OFICIAL Ministrul Educației nu a semnat niciun ordin în care să fie precizat faptul că școlile din România vor putea decide singure varianta de plan-cadru

9.857 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Adriana Neagoe
Ministerul Educației anunță că ministrul Monica Anisie nu a semnat niciun ordin în care să fie precizat faptul că școlile din România vor putea decide singure varianta de plan-cadru. Poziția vine sub forma unui drept la replică, după ce publicația Capital a scris despre un presupus ordin de ministru care ar fi prevăzut ca școlile să-și poată decide singure varianta de plan-cadru – adică numărul de ore și compoziția acestora în orarul elevilor.

Iată comunicatul minsterului Educației: „În vederea unei corecte informări a publicului, referitor la articolul cu titlul „Monica Anisie a semnat ordinul! Revoluție în sistemul de învățământ din România. Ce s-a decis” (autor: Corina Chiriac), publicat în data de 11 octombrie 2020 pe site-ul capital.ro și ținând cont de prevederile legale, Ministerul Educației și Cercetării transmite următorul drept la replică:

În ceea ce privește titlul textului publicistic („Monica Anisie a semnat ordinul! Revoluție în sistemul de învățământ din România. Ce s-a decis”) – acesta este FALS și induce cititorii în eroare. Facem precizarea că Monica Cristina Anisie, ministrul educației și cercetării, nu a semnat niciun ordin în care să fie precizat faptul că școlile din România vor putea decide singure varianta de plan-cadru pe care să-și bazeze organizarea procesului educativ-instructiv.

După definitivarea propunerilor de plan-cadru în grupurile de lucru și validarea acestora de către comisia de specialitate, acestea vor fi supuse consultării publice și discutate cu partenerii de dialog social. Prin urmare, numai după ce aceste etape vor fi parcurse, ministrul educației și cercetării va aproba variantele finale prin ordin de ministru”.

Articolul sau informația din el a circulat în acest weekend într-o sertie de publicații centrale și locale.

Planurile cadru aflate în elaborare la minister au fost publicate pe surse de Edupedu.ro:

Amintim că planurile Ministerului Educației de a modifica, începând din această toamnă, numărul de ore alocat fiecărei materii în parte, pentru clasele de început de ciclu apare într-un proiect de Ordonanță de Urgență lansat de Minister. Proiectul de OUG prevede că din anul școlar 2020-2021 numărul de ore de școală din planurile-cadru se aprobă prin ordin al ministrului educației și se aplică pentru clasa pregătitoare, clasa a V-a și clasa a IX-a.

În ceea ce privește modificarea planurilor-cadru – adică a materiilor pe care le studiază un elev în fiecare clasă și a numărului de ore alocat fiecărei discipline în parte – proiectul de OUG prevede că schimbările încep acum, în anul școlar 2020-2021, și se vor “finaliza pentru toate clasele până la începerea anului școlar 2025 – 2026.”

Parlamentul a votat în octombrie 2019 un proiect al parlamentarului PSD Liviu Pop prin care este stabilit numărul de ore pentru cele trei cicluri din învățământul preuniversitar.

Legea votată în octombrie și promulgată în noiembrie de președintele Klaus Iohannis prevede “în medie” 20 de ore pe săptămână în clasele I-IV (față de 19-22 ore în prezent), 25 de ore la gimnaziu (față de 26-34 în prezent) și 30 la liceu.

Legea educației nr.1/2011 prevedea de la bun început 20 de ore pentru ciclul primar, 25 pentru gimnaziu și 30 pentru liceu. Însă la un an și jumătate de la adoptarea acelei legi, Ecaterina Andronescu a modificat-o printr-un OUG, trecând din lege în pixul ministrului decizia privitoare la numărul orelor. După alți 6 ani în care numărul de ore a căpătat proporții, Parlamentul actual a repus articolul desființat de Andronescu pe locul inițial.

Foto: Inquam Photos – Adriana Neagoe


1 comment
  1. E aberanta idee de a lasa școlile sa decidă .
    Ce varianta ar alege scoala in care directorul e profesor de : religie / latina /muzica….?!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ligia Deca s-a răzgândit: Va face publice legile Educației când vor intra în proces de avizare interministerială, pentru a fi aprobate de către Guvern / Inițial anunțase că legile vor fi „repuse în transparență după dezbaterea publică”

Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat că „în momentul în care proiectele legilor Educației vor intra în acest proces de avizare interministerială, pentru a fi apoi aprobate de către Guvern,…
Vezi articolul

Profesoara de istorie Nicoleta Zărnescu: Euroscepticismul crește din cauza vitezei scăzute cu care se apropie România de standardele statelor occidentale și din incapacitatea de a motiva sectoarele cu posibilități de creștere / Avem o generație care are forța de a inova, dispune de creativitate și cu inocență privește spre viitor

Valul de euroscepticism crește din cauza vitezei scăzute cu care România se apropie de standardele statelor occidentale, afirmă profesoara de Istorie Nicoleta Zărnescu. La aceste atitudini de pesimism față de…
Vezi articolul

Regula de 500 de elevi pentru ca o școală să aibă personalitate juridică, propusă în proiectul Legii Bolojan, să nu se aplice liceelor cu profil agricol, care au mai puțini elevi, dar care implementează proiecte cu bani europeni – propunerea unui director din Târgu Secuiesc

Pragul de minim 500 de elevi pentru ca unitățile de învățământ să aibă personalitate juridică, prag propus în proiectul de lege Bolojan, ar trebui să nu se aplice „în cazul…
Vezi articolul
Transport gratuit pentru elevi

FSLI, după incidentul de la Colegiul Național „Ion Creangă” din București: Școlile din România pot deveni un spațiu periculos. Elevii și angajații din învățământ au nevoie de protecție

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ semnalează că „elevii și angajații din învățământ au nevoie de protecție”, după incidentul petrecut miercuri, când o profesoară de limba japoneză în vârstă de 26…
Vezi articolul