Motivele unei eleve de clasa a XII-a: De ce îmi iau azi la şcoală o banderolă neagră

2.421 de vizualizări
FOTO: Facebook.com
„Chestia asta cu elevii care iau sub 5 la E.N să fie trimiși în școlile profesionale nu e singurul motiv pentru care se lansează acest demers”, scrie Andy Varga, eleva care anul trecut a participat la protestul #foaiagoală al Consiliului Național al Elevilor dând 6 foi pline cu părerea ei despre sistemul actual de educație în locul lucrării la simularea Bacalaureatului. Andy Varga este acum clasa a XII-a și spune că „sistemul de învățământ românesc este subfinanțat, modificările apar peste noapte și sunt făcute pe genunchi, manualele și materia sunt prost structurate și multe altele”.

Explicațiile elevei vin în contextul în care Consiliul Național al Elevilor îndeamnă toți elevii din România să protesteze cu ocazia începerii cursurilor din anul școlar 2019-2020.

Andy Varga: „Știm că argumentele contra acestui demers sunt cu privire la cum era școala acum 30 de ani, că azi elevii nu mai pun mâna pe carte, că nu îi interesează viitorul lor etc. Să știți că nu toți suntem în aceeași oală!

Majoritatea elevilor care se alătură acestui tip de demers sunt elevi care învață bine și care îmbină învățatul cu diverse activități extra-școlare și care chiar înțeleg despre ce este vorba și chiar vor un viitor, unul mai bun decât pare să le ofere țara asta momentan.

Cât despre școala de acum 30 de ani, din câte am înțeles: profesorii erau profesori și veneau bine pregătiți la școală, nu erau 17 materii pe săptămână, se ținea școală și sâmbăta și notele chiar reflectau cunoștințele pe care le avea un elev la o anumită materie. Astăzi, însă, dacă nu dai randament maxim la toate materiile, în fiecare zi, și nu ai note peste 8 la toate materiile, ești privit cu o sprânceană ridicată de diverse categorii de persoane.

Indiferent ce le place unora să spună, goana după medie și după note există! Și în plus, dacă un cadru didactic care a luat sub 5 la examenul de titularizare este lăsat să profeseze, hai să nu mai facem din școlile profesionale „groapa de gunoi” a învățământului românesc și aplicați cretinătățile de reguli pe care le visați noaptea după ce vă asigurați că există condiții optime în toate unitățile de învățământ, că profesorii sunt pregătiți așa cum se așteaptă să fim noi pregătiți și că elevii care nu sunt capabili să facă niște operații de clasa a doua sau să scrie corect nu ajung să termine în astfel de condiții clasa a VIII-a și să dea acel examen de Evaluare Națională!

#doliupentrueducație”

Andy Varga a avut și o confruntare cu fostul ministru al Educației – discuția dintre elevă și ministru s-a petrecut într-o sală cu peste 200 de invitați, majoritatea erau directori și profesori din județ și din județele vecine. La răspunsurile ministrului sala a aplaudat cu zâmbetul pe buze, mulțumită și satisfăcută de cum a pus-o la punct pe „rebela”.

Consiliul Național al Elevilor inițiază protestul intitulat „Doliu pentru educație”, prin care îşi arată dezamăgirea față de această măsură nefundamentată luată de ministerul Educaţiei, “realizată pe repede înainte, care dezavantajează elevii și anulează eforturile depuse în ultimii ani pentru a crește prestigiul învățământului profesional”, scriu reprezentanţii CNE.


4 comments
  1. O adevarata domnisoara:)) O imagine cat o mie de cuvinte si la ea e plin de astfel de imagini. In toate e o zana. Si limbajul si parerile tot de zana. 🙂

  2. Tot învățământul varză.Nu mi se pare corect ,liceele tehnice sa faca atâtea ore de practică .Daca am fi dorit să iasă după 4 ani mecanic,constractor,electrician,etc.am fi optat pt.profesionala ,eventual dual.Ii înscriem la liceu deoarece la 14-15 ani încă nu pot defini ce le place sau spre ce meserie se vor îndrepta.Obtiunile se pot schimba pe parcurs.

  3. Birocratia E X C E S I V A ! ! !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Evaluarea Națională 2020

Evaluări Naționale la toate clasele primare, din septembrie, au fost anunțate de ministra Educației din Franța: Rezultatele vor fi întoarse către profesori ca să-și adapteze tacticile pedagogice mai bine la copii

Toți elevii din clasele Pregătitoare – a IV-a din Franța vor da în fiecare an Evaluări Naționale, a anunțat ministra Educației din Franța marți la conferința tradițională de presă dinainte…
Vezi articolul

Adrian Opre, decanul Facultății de Psihologie și Științele Educației a Universității Babeș Bolyai: Nu îi echipăm pe elevi, în școală, pentru viață, îi echipăm pentru teză, pentru competiția locală, pentru capacitate, pentru Bacalaureat și ne mândrim cu rezultatele lor. Îi pregătim pentru un mediu artificial

Școala nu îi pregătește pe elevi pentru alt mediu decât cel școlar, susține decanul Facultății de Psihologie și Științele Educației de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, Adrian Opre. Acesta a…
Vezi articolul

UPDATE Bacalaureat 2025 – sesiunea de toamnă. La ora 9 a început proba la alegere a profilului și specializării. Sunt interzise comunicarea între candidați sau cu persoane din exterior și schimbul de materiale ori de obiecte / Lista disciplinelor

Miercuri, 13 august, absolvenții de liceu susțin proba la alegere a profilului și specializării, din cadrul sesiunii de toamnă a examenului național de Bacalaureat 2025. La ora 09:00, elevii au primit…
Vezi articolul