – 45 și 3 au fost anulate. În al doilea tur al alegerilor pentru funcția de președinte al Senatului Universității din București, Claudiu Paul Buglea a obținut 49 de voturi, Mircea Dumitru – 41 de voturi, iar două au fost anulate, potrivit surselor Edupedu.ro.

Senatul Universității din București are 119 membri în total și ambele tururi ale alegerilor au avut loc astăzi, 20 noiembrie.

Pe pozițiile de vicepreședinte al Senatului au ieșit câștigători Dan Oancea (Facultatea de Drept) și Carmen Chifiriuc (Facultatea de Biologie).

Până acum, președinte al Senatului a fost Marian Preda, care candidează pentru funcția de rector al Universității din București. Alegerile pentru poziția de rector al Universității din București vor avea loc la începutul lunii decembrie.

Potrivit surselor Edupedu.ro, votul de astăzi a fost unul împotriva lui Mircea Dumitru, care la finalul a 8 ani de rectorat a vrut să facă rocada cu Marian Preda.

Cine este Claudiu Paul Buglea, noul președinte al Senatului Universității din București

Claudiu Paul Buglea (45 de ani) este conferențiar universitar, prodecan de 12 ani al Facultății de Drept, membru al Senatului universitar în ultimii 8 ani, avocat în Baroul București și arbitru în Curtea de arbitraj comercial internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

Buglea predă la Drept din 1996, iar în documentul de candidatură depus la Universitate scrie că “în ultimii 12 ani am avut calitatea de Prodecan, activitatea mea concentrându-se pe soluționarea problemelor studențești, dar și pe reprezentarea Facultății de Drept în numeroase foruri și reuniuni”.

Predă discipline precum Dreptul comerțului internațional și Drept internațional privat.

În 2005 a obținut titlul de doctor în științe juridice, la ASE, cu teza „Solutionarea litigiilor dintre state si comercianti de alta nationalitate”, sub coordonarea profesoarei Brandusa Stefanescu.

În 1996 a absolvit Facultatea de Drept a Universității din București.

Descarcă de aici CV Claudiu Paul Buglea

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

O nouă lege pentru universități în Spania: angajament de creștere a bugetului la 1% din PIB, sprijin pentru diversitate și egalitate, măsuri pentru evaluarea profesorilor și pentru reducerea masivă a personalului temporar

Creșterea finanțării învățământului superior, o scădere masivă a numărului de cadre didactice aflate temporar pe post și îmbunătățirea condițiilor de muncă pentru profesori, cu măsuri care să sprijine egalitatea și…
Vezi articolul

Tudorel Toader îndreaptă Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” spre Rusia. Analist de politică externă: ”O deschidere nepotrivită de transfer către o zonă care nu transmite valorile pe care le împărtășim”

În ultima perioadă, Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași a anunțat demararea mai multor proiecte de colaborare cu instituții academice din Rusia sau din zone aflate sub influență rusofonă. Insistența…
Vezi articolul

Daniel David: Părerea mea este că rectorul unei universități n-ar trebui să fie implicat în partide politice și cu atât mai puțin în conducerea unor partide politice

Implicarea liderilor universitari în politică rămâne o zonă gri în România, afirmă ministrul Educației și Cercetării, Daniel David. Prezent joi, 16 octombrie, la Gala Inovației și Performanței în Învățământul Dual,…
Vezi articolul

Suveranismul, explicat tinerilor de rectorul Universității din București, Marian Preda: Suveranitatea este o caracteristică trecută în Constituție / Când abordarea e excesivă, să fim suverani față de ce? Față de fondurile europene, față de piața muncii din Europa?

În turul al doilea al alegerilor prezidențiale ar trebui să se prezinte la vot „minim 2 milioane” de români în plus față de turul întâi, din care vasta majoritate să…
Vezi articolul