Directoarele a trei colegii din Capitală critică examenul separat pe care liceele îl vor putea organiza pentru admiterea în clasa a IX-a. Ionela Neagoe, directoarea Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din București, spune că liceul nu va organiza examenul, iar Liliana Zazcheievici, directoarea Colegiului Național „Mihai Viteazul”, spune că „probabil nu” îl va organiza, potrivit declarațiilor acordate HotNews. Dana Bobocea, directoarea Colegiului Național „Grigore Moisil”, consideră că un examen în plus ar pune presiune pe elevi.
Pozițiile celor trei directoare vin în plină controversă privind admiterea la liceu din 2027, după ce Ministerul Educației și Cercetării a pus în consultare publică, pe 14 august, metodologia și calendarul care permit liceelor să organizeze propriul concurs pentru maximum 50% dintre locuri, după Evaluarea Națională. Edupedu.ro a arătat că, în forma pusă în dezbatere, examenul este prevăzut fără supraveghere video, fără anonimizarea lucrărilor înainte de corectare, cu posibilitatea ca aceiași profesori să participe la soluționarea contestațiilor și cu comisii în care pot intra inclusiv foști diriginți ai candidaților sau rude ale acestora. Documentele sunt încă proiecte și pot fi modificate înainte de adoptare.
Ionela Neagoe, directoarea Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din București, spune că instituția pe care o conduce nu va organiza concursul separat de admitere dacă acesta va rămâne în forma actuală.
„Nu e normal să supui un copil la atâtea examene”, spune Ionela Neagoe, care argumentează că elevii ar trebui să se pregătească pentru alte discipline, pe lângă cele de la Evaluarea Națională.
Directoarea califică presiunea asupra elevilor drept „mult prea mult” și spune că introducerea examenului riscă să amplifice și fenomenul meditațiilor.
„Asta e o nebunie existențială. Nu știm ce să facem și ne complicăm existența”, spune Ionela Neagoe, potrivit HotNews.
Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” a avut în această vară a doua cea mai mare ultimă medie de admitere din țară, la sesiunea de Bacalaureat din iunie-iulie.
Și Liliana Zazcheievici, directoarea Colegiului Național „Mihai Viteazul” din București, critică formula propusă de Ministerul Educației și spune că instituția pe care o conduce „probabil nu” va organiza concursul în 2027.
„Așa cum se dorește a fi aplicată, nu folosește nimănui, după părerea mea. Este o nouă examinare fără niciun sens. E o struțo-cămilă”, spune directoarea.
În opinia acesteia, problema ar trebui abordată prin regândirea Evaluării Naționale, nu prin introducerea unui al doilea examen. Zazcheievici atrage însă atenția că actuala Evaluare Națională, cu probe doar la Limba și literatura română și Matematică, nu permite o diferențiere suficientă în funcție de profilul liceal ales de elev.
Directoarea critică și momentul în care sunt schimbate regulile pentru actualii elevi de clasa a VIII-a.
„În mod normal ar trebui ca la început de ciclu un elev să știe cum o să dea examenul pentru ciclul următor”, spune Liliana Zazcheievici.
„Nu mi se pare regulă să anunți anul ăsta că în anul viitor se va da admitere”, continuă directoarea, care susține că elevii ar trebui să știe încă de la intrarea în clasa a V-a după ce reguli vor încheia ciclul gimnazial.
Dana Bobocea, directoarea Colegiului Național „Grigore Moisil”, spune, la rândul său, că nu consideră oportun noul concurs: „Nu mi se pare o idee foarte bună. Din perspectiva copilului, în primul rând”, spune aceasta.
Directoarea atrage atenția că, în funcție de specializarea aleasă, elevii ar trebui să se pregătească pentru discipline suplimentare față de Limba română și Matematică.
La Științe ale Naturii, de exemplu, concursul ar putea presupune discipline precum Fizică, Chimie sau Biologie, care nu sunt evaluate la Evaluarea Națională.
„Deci copilul clar trebuie să învețe pentru performanță, pentru un concurs, alte două discipline pe lângă română și matematică”, spune Dana Bobocea.
Directoarea propune ca alternativă modificarea Evaluării Naționale astfel încât notele să aibă ponderi diferite în funcție de profilul pentru care optează elevul. Pentru profilul real ar putea cântări mai mult nota la Matematică, iar pentru profilul umanist nota la Limba română.
Bobocea avertizează și asupra unui alt risc, dacă fiecare liceu ar ajunge să își construiască propriile subiecte. În opinia sa, acestea s-ar putea regăsi ulterior în auxiliare realizate de profesorii implicați.
„Dăm naștere la niște lucruri care nu sunt chiar corecte”, spune directoarea. Ea susține, din acest motiv, realizarea subiectelor la nivel național.
Concursul separat este prevăzut în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, adoptată în mandatul Ligiei Deca, și ar urma să fie aplicat pentru prima dată la admiterea din 2027.
Potrivit proiectului de metodologie pus în consultare de Ministerul Educației, liceele ar putea organiza concursul pentru maximum 50% dintre locurile disponibile. Decizia organizării sau nu a concursului aparține fiecărui liceu.
Edupedu.ro a semnalat, după analizarea proiectului, că aceeași instituție care își selectează candidații ar urma să aibă atribuții în organizarea concursului, corectarea lucrărilor, calcularea mediilor și soluționarea contestațiilor. Proiectul nu prevede supraveghere video și nici anonimizarea lucrărilor înaintea corectării.
Fostul ministru al Educației Mircea Miclea a cerut, într-un interviu acordat Edupedu.ro, retragerea de urgență a proiectului de ordin și amânarea aplicării prevederii din lege.
Miclea a caracterizat demersul Ministerului drept transformarea unei „prostii potențiale într-o prostie reală” și a susținut că soluția imediată este retragerea proiectului, urmată, dacă este necesar, de prorogarea prin lege a articolului privind admiterea separată.
Fostul ministru a criticat și reacția partidelor care cer acum modificarea legii, amintind că PSD, PNL și USR au votat Legea învățământului preuniversitar din 2023 care conține prevederea privind concursul separat.
Profesorul Ovidiu Șontea susține, într-un articol de opinie publicat de Edupedu.ro, că introducerea unui nou examen este „o falsă soluție” și propune regândirea structurii și formei subiectelor de la Evaluarea Națională.
El pornește de la problema diferenței dintre competențele prevăzute de programa de gimnaziu și ceea ce măsoară efectiv actuala Evaluare Națională, despre care spune că a rămas bazată pe „subiecte-șablon”.
Federația Națională a Părinților Edupart a cerut „retragerea imediată” a proiectului Ministerului și păstrarea Evaluării Naționale ca unic criteriu național de selecție. Organizația avertizează că formula propusă poate favoriza „practici clientelare și dublul standard” în sistem.
Salvați Copiii România a cerut, la rândul său, renunțarea la concursurile proprii ale liceelor și menținerea repartizării computerizate, cu excepția probelor de aptitudini pentru filiera vocațională.
Organizația avertizează că examenele suplimentare pot crește meditațiile și inechitatea și că, potrivit calendarului propus, un elev ar putea ajunge să susțină alte două examene la numai opt zile după publicarea rezultatelor finale de la Evaluarea Națională.
World Vision România a cerut Ministerului o fundamentare bazată pe date înaintea introducerii concursurilor, consultarea elevilor și părinților și garanții că venitul familiei nu va limita accesul la liceele căutate. Organizația avertizează că selecția suplimentară riscă să accentueze diferențele dintre elevii care au acces la resurse educaționale și cei care nu au.
Premierul Ilie Bolojan a declarat pe 19 august că a discutat cu ministrul Educației, Mihai Dimian, despre proiectul privind examenele organizate de licee. Premierul a spus că, dacă sistemul nu este bine organizat, există riscul să fie afectate și mai mult lucruri care „nici așa nu sunt în perfectă stare” în educație.
La doar câteva zile după lansarea proiectului în consultare, ministrul Educației, Mihai Dimian, a anunțat că admiterea separată din 2027 ar putea fi amânată.
„Cred că se poate constitui o majoritate în Parlament pentru prorogare”, a transmis ministrul, după discuții cu parlamentari din mai multe partide.
În Parlament sunt deja trei variante: amânare cu 4 ani, cu 2 ani sau eliminare
Controversa a ajuns între timp în Parlament, unde au fost depuse într-o singură zi trei inițiative diferite.
Deputata PNL Raluca Turcan a inițiat un proiect pentru amânarea cu patru ani a aplicării concursului separat, despre care a declarat pentru Edupedu.ro că ar urma să intre la vot în sesiunea extraordinară a Parlamentului.
Social-democratul Mihai Ghigiu, președintele Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților, a depus un alt proiect, care propune amânarea cu doi ani. Argumentul său este că astfel regulile nu sunt schimbate pentru copiii aflați deja în gimnaziu, iar sistemul câștigă timp pentru dezbatere.
USR propune eliminarea completă din lege a admiterii paralele. Proiectul a fost inițiat de deputata Corina Atanasiu, iar președintele Comisiei pentru învățământ din Senat, Ștefan Pălărie, a declarat pentru Edupedu.ro că partidul susține abrogarea prevederii.
Și AUR a cerut modificarea proiectului, inclusiv introducerea supravegherii audio-video, anonimizarea lucrărilor, reguli privind conflictele de interese și evaluatori diferiți la contestații. Formațiunea susține însă că admiterea ar trebui să rămână bazată pe Evaluarea Națională și că, dacă aceasta nu măsoară suficient de bine competențele elevilor, ar trebui îmbunătățit examenul național.
