Metodologia de organizare a orelor de învățare remedială în învățământul primar, aprobată prin Ordinul de ministru nr. 6.423/2025 a fost publicat în Monitorul Oficial. Iată care sunt principalele puncte pentru profesorii de învățământ primar și învățători în „Programul ÎR”, adică învățare remedială.
- Descărcați metodologia pentru ore remediale, mai jos, din articol
Fiecare învățător sau profesor pentru învățământ primar are obligația de a organiza două ore de învățare remedială pe săptămână, ele au fost introduse recent prin Legea Bolojan. Edupedu.ro a arătat aici că o oră de remedial din cele două obligatorii pe săptămână încalcă planurile-cadru de la învățământul primar, plus legea Educației, care prevede alt număr de ore.
La alternativa Step by Step, aceste ore se integrează în cele opt ore zilnice petrecute de elevi la școală, prevede ordinul cu metodologia.
Grupele de elevi pentru orele remediale se formează de regulă cu 6–12 copii, dar pot fi mai mici sau mai mari, în funcție de situație. Se pot constitui grupe și din elevi de la clase diferite.
Activitățile se desfășoară înainte sau după programul obligatoriu, în două zile pe săptămână. O sesiune durează 45 de minute, iar la clasa pregătitoare și clasa I durează 30–35 de minute, restul timpului fiind destinat activităților ludice.
Participarea elevilor se face fie pe baza solicitării scrise a părinților, fie pe baza recomandării profesorului. Nu mai există cuvântul „benevol” în metodologie, iar din cum e scris textul ordinului de ministru, participarea este obligatorie – elevii au două opțiuni: înscrierea de către părinte sau acolo unde părintele nu solicită, înscrierea va fi făcută de profesor.
Totuși, un elev poate fi retras de la Programul ÎR. La fel ca în cazul disciplinei Religie, retragerea unui elev se face doar prin cerere scrisă a părintelui, inclusiv online.
- Art. 6 alin. (1): „Retragerea din Programul ÎR se poate face la cererea părintelui/reprezentantului legal, prin înștiințare scrisă a cadrului didactic.”
- Art. 6 alin. (2): „Cererile de înștiințare/retragere în/din Programul ÎR se pot transmite și online, la o adresă electronică/prin intermediul unei platforme indicate/gestionate de către unitatea de învățământ.”
Participarea elevilor este gratuită și nu se acordă calificative.
Nici profesorul nu are mai multe variante. Scrie explicit în text că nu poate refuza participarea unui elev, și că e obligat să facă orele.
Profesorii trebuie să țină un catalog special pentru aceste ore și să consemneze absențele. Tot ei monitorizează progresul elevilor și informează părinții cu privire la absențe.
Articolul 7 alin. (2) prevede explicit: „Prezența elevilor la Programul ÎR este urmărită de către cadrele didactice implicate în desfășurarea Programului ÎR. Absențele elevilor se consemnează într-un catalog special, aferent Programului ÎR”.
Profesorii trebuie să treacă orele remediale și în condica de prezență. Articolul 7 alin. (3) spune așa: „Activitatea didactică desfășurată de personalul didactic de predare, încadrat în unitatea de învățământ cu contract de muncă pe perioadă determinată/nedeterminată, în cadrul Programului ÎR este consemnată în condica de prezență”.
Activitățile remediale pot fi de remediere, consolidare, aprofundare sau extindere, adaptate nevoilor elevilor. La clasa pregătitoare accentul cade pe comunicare orală, deprinderi de literație, pre-alfabetizare, deprinderi prematematice și motricitate.
Directorul aprobă grupele, verifică respectarea orarului, observă direct orele și organizează întâlniri cu profesorii pentru evaluarea programului.
Comparată cu proiectul pus în dezbatere, versiunea finală aduce câteva modificări importante cum ar fi faptul că participarea elevilor devine mai ferm reglementată, responsabilitățile directorilor cresc, iar unele prevederi restrictive au dispărut.
Concret, în privința participării elevilor în forma de proiect, la art. 5, metodologia prevedea:
„Participarea elevilor la Programul ÎR este benevolă și se poate face, pentru o unitate de învățare sau pentru întregul an școlar:
a) în baza recomandării scrise a cadrului didactic, cu acordul părintelui/reprezentantului legal.
b) în baza unei înștiințări scrise a părintelui/reprezentantului legal, adresată cadrului didactic”.
În ordinul publicat, art. 5 alin. (1)-(2) precizează:
„Participarea elevilor la Programul ÎR se poate face pentru o unitate de învățare sau pentru întregul an școlar:
a) în baza unei solicitări scrise a părintelui/reprezentantului legal, adresată cadrului didactic;
b) în baza recomandării scrise a cadrului didactic, pentru elevii ai căror părinți nu au solicitat participarea la Programul ÎR.
(2) Cadrul didactic nu poate refuza participarea unui elev la Programul ÎR”.
Este de remarcat aici că tot cadrul didactic adună și cererile scrise pentru acest program, o nouă chestiune birocratică pentru învățători.
Organizarea grupelor și spațiile de desfășurare nelimitate
În proiect, la art. 2 alin. (2) scria că „În situații excepționale, un cadru didactic poate desfășura Programul de ÎR și cu elevi din alte clase din unitatea de învățământ, păstrându-se principiul nediscriminării”, iar la alin (5) „Este interzisă organizarea activităților remediale în spații neautorizate, în sedii ale partidelor politice sau în spații private aparținând personalului didactic, auxiliar sau nedidactic implicat în program”.
În ordinul publicat în Monitorul Oficial joi, 2 octombrie, art. 2 alin. (1)-(4) descriu doar constituirea grupelor de 6–12 elevi și desfășurarea în spații autorizate, dar nu mai menționează interdicțiile privind sedii private sau partide politice.
Fișele, planificările și planurile personalizate, eliminate
Monitorizarea progresului elevilor era prevăzută în proiect, la art. 8 lit. (1)-(4): „Cadrele didactice: (1) elaborează și implementează planurile individualizate de învățare pentru elevi; (2) monitorizează prezența elevilor la activități; (3) monitorizează progresul individual al elevilor; elaborează și completează fișe de progres individual; (4) analizează fișele de progres și stabilesc măsuri cu caracter reglator”.
Toate acestea în ordinul de ministru nu mai există, art. 8 lit. (d): „Cadrele didactice (…) monitorizează progresul individual al elevilor prin corelarea observațiilor privind evoluția elevilor de pe durata Programului ÎR cu cele documentate pe durata orelor de curs”. Obligația fișelor de progres dispare.
Obligațiile cadrelor didactice
Ambele documente conțin prevederea de la art. 10: „În învățământul primar, Programul ÎR reprezintă o componentă obligatorie a activității didactice, fiecare profesor pentru învățământul primar având responsabilitatea de a desfășura 2 ore/săptămână de pregătire remedială”.
În ordin se adaugă art. 11: „În cadrul alternativei educaționale step by step, desfășurarea Programului ÎR se va realiza de către fiecare cadru didactic de la clasă pe parcursul celor 8 ore în care elevii se află la școală”.
„Art. 8. — Atribuțiile cadrelor didactice sunt următoarele:
- a) asigură promovarea Programului ÎR în comunitatea școlară a clasei;
- b) transmit părinților recomandarea participării elevilor la Programul ÎR;
- c) monitorizează prezența elevilor la activități;
- d) monitorizează progresul individual al elevilor prin corelarea observațiilor privind evoluția elevilor de pe durata Programului ÎR cu cele documentate pe durata orelor de curs;
- e) partajează cu alte cadre didactice informațiile privind evoluția elevilor, acolo unde este cazul„.
Rolul directorilor
Proiectul, art. 9 alin. (1)-(4): „Directorul/directorul adjunct verifică respectarea orarului și includerea în program a tuturor elevilor (…) observă în mod direct desfășurarea activităților; organizează întâlniri periodice de analiză și reflecție cu cadrele didactice; analizează eficiența desfășurării programului”.
În ordin, art. 9 lit. (b)-(e): „Directorul/directorul adjunct verifică și aprobă constituirea și actualizarea periodică a grupelor de elevi (…) observă în mod direct desfășurarea activităților; organizează întâlniri periodice de analiză și reflecție cu cadrele didactice, în vederea evaluării calitative a Programului ÎR”.
Așadar a dispărut analiza de eficiență, a apărut analiza calitativă.
8 comments
Orele de invatare remediala sunt o idee foarte buna, din pacate, cadrele didactice fac ce stiu ele mai bine si cu aceste ore, adica le folosesc si in alte scopuri, de exemplu le transforma in ore de PERFORMANTA. Din denumirea orelor se deduce faptul ca sunt destinate REMEDIERII, nicidecum a altor feluri de ore. Astfel, facandu-se performanta cu copiii mai „destepti”, gap-ul dintre cele doua grupe nu numai ca nu va scadea dar se va si mari ! Poate se fac verificari in acest sens…
Și cu această măsură s-au rezolvat toate problemele ciclului primar! Ministrul are ceva cu numărul 20, toată suflarea din învățământ să aibă 20 ore de predare, bătute în cuie! Dar planurile cadru pentru primar le-a citit? Știe oare că la clasele cu predare în limbile minorităților naționale acesta deja prevede 20 de ore pentru învățător + 3-4 pentru religie,sport, limbă modernă? Le mai punem și pe astea 2, rezultă 22/săptămână și se depășesc cele 20 despre care el propovăduiește de câteva luni. Și pentru că tot e psiholog, realizează oare că e prea mult pentru un elev mic sa aibă 6 ore/zi? Ce mai remediază el de la ora 13-14, când el de la ora 12 e deja obosit și flămând și abia așteaptă să plece acasă? Sau le punem de la 7-8, să vedem care părinte îl aduce la școală la ora aia? Haos mai mare în învățământ ca acum nu cred că a mai văzut Romania.
O porcarie mai mare ca asta, nici ca se putea… Concluzia: profesori epuizati fara chef de munca si elevi obositi fara niciun rezultat in plus…Bataia de jos a ministerului habarnist care n are nici cea mai mica legătură cu învățământul preuniversitar…👎👎👎👎👎👎 Trebuie sa dispară urgent acest bolnav!
Ne obligă el? Sa plătească! Meditatiile nu sunt gratuite niciunde in lumea asta! Noua ne a scazut acest imbecil salariile cu sute de lei, dar la tv latra ca salariile in învățământ au rămas neatinse…Un mincinos ordinar!
Am o nedumerire: sunt prof inv primar pensionara la plata cu ora, iar cele 2 ore remediale nu mi se plătesc pt ca “ nu scrie nimic concret în ordonanță”. Eu am inteles ca acestea fac parte din norma,ca sunt obligatorii și așadar trebuie făcute și de un angajat la plata cu ora. Nu poți lăsa clasa în urma celorlalte care beneficiază de remediale. În concluzie se plătesc sau nu?
Si inca ceva, Gutza, academicianul psiholog doctor, ar trebui sa primeasca un Nobel ceva. El a creat asa zisul „program national” cu ZERO lei.
Fraierii astia din Europa cheltuiesc galeti cu bani. Germania are un buget de 20 de miliarde ! Euro pentru un program pe 10 ani pentru a imbunatati competentele de baza de citire, scriere si matematica – ca sa vezi, astia nu au uitat numeratia.
Prostii aia din Anglia au investit in 2022 24 milioane £ pentru îmbunătățirea literatiei copiilor din invatamantul primar.
Ce fraieri dom’le. Puteau sa o faca pe gratis daca il aveau pe Gutza al Educatiei. Ce norocosi suntem.
P.S. Literatia este un proces, dezvoltarea trece prin niste etape. Academicianul crede probabil ca toata lumea are cunostinte de literatie emergenta, literatie formala si literatie functionala.
Maria Covacs are un curs excelent despre dezvoltarea literatiei in invatamantul primar: Toți copiii citesc. Cursul este online, gratuit: https://cursuri.toticopiiicitesc.ro/curs/toti-copiii-citesc/
Despre literatie emergenta aici: Premisele citirii și scrierii, tot cu Maria Covacs https://cursuri.toticopiiicitesc.ro/curs/premiselecitiriisiscrierii/
Academicianul si acolitii vor literatie. Nu sunt foarte decisi, literatie functionala sau literatie? In mod curios vor literatie functionala la prescolari si literatie la clasele mai mari? Deci copilul de 6 ani se va duce la alimentara si va citi eticheta produsului ca sa stie daca alimentatia sa este stiintifica si sanatoasa. Cand ajunge acasa va citi instructiunile de la lift si va decide sa urce pe scari. Mai tarziu va invata sa scrie si sa citeasca.
O alta intrebare e daca copiii mai au nevoie de numeratie. Caci in ordinul academicianului literatia apare de 3 ori, dar numeratia de 0 (zero) ori. Probabil nu au nevoie, caci ar intelege ca preturile cresc, impozitele cresc, la fel cresc si pensiile speciale, ar intelege cat se fura si nu ar mai vota pe cine trebuie.
Pentru promovarea programului academicianul da zero lei. El crede ca promovarea va fi facuta gratis de invatatori. So cool :)).