OFICIAL Cabinetele medicale din creșe, grădinițe și școli trebuie dotate cu aer condiționat și dozator de apă din bugetul propriu, iar săpunul lichid trebuie să fie asigurat în permanență de autoritățile locale

5.282 de vizualizări
Foto: © Poznyakov | Dreamstime.com
Cabinetele medicale din creșe, grădinițe, școli și licee trebuie dotate cu aparate de aer condiționat și dozatoare de apă, din fonduri proprii, iar săpunul lichid trebuie asigurat în permanență din banii autorităților locale, potrivit normelor actualizate publicate în Monitorul Oficial, privind asigurarea asistenței medicale a antepreșcolarilor, preșcolarilor, elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar și studenților din instituțiile de învățământ superior. De precizat, dotările cerute nu sunt o noutate, ele erau trecute și în ordinul de anul trecut, însă creșele nu erau incluse în ordin. Documentul a fost actualizat pentru a include și creșele în subordinea Ministerului Educației. Tot conducerile școlilor trebuie să plătească și pentru materialele consumabile: coli A4 sau dosare, mai scrie în document.

Cabinetele medicale din școli, licee, grădinițe și creșe trebuie dotate cu aparate de aer condiționat, dozatoare de apă cu bidoane de rezervă, potrivit normelor actualizate și publicate în Monitorul Oficial. Dotările trebuie asigurate de către conducerile unităților de învățământ, din fonduri proprii, potrivit documentului. Săpunul lichid trebuie asigurat în permanență, din banii autorităților locale.

De precizat, aceste dotări nu sunt noi, erau trecute în ordinul de anul trecut, dar anul acesta, în metodologia privind asigurarea asistenței medicale a copiilor și a elevilor apar și normele pentru antepreșcolari, adică pentru cei care frecventează creșa, care până acum nu se regăseau în document.

Cabinetele școlare din creșe, grădinițe și școli trebuie să aibă și conexiune la internet.

Conducerile școlilor trebuie să asigure și consumabile pentru cabinetele medicale: coli de scris, toner, dosar cu șină, agrafe de birou.

Foto: © Poznyakov | Dreamstime.com

Citește și:
Noile norme pentru asigurarea asistenței medicale a copiilor din creșe și grădinițe și a elevilor au fost publicate. Profesorii au ca atribuții să prevină fumatul, consumul de alcool și droguri și să discute cu părinții „să accepte imunizările”


5 comments
  1. realitatea este cea in care clasele sunt maturate, nu spalate la finalul cursurilor, maturat derulat cu geam inchis…:))

  2. doar cabinetele medicale? salile mici de clasa in care elevii se sufoca si sunt transpirati de nu le mai arde de predare, nu??
    Sapun lichid sa fie atunci! Banuim ca cel mai ieftin…

  3. Tot la fel de „oficial” ar trebui ca toate clasele sa fie aerisite, daca nu din ora in ora, macar 10min la fiecare 2h, indiferent de anotimp din motive mai mult decat evidente, dar acest lucru nu se face din cauza obsesiei pur romanesti a parintilor retardati ca „ii trage curentu’ ” pe copii si/sau pe doamne !
    Si tot la fel de oficial, toti copiii ar trebui scosi la aer macar 1h/zi, care nici asta nu se intampla din varii motive pe cat de stupide, pe atat de toxice si pe care nu le mai amintesc pt ca ma iau durerile de cap….

  4. Școlile trebuie să plătească (milioane)….

    Iar fondurile le ia… de unde? Că primăriile nu au nici pentru navetă, care e în lege nu de anul trecut, ci de zeci de ani. Ia să vedem.

    (A nu se înțelege că n-aș vrea… că doar noi transpirăm împreună cu elevii în fiecare an, luni de zile. Dar avem încă atâtea lipsuri, că aerul condiționat e deja s.f.).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Nimic despre Cercetare în capitolul “Cercetare și Digitalizare” din programul guvernului Ciolacu, prezentat de PSD / Prioritățile în domeniu, inclusiv o nouă lege a cercetării, sunt prezentate însă în programul de guvernare depus la Parlament

Domeniul cercetării românești, care aștepta, chiar, o nouă lege dedicată, dar și o creștere substanțială a finanțării în anii următori, nu este abordat în niciun fel în capitolul despre “Cercetare…
Vezi articolul

Premierul Marcel Ciolacu: Profesorii din România vor fi evaluaţi anual de pe o platformă online, cu analize ale performanţei elevilor şi feedback de la colegi şi directori ai şcolii. Scopul este ca plata profesorilor să fie corelată cu performanţa actului de educaţie

Profesorii din România vor fi evaluaţi anual de pe o platformă online, cu analize ale performanţei elevilor şi feedback de la colegi şi directori ai şcolii, a declarat prim-ministrul Marcel…
Vezi articolul

Evaluare Națională 2024. Părinții elevilor cu cerințe educaționale speciale au termen până la care pot depune cererea pentru adaptarea condițiilor de examen

Părinții elevilor cu cerințe educaționale speciale, CES, trebuie să depună o cerere la secretariatul școlii, însoțită de documente justificative, pentru adaptarea condițiilor la simularea pentru Evaluarea Națională 2024 și/sau Evaluarea…
Vezi articolul

Competențe Bacalaureat 2024. Profesorii de română și TIC, plătiți cu 10 lei pentru fiecare candidat, profesorii de limbi străine care evaluează trei probe – cu 15 lei. Sumele sunt impozabile și cu 4 lei mai mari ca în 2022

Profesorii care au evaluat candidații la examenul de Bacalaureat 2024 – probele de competențe sunt plătiți cu 10 sau 15 lei de candidat, prevede ordinul de ministru cu sumele acordate…
Vezi articolul