O profesoară a Universității din București a demisionat din cauza școlii în pandemie: Viitorii absolvenți de la Biologie, care vor efectua analize medicale sau vor certifica siguranța alimentelor, au fost privați de pregătirea practică în laborator / Ce spune Universitatea

25.920 de vizualizări
Sursa: Facebook / Facultatea de Biologie a Universității București
O profesoară a Universității din București, Lector Dr. Oana Iftime, și-a anunțat, la începutul acestei luni, demisia din instituția de învățământ, din cauza condițiilor în care s-a desfășurat predarea în perioada de pandemie. Perioadă în care, scrie ea, “viitorii absolvenți (…) au fost privați aproape întreg semestrul de pregătirea practică”. Într-un mesaj publicat pe Facebook, ea afirmă că “din Facultatea de biologie nu putem trimite în societate „absolvenți” care la o viitoare epidemie, pandemie, sau pur și simplu în activitatea profesională uzuală să fie pericole pentru sine și pentru ceilalți, prin insuficienta pregătire și nu în ultimul rând prin atitudinea care li se insuflă acum”. Universitatea a reacționat arătând, într-o poziție transmisă Edupedu.ro, că a căutat mereu “echilibrul între interesul pentru protejarea sănătății și a vieții membrilor comunității noastre și respectarea misiunii noastre, aceea de a educa și de a forma tineri bine pregătiți”. 

Oana Iftime, lector la Facultatea de biologie a Universității din București, și-a publicat pe Facebook cererea de demisie, în care arată, între altele:

  • “Viitorii absolvenți ai Facultății de biologie – dintre care mulți, odată angajați, vor efectua analize medicale, participa la certificarea calității și siguranței alimentelor, mediului, supravegherea sănătății publice ș.a. – au fost privați aproape întreg semestrul de pregătirea practică, în urma deciziilor succesive de suspendare a activității față în față luate în cadrul instituției; aceasta după ce nu beneficiaseră de instruirea corespunzătoare, în laboratoare, nici în cea mai mare parte a semestrului al doilea al anului universitar precedent”.
  • “Sumedenie de angajați din toate domeniile au continuat să meargă la serviciu, în ultimele luni, cu respectarea măsurilor de prevenire a transmiterii COVID. Rămâne neclar de ce noi am trecut cu totul la predarea online (și persistat pe termen lung în această decizie), în condițiile în care lucrăm cu adulți, iar autoritățile ne oferiseră posibilitatea, în virtutea autonomiei universitare și în mod explicit prin hotărâri ale CNSU, de a efectua activități față în față”.
  • “Activitățile practice sunt esențiale în pregătirea studenților Facultății de biologie, deprinderile formate în acest cadru, față în față, în laborator, neputând fi achiziționate în niciun alt mod”.

Ea arată că decizia demisiei e cauzată de faptul că e “incongruent cu crezul meu de dascăl și cu responsabilitatea morală” faptul de a subscrie la Licențierea unor studenți care timp de aproape un an nu au pășit într-un laborator.

În mesajul ce însoțește, pe Facebook, fotografia actului de demisie, ea arată că pleacă odată cu încheierea semestrului, după 20 de ani în universitate. Oana Iftime explică motivele menționate și notează:

  • “Am văzut un scurtmetraj ocazionat de pandemie, cu o intrigă simplă: o femeie care locuia singură, în „siguranţa” şi „confortul” propriului apartament, se pomeneşte la uşă cu fetiţa unei vecine, cerând ajutor pentru mama ei, căreia i se făcuse rău în casă, poate de la COVID, poate de la altceva. Şi spectatorul asistă la zbaterea acestei femei, care se chinuie mult până să aleagă să dea cu piciorul „siguranţei” şi „confortului” şi să-şi ajute vecina.
  • Acel personaj de film a ajuns la concluzia că o „siguranţă” şi un „confort” cărora le jertfeşti umanul din tine trebuie abandonate, până nu te înghit şi nu te elimină digerat şi transformat în altceva. Pare-se, însă, că astfel de concluzii aparţin cu predilecţie personajelor fictive. În lumea reală „se face” să jertfeşti totul „siguranţei” şi „confortului” propriu: relaţiile interumane, morala comună, etica profesională, propriul suflet.
  • Suum cuique. Dar dacă aşa merg lucrurile, meargă fără mine.”

Ea scrie că situația de acum e doar “vârful de moment al aisbergului” și că nu se așteaptă la schimbări în instituție, după demisia sa, dar: “Sper doar ca măcar câteva persoane să se oprească, să reflecteze asupra celor scrise aici şi să-şi pună acea întrebare-cheie cel mai adesea lăsată, în contemporaneitate, să zacă la marginea drumului pe care ne găsim ca angajaţi într-o cursă dementă: „Încotro ne îndreptăm, totuşi?!”.

Universitatea din București: “Ne dorim întoarcerea în sălile de curs și în laboratoare cât mai repede”

Pe această temă, Mirabela Amarandei, purtătorul de cuvânt al Universității din București, a transmis Edupedu.ro că instituția de învățământ superior, regretând decizia profesoarei, încearcă în “situația pandemică excepțională” prin care trece întreaga lume să păstreze “echilibrul între interesul pentru protejarea sănătății și a vieții membrilor comunității noastre și respectarea misiunii noastre, aceea de a educa și de a forma tineri bine pregătiți”.

Potrivit poziției Universității, “încercăm, așadar, să nu abdicăm de la misiunea, de la valorile și principiile noastre și ne dorim întoarcerea în sălile de curs și în laboratoare cât mai repede”.

Declarația – integral:

”Regretăm decizia doamnei profesoare, orice persoană care părăsește comunitatea academică a universității noastre reprezintă o pierdere. Traversăm, însă, cu toții, o situație pandemică excepțională, care a schimbat în mod semnificativ sisteme, comportamente și procese, oriunde pe glob. În cazul Universității din București, am încercat mereu, în această perioadă, să păstrăm echilibrul între interesul pentru protejarea sănătății și a vieții membrilor comunității noastre și respectarea misiunii noastre, aceea de a educa și de a forma tineri bine pregătiți. Acesta este și motivul pentru care, pentru facultățile de științe, printre care Biologie sau Chimie, spre exemplu, atunci când situația pandemică a permis, au putut fi susținute laboratoare și cursuri practice, cu respectarea normelor sanitare în vigoare. Același lucru se va întâmpla- sperăm, în funcție de situația pandemică- și odată cu începerea semestrului al doilea: laboratoare și cursuri practice cu formațiuni restrânse de studenți, pentru 4 facultăți ale universității noastre. Încercăm, așadar, să nu abdicăm de la misiunea, de la valorile și principiile noastre și ne dorim întoarcerea în sălile de curs și în laboratoare cât mai repede, pentru că știm că aceasta este cel mai bun scenariu pentru educație.”

Mesajul integral al Oanei Iftime, publicat pe Facebook la începutul acestei luni:

8 comments
  1. Oare nu se înțelege că Doamna prin acest gest a protestat împotriva la tot dezastrul, care se petrece in lume și în țară. Cu regret sunt puțini astfel de Oameni, care înțeleg că cineva încet-încet ne transformă în niște vite ascultătoare, pentru că noi ne temem să ieșim din bârlogul nostru. Tot respectul pentru Doamna profesor.

  2. Comentariile unora nu au legătură cu realitatea. Faptul ca Universitatea a răspuns la demisia doamnei, înseamnă mult, nu era un nimeni. Vaccinarea nu are nimic comun cu lipsa de profesionalism a viitorilor biochimisti. Există riscul ca un comentator răutăcios să primească un rezultat negativ la o analiză care este pozitivă, de care depinde viața lui. Atunci va regreta ziua de azi dar va fi prea târziu.

  3. Într-o țară plină până la surzenie de răcnetele „reformiștilor demolatori” susținute de la cel mai înalt nivel al conducerii politice dar incompetentă, impotentă și ipocrită, gestul doamnei profesor pare a fi o „mare trăsnaie”, de fapt au și apărut comentarii despre „scopul ascuns” al acestui gest absolut normal. Conducerea ANORMALĂ a acestei țări transformă normalitatea într-o plăsmuire hâdă, plină de ură și dezbinare, după chipul și asemănarea „demiurgilor” care compun această conducere.

  4. 1. Daca după 20 de ani esti încă lector, probabil nu ai mari perspective.
    2. Ca urmare, ai găsit o slujbă mai bine plătită la privat, îți poți permite să pleci
    3. Numai o mică parte dintre absolvenți vor lucra în laboratoare de analize, acolo oricum aparatura va fi nouă și vor urma instructaje ; majoritatea vor fi profesori de biologie în învățământul gimnazial și liceal.
    4. Doamna în cauză probabil are în post doar ore de laborator, cu minim 2 ore de curs, laboratoare pe care le putea foarte bine prezenta în fața camerei video, și completa cu videoclipuri, animații, etc. Care se găsesc din belșug pe internet.
    5. Era probabil frustrată de lipsă scenetelor de manifestare isterică a autorității, gen “de azi să-mi spuneți doamna doctor”.
    6. Succes în noul loc de muncă.

    1. Cred ca vorbiti in necunostinta de cauza.
      1. Nu este vorba numai de perspective cand avansezi in grad.
      2. Am cautat, deocamdata nu am gasit nimic legat de un alt loc de muncă la privat al doamnei.
      3. Nu fiti atat de sigur, pentru ca sunt multi care se vor duce fie pe analize, fie pe cercetare. Indiferent, ca biochimist, dupa 2 semestre online, nici nu mai stii sa tii o pipeta electronica in mana. Nu mai lucrezi cu aceeasi siguranta in mainile tale. E vorba de volume de ordinul microlitrilor, totusi. Nu multi vor sa fie, de fapt, profesori. Si da, poate cei care se vor duce pe analize vor urma instructaje. Dar, ca angajator, ce ati alege? Un student care a facut 3 ani de laboratoare fizice sau unul care a facut 1 an jumatate? Nu cred ca realizati cat de mult se pierde numai pe partea de laborator. Filmuletele nu ajuta cu mare lucru. Pana nu faci experimentul singur, nu stii sa-l faci dupa un filmulet.
      4. Din pacate nu am verificat ce si cum preda doamna profesoara, insa, un laborator este inutil daca este facut cu filmulete si animatii. Absolut inutil, pentru ca una e sa faci tu, sa vezi ce rezultate obtii si sa le interpretezi, cu tot cu eventualele greseli pe care le faci, putand observa, astfel, mai multe variante, mai multe situatii, alta e sa vezi un filmulet si gata. Asta nu se poate numi laborator.
      5. Asta a fost simplu un comentariu rautacios, fara sa cunoasteti persoana, doar din presupuneri din ce ati mai auzit ca se intampla la alte facultati.
      6. Precum am spus si mai sus, nu stiu daca are un alt loc de munca.
      Haideti sa scoatem putin capul din cutie si sa privim ce se intampla, de fapt, inainte de a comenta lucruri rautacioase la adresa unor persoane pe care nu le cunoastem. ^.^

  5. E cam exagerat gestul profesoarei.
    Temele și orele de laborator pot fi recuperate și ulterior, de exemplu după ce va fi vaccinata o mare parte a populației.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ligia Deca a scos 40 de șefi din Minister la o întâlnire informală, la un restaurant de lângă instituție. Ministrul educației: Am considerat că întărește coeziunea grupului. Nu a avut niciun fel de caracter politic

Ministrul Educației, Ligia Deca, a invitat în jur de 40 de directori, președinți de instituții din subordinea Ministerului și secretarii de stat la o întâlnire informală, luni seara, la un…
Vezi articolul

Senatorul Ștefan Pălărie reacționează în scandalul ARACIP, după ce ministerul i-a schimbat organizarea și după ce numele său a fost pus pe o listă a „groparilor care mănâncă o colivă fancy” de Răzvan Orășanu

„Guvernul și Ministerul Educației Naționale au ratat din plin reforma Agenției Române pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP)”, a transmis joi, pe Facebook, senatorul USR Ștefan Pălărie. El a…
Vezi articolul

Schimbări intempestive la BAC și Evaluare Națională 2019: Teste grilă introduse în subiectele de bacalaureat și de final de clasa a VIII-a – Oficial

Modificare intempestivă la examenele de anul acesta. Testele grilă intră în subiectele de Bacalaureat 2019 și Evaluare Națională 2019, fără nicio dezbatere publică. Ministerul Educației a modificat structura subiectelor chiar…
Vezi articolul