OFICIAL Programele școlare de liceu pentru 320 de discipline, după care vor învăța elevii care intră în clasa a IX-a în anul școlar 2026-2027 / Descarcă documentele

396 de vizualizări
Centralizatorul programelor școlare aprobate / Monitorul Oficial
Programele școlare de liceu la 320 de discipline care se vor aplica progresiv, începând cu clasa a IX-a a anului școlar 2026-2027 au fost publicate în Monitorul Oficial pe 14 mai. Programele școlare asociate fiecărui an de studiu sunt valabile pe o perioadă de 8 ani. 
  • Aceste programe vin în completarea celor 178 deja aprobate.
  • Elevii care intră în clasa a IX-a în această toamnă sunt prima generație care va învăța după noile programe de liceu.

Aceste programe școlare completează programele școlare deja aprobate prin Ordinul de ministru nr. 6.930/2025 (87 de programe școlare), respectiv prin Ordinul de ministru nr. 3.224/2026 (91 programe școlare)”.

Noile programe școlare pentru liceu au fost aprobate prin OMEC nr. 3.716/2026

Art. 1. — Se aprobă Centralizatorul programelor școlare asociate disciplinelor prevăzute în planurile-cadru pentru învățământul liceal, prevăzut în anexa nr. 1.

Art. 2. — Se aprobă programele școlare asociate disciplinelor prevăzute în planurile-cadru pentru învățământul liceal cu frecvență zi, prevăzute în anexele nr. 2-321.

Art. 3. — Programele școlare prevăzute în anexele 2-321 se aplică progresiv începând cu clasa a IX-a a anului școlar 2026-2027.

Art. 4. — Programele școlare asociate fiecărui an de studiu sunt valabile pe o perioadă de 8 ani, începând cu anii școlari: 2026-2027 pentru clasa a IX-a, 2027-2028 pentru clasa a X-a, 2028-2029 pentru clasa a XI-a, respectiv 2029-2030 pentru clasa a XII-a.

Domeniile vizate de cele 320 de programe școlare

A. Programe școlare pentru discipline obligatorii cu alocare orară în trunchiul comun (TC) și/sau în curriculumul de specialitate  (CS) din aria curriculară matematică și științe ale naturii, respectiv aria tehnologii

Au fost aprobate 10 de programe școlare pentru:

  • Matematică (CS) pentru filiera tehnologică, toate profilurile și calificările;
  • Matematică aplicată:
    • în științe sociale (profil umanist);
    • în arhitectură (profil artistic);
  • Tehnologia informației și a comunicațiilor (TIC), trunchi comun, clasele a X-a – a XII-a, pentru toate filierele.

B. Programe școlare pentru discipline obligatorii cu alocare orară în trunchiul comun (TC) și în curriculumul de specialitate (CS) – studiul unei limbi moderne în regim intensiv

În cadrul acestui grupaj au fost aprobate 3 programe școlare pentru studiul limbilor moderne L1 și L2, în regim intensiv, după cum urmează:

  • limba chineză;
  • limba engleză;
  • limba franceză;
  • limba italiană;
  • limba portugheză;
  • limba spaniolă;
  • limba rusă;
  • limba turcă.

C. Programe școlare pentru discipline obligatorii cu alocare orară în curriculum de specialitate (CS) pentru filiera vocațională, profilul teologic, toate specializările

Au fost aprobate 170 de programe școlare pentru discipline obligatorii din curriculumul de specialitate pentru profilul teologic, pentru toate cultele recunoscute:

  • Ortodox;
  • Romano-Catolic (limba română și limba maghiară);
  • Greco-Catolic;
  • Reformat;
  • Baptist;
  • Penticostal;
  • Adventist de Ziua a Șaptea;
  • Musulman;
  • Unitarian.

Programele vizează discipline teologice, istorice, artistice, muzicale, precum și discipline aplicative și de practică de specialitate.

D. Programe școlare pentru discipline obligatorii cu alocare orară în trunchiul comun (TC) și în curriculumul de specialitate (CS) pentru învățământul în limba minorităților naționale

Au fost aprobate 32 de programe școlare pentru limba și literatura maternă, precum și pentru discipline de tip gramatică aplicată, destinate învățământului liceal, pentru trunchiul comun (TC) și/sau curriculumul de specialitate (CS), după caz, în următoarele limbi:

  • limba maghiară maternă;
  • limba germană maternă;
  • limba ucraineană maternă;
  • limba slovacă maternă;
  • limba sârbă maternă;
  • limba croată maternă;
  • limba cehă maternă;
  • limba polonă maternă;
  • limba rusă maternă;
  • limba italiană maternă;
  • limba turcă maternă;
  • limba rromani maternă;
  • limba bulgară maternă;
  • limba neogreacă maternă.

Programele vizează atât școlile și clasele cu predare în limbile minorităților naționale, cât și școlile și clasele cu predare în limba română, pentru filierele teoretică, tehnologică și vocațională.

E. Programe școlare pentru discipline obligatorii cu alocare orară în curriculumul de specialitate (CS), filiera vocațională, profil artistic

În acest grupaj, au fost aprobate 105 programe școlare pentru filiera vocațională, profilul artistic, destinate curriculumului de specialitate, pentru toate specializările, conform ministerului.

Lista celor 320 de programe aprobate – Centralizatorul programelor școlare
DOCUMENT Anexele nr. 1-321 la Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 3.716/2026 privind aprobarea programelor școlare asociate disciplinelor prevăzute în planurile-cadru pentru învățământul liceal

Pag. 1-987

Pag. 988-2040

Pag. 2041-3387

Pag. 3388-4140

Pag. 4141-5005

Pag. 5006 – 5927

Pag. 5928 – 7288


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Lista campionatelor de sport olimpic organizate de federațiile naționale, la care participă elevii în anul 2024, aprobată de Ministerul Educației la limită / Peste 30.000 de elevi ar putea primi burse de merit pentru rezultate sportive în anul școlar viitor

Lista campionatelor naționale de sporturi olimpice organizate în anul 2024 de federațiile de profil, la care participă elevi, a fost aprobată de Ministerul Educației prin protocol cu Agenția Națională pentru…
Vezi articolul

Modelele claselor pilot de a IX-a de la Colegiul Tehnic ”Unirea” Pașcani care se vor aplica din toamnă: Am propus opționale de storytelling digital, de editare video, book-trailere pe cărți sau mentenanță de drone, spune directoarea Daniela Orășanu

Colegiul Tehnic ”Unirea” Pașcani va introduce din toamnă două clase pilot de a IX-a unice la nivel național: o clasă din domeniul serviciilor, orientată spre economie digitală și o clasă…
Vezi articolul