Nota obținută de o elevă din Arad la Limba română la Bacalaureat 2026 a crescut cu 2,3 puncte după contestații, a semnalat un cititor redacției Edupedu.ro. Potrivit rezultatelor, eleva a obținut inițial 7,50. După soluționarea contestațiilor, nota ei a crescut la 9,80.
- Rezultate finale la sesiunea de vară a Bacalaureatului 2026 au fost publicate duminică, 12 iulie. Vezi aici rezultatele după contestații, pe județe.
Aceasta a absolvit Colegiul Național „Preparandia-Dimitrie Țichindeal” din Arad, specializarea învățător-educatoare.
Inițial, ea a obținut nota 7,50, potrivit rezultatelor publicate de Ministerul Educației și Cercetării. După reevaluarea lucrării, eleva a fost notată cu 9,80. Este vorba, deci, o creștere de 2,3 puncte.
Peste 370 de note au crescut cu cel puțin 1,5 puncte în plus după reevaluarea lucrărilor.
- „Vi se pare normal ce se întâmplă în sistemul de învățământ? La Istorie am primit inițial nota 7, iar după contestație nota a devenit 8,30. O diferență de 1,30 puncte nu este o simplă eroare, ci ridică serioase semne de întrebare despre modul în care sunt corectate lucrările”, a transmis un absolvent din Cluj redacției Edupedu.ro.
- O absolventă din Galați susține că, în urma contestației, nota sa la Istorie a scăzut cu 1,5 puncte: de la 8,00 la 6,50.
Informații de context
La nivel național, Ministerul Educației a anunțat că au fost depuse 55.454 de contestații la Bacalaureatul 2026, iar 53.581 de lucrări (96,6%) au avut nota modificată în urma reevaluării. Dintre acestea, 21.901 au vizat proba de Limba și literatura română.
- Peste 55.000 de contestații au fost depuse la Bacalaureat 2026, cel mai mare număr din ultimii 5 ani. Limba română, proba cu cele mai multe cereri de reevaluare, peste 96% dintre notele inițiale au fost modificate.
Din tabelul centralizator al Ministerului Educației, pentru proba E.a) – Limba și literatura română, situația la nivel național este:
| Contestații | 21.901 |
| Lucrări cu nota modificată | 21.227 |
| Pondere lucrări cu nota modificată | 96,9% |
| Modificări sub 0,5 puncte | 11.493 |
| Modificări între 0,5 și 1 punct | 7.237 |
| Modificări între 1 și 1,5 puncte | 2.297 |
| Modificări de peste 1,5 puncte | 200 |
| Scor mediu al modificării | 0,55 puncte |
Aceste date arată că, din cele 21.901 contestații depuse la Limba română, 96,9% au dus la schimbarea notei, iar în 220 de cazuri diferența dintre nota inițială și cea finală a fost de peste 1,5 puncte.
După soluționarea contestațiilor, rata de promovare la Bacalaureat 2026 a crescut de la 74,8% la 76,9%, iar numărul candidaților cu media 10 a ajuns la 70, potrivit datelor oficiale ale Ministerului Educației.
2 comments
Ar trebui sa se gandeasca tot sistemul de evaluare.Grile foarte detaliate, cu grad maxim de obiectivitate, asa.cum este la concursurile serioase. Se poate verifica inclusiv gandirea critica astfel. Sau sa se revina la corectura cu profesoriii din scoala. Un elev de tehnologic, cu o nota mare ajutata de profesor, s azicem, nu va lua locul niciodata unui care ia pe merit 9,50. Pur si simplu nu va putea scrie atat, nu va putea face fata unei facultati dure, nu va face aceasta alegere. Copiii de la liceele tehnologice care constant iau note mici nici nu au asteptari nerealiste. Nu ii subestimati intr-atat. Am ajuns ca acum sa ne batem joc anual de sute, chiar mii de copii. Baiatul meu a pierdut aproape un punct la romana de la 9,50. Cum sa ii explic? Cum sa ii gasesc linistea cand celelalte note sunt 9,80 si 9,90? Cum sa ii spun ca nu va mai merge la facultatea dorita si nu pentru ca nu merita, ci pentru ca viata este mai intai si mai mereu nedreapta? Cum?
verificati si codul B1775939, este o diferenta de 3.45p intre nota initiala si cea finala la romana!