Preşedintele Nicuşor Dan a avertizat, marţi, la evenimentul DeepTech Romania Forum, organizat cu prilejul Zilei Mondiale a Creativităţii şi Inovării, că „e cert că avem o problemă în sistemul de educaţie pentru că, dacă vorbim doar de zona ştiinţelor, nu facem suficient pentru ca ele să fie accesibile atât conceptual, cât şi în aplicarea practică, la vârsta la care fiecare dintre elevi ajunge la ele”.
„Cine nu este în pas cu tehnologia va rămâne în urmă mai mult decât rămânea acum 20 de ani”, a afirmat şeful statului, potrivit Agerpres.
„Evident că avem o problemă de capital, de lipsă a capitalului în economie, care afectează zona privată şi din cauza mai multor factori, unii administrativi, vedem o descurajare a unor oameni care să rămână să lucreze în România. Toate aceste probleme trebuie rezolvate printr-o comunicare cât mai directă şi cu un acord politic pe teme esenţiale”, a continuat Nicuşor Dan.
Președintele a detaliat că securitatea începe să depindă de tehnologie, iar cine nu investeşte în acest domeniu va pierde. Acesta a spus că, în contextul actual, al conflictelor din lume, „există o necesitate crescută a dezvoltării unei tehnologii” care să îmbunătăţească soluţiile de apărare.
„Esenţial este să întărim colaborarea privatului cu publicul”, a mai afirmat Dan, citat de Agerpres. Președintele a adăugat că trebuie stabilit „cum poate statul român să ajute, cum poate diplomaţia românească să ducă nişte firme, nişte oameni pe o piaţă externă”.
În ceea ce priveşte finanţarea tehnologiei şi cercetării, şeful statului a spus că există o întrebare la care trebuie un răspuns: „Cum facem să constituim un ecosistem care să aducă capital public şi privat în zona de cercetare şi inovare?”.
„E cert că avem o problemă în sistemul de educaţie pentru că, dacă vorbim doar de zona ştiinţelor, nu facem suficient pentru ca ele să fie accesibile atât conceptual, cât şi în aplicarea practică, la vârsta la care fiecare dintre elevi ajunge la ele. Evident că avem o problemă de capital, de lipsă a capitalului în economie, care afectează zona privată şi din cauza mai multor factori, unii administrativi, vedem o descurajare a unor oameni care să rămână să lucreze în România. Toate aceste probleme trebuie rezolvate printr-o comunicare cât mai directă şi cu un acord politic pe teme esenţiale”, a spus Nicuşor Dan, potrivit agenției de presă citate.
Președintele a pledat şi pentru intensificarea promovării economice în străinătate, amintind că în toamnă vor fi numiţi noi ambasadori în mai multe state. „Pentru septembrie, una din sarcinile importante ale diplomaţilor noştri va fi să ajute companiile româneşti”, a declarat el, citat de Agerpres.
În discuţia cu specialiştii, preşedintele a reiterat existenţa unui război hibrid şi a avertizat că „ameninţarea nu este suficient interiorizată în societatea noastră”.
Şeful statului a vorbit şi despre colaborarea dintre România şi Ucraina în domeniul industriei militare, în contextul Parteneriatului strategic dintre cele două ţări.
Consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Marius Lazurca, a spus, la rândul său, că parteneriatul cu ţara vecină „semnalează de la nivelul preşedintelui României şi cu toată forţa legitimităţii politice a preşedintelui României care este prioritatea cooperării noastre cu Ucraina”. „Vor reuşi să îşi consolideze forţa de descurajare doar acele state care vor putea absorbi din Ucraina soluţiile dovedite de Ucraina împotriva Rusiei”, a afirmat Lazurca, citat de Agerpres.
Evenimentul DeepTech Romania Forum a reunit specialişti din domeniul tehnologiei, fondatori ai unor companii importante din industrie, precum şi tineri cu rezultate remarcabile în ştiinţă şi cercetare.
4 comments
În zona științelor (când cineva folosește „zonă” în loc de „domeniu” sau „sferă de activitate”, există suspiciunea că este familiar cu jargonul serviciilor) nu trebuie făcut cine știe ce: laboratoare și fonduri pentru mentenanța lor + profesori care să fie cât de cât stabili pe post, instruiți („perfecționați”, merci URSS!) periodic și plătiți decent. Când tai salariile și motivația profesorilor, mai trimiți 10 % dintre votanți la AUR și PSD. Deși PSD nu mai par ceva foarte rău pentru domnul prezident…
Una peste alta, dacă dlui președinte îi pare că cea mai mare problemă a sistemului de educație este faptul că științele nu sunt făcute mai accesibile elevilor, înseamnă că mai bine rămânea la Cotroceni și se ocupa de criza politică.
Ce tot o țineți langa cu științele? Ați omorât științele prin planurile cadru! S-a terminat, mergem spre nivelul Africii Ecuatoriale!
Așa că distrugem ce-a mai rămas din laboratoare, transformându-le în săli de clasă normale, reducem numărul de ore la științe în general, și mărim norma la 20 de ore de predare, ca să fim siguri că niciun profesor de științe nu poate avea norma întreagă într-o singură școală!!
VICTORIE!!
Vai de capul tău, marea speranță albă ce-ai fost.
Analizând cuantumul actual al salariilor profesorilor, este ușor de prevazut care va fi nivelul cadrelor didactice peste vreo 10 ani. Oferiți salarii bune pentru a avea resursa umana de calitate, nu livrați (termen care place politrucilor) doar demagogie!