Oamenii care decid câți bani alocă statul pentru fiecare elev din România. Componența consiliului a fost modificată de ministrul Educației cu politicieni PNL și UDMR

4.612 vizualizări
Foto: colaj Facebook
Componența Consiliului pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar a fost modificată printr-un ordin de ministru publicat în Monitorul Oficial luni, 2 august 2021. Organismul are, cel puțin teoretic, un rol cheie în finanțarea școlilor, fiindcă stabilește în fiecare an costul standard per elev pentru fiecare nivel de învăţământ, filieră, profil, specializare în parte.

Consiliul pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar este organ consultativ al Ministerului Educației, fără personalitate juridică.

În noua componență, președinte este liberala Mihaela Ștefan, inspectorul general al Inspectoratului Școlar București, iar vicepreședinte Corina Marin, directorul direcției de învățământ preuniversitar din minister, care a făcut parte și în trecut din acest consiliu. Cei nou numiți sunt membri PNL, consilieri județeni, locali sau cu funcții în organizațiile din care provin și unul este membru UDMR, consilier județean.

Cei numiți acum prin ordin de ministru în acest consiliu sunt:

Mihaela Ștefan (PNL Sector 3) – șefa Inspectoratului Școlar al Municipiului București – președinte CNFIP- numită în iunie 2021 șefa ISMB după demiterea lui Ionel Pușcaș (PNL Sector 6);

Corina Marin, directorul Direcției Generale Învățământ Preuniversitar din Ministerul Educației – vicepreședinte CNFIP – face parte în mod tradițional din acest consiliu;

Mirela-Gabriela Toma, directorul Direcției juridice din Ministerul Educației.

Adrian-Marius Bărbulescu, director în Ministerul Educației;

Adelaida Glonț, Direcția managementul resurselor umane și rețea școlară din Ministerul Educației – a fost în componența CNFIP și în trecut;

Adriana Stoica, șefa Inspectoratului Școlar Județean Ilfov, consilier local în comuna Clinceni din partea PNL, fost consilier județean în mandatul 2016-2020 din partea PNL;

Marinela Marc, șefa Inspectoratului Școlar Județean Cluj, consilier județean PNL la al doilea mandat, candidat la alegerile parlamentare în 2020;

Elena Ignat, șefa Inspectoratului Școlar Județean Alba – membră în biroul politic al PNL Alba;

Ferencz-Salamon Alpár-László, Școala Generală „Jozsef Attila“, Miercurea-Ciuc – consilier județean în Harghita din partea UDMR;

Alina Meclea, Colegiul Național „I. Maiorescu“, Giurgiu – consilier județean din partea PNL, candidat la alegerile parlamentare din 2020;

Florica Stoica, director al Școlii Profesionale Speciale pentru Deficienți de Auz „Sfânta Maria“ București, președinta organizației de femei a PNL Sector 3, candidat la consiliul local în 2020;

Christian-Eneil Comșa, Școala Gimnazială Fridolin, București, consilier parlamentar la Senat și președintele Asociației Școlilor Private;

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ;

Marius Ovidiu Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“;

Luminița Costache, UNICEF;

Silviu Morcan, Consiliul Național al Elevilor;

Iulian Cristache, Federația Asociațiilor de Părinți;

Alexandru Petrovici, Asociația Orașelor din România;

Aurel Gabriel Simionescu, Asociația Municipiilor din România (AMR);

Elena-Cătălina Baran, Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR);

Nicolae Pandea, Asociația Comunelor din România (ACoR).

Foto: captura Monitorul Oficial

Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar, din 30 aprilie 2020, aprobat prin Ordinul nr. 4.188 din 30 aprilie 2020, prevede că CNFIP este format din 21 de membri, după cum urmează

  • a) 12 reprezentanți ai Ministerului Educației (4 reprezentanți ai direcțiilor de specialitate din Ministerul Educației, 4 reprezentanți ai inspectoratelor școlare și 4 reprezentanți ai unităților de învățământ preuniversitar)
  • b) 5 reprezentanți ai partenerilor sociali;
  • c) 4 reprezentanți ai structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale

Regulamentul citat mai prevede că membrii CNFIP prevăzuți la alin. (1) lit. a) sunt desemnați de ministrul educației.


1 comment
  1. Dl. Ferencz Salamon Alpár este membru în CNFIP de cel puțin 6 ani. Că apare şi în noul OM este firesc. A fost propus când era doar director adjunct. Au fost de atunci diverse guverne de diverse culori, cu şi fără UDMR. Şi nu e tipul de om care dă doar din cap la ce spun şefii.
    Doar pentru corectitudinea informației.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ieșire în decor a președintelui Academiei Române, care conduce de 3 ani și instituția-cheie în soluționarea plagiatelor. Ioan Aurel Pop: CNATDCU este o instituție anacronică și sunt de acord că trebuie desființată

Ieșire în decor a președintelui Academiei Române, care de 3 ani conduce principalul for de analiză a plagiatelor din doctorate (CNATDCU). Ioan Aurel Pop le-a transmis rectorilor și ministrului, pe…
Vezi articolul

UPDATE Profesorii de Limba română dezbat noille provocări ale învățării și evaluării din școli pe 13-14 aprilie, într-o serie de colocvii la care participă și Liviu Papadima, Rodica Zafiu, Florentina Sîmihăian

Profesorii de Limba și literatura română din țară pot urmări gratuit online seria de întâlniri dedicată didacticii limbii române și organizată de Asociația Națională a Profesorilor de Limba română „Ioana…
Vezi articolul

Ministrul Educaţiei din Italia şi-a dat demisia pentru că nu a primit un buget suficient pentru învăţământ: “Se pare că resursele nu se găsesc niciodată atunci când vine vorba de școală și de cercetare, dar găsim sute de milioane de euro când există vreun scop politic”

Ministrul italian al Educaţiei, Lorenzo Fioramonti, şi-a dat demisia pentru că nu a primit finanţarea cerută pentru şcoli, potrivit unui mesaj publicat pe pagina personală de Facebook. Demnitarul explică motivele…
Vezi articolul

BREAKING Greva generală a profesorilor și angajaților din Educație continuă și luni / Sindicate: Guvernul este singurul responsabil pentru continuarea acestei forme extreme de protest. Nu mai avem prim-ministru, nu mai avem miniștri cu care să negociem?

Cele două federații sindicale reprezentantive anunță că greva generală continuă, după al doilea anunț al purtătorului de cuvânt despre cum Guvernul propune aceleași măsuri enunțate în ultimele 4 zile. Federația…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu, despre cabinete de vaccinare în școli: Este nevoie de spaţii care să permită separarea fluxurilor, ştiut fiind faptul că elevii minori se vaccinează în prezenţa unuia dintre părinţi sau tutori legali. Suntem în curs de analiză caz cu caz / “Scenarii de sertar” există pentru începerea școlii

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat miercuri seară că pentru a se organiza vaccinarea într-un cabinet medical şcolar este nevoie să fie asigurate „toate acele condiţii de infrastructură”. El a…
Vezi articolul