OFICIAL Rechizite școlare și masă caldă, burse, decontare transport, suport educațional și psihologic pentru copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate, prevede o lege nouă pentru care autoritățile au timp 30 de zile să facă normele de aplicare

12.573 de vizualizări
Programul Școala după școală
Foto: Pexels.com
Copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate vor beneficia de suport educațional și psihologic, rechizite școlare și masă caldă pe parcursul frecventării programelor de tip afterschool sau «Școală după școală», burse, cazare, decontare transport, conform legii pentru completarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial pe 20 iulie.

Potrivit actului normativ, autoritățile administrației publice centrale și locale, furnizorii de servicii sociale acreditați, cultele recunoscute de lege, precum și orice alte instituții publice sau private cu atribuții în domeniul educației, sănătății și al protecției copilului pot iniția proiecte destinate copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate.

Serviciile de care vor beneficia copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate și persoanele în grija cărora au rămas copiii:

  • servicii de suport educațional și psihologic, activități recreative și de socializare, tabere pentru copii, în vederea sprijinirii copiilor pentru traversarea perioadei dificile a separării de părinți;
  • activități de evaluare și consiliere vocațională;
  • suport material pentru a beneficia de servicii educaționale de calitate — rechizite școlare și masă caldă pe parcursul frecventării programelor de tip afterschool sau «Școală după școală», burse, cazare, decontare transport etc.;
  • programe de educație parentală și consiliere pentru persoanele în grija cărora au rămas copiii;
  • organizarea de rețele locale de intervenție pentru oferirea de servicii interinstituționale copiilor, prin crearea de structuri comunitare consultative;
  • sprijin pentru copiii vulnerabili și familiile acestora, pe bază de management de caz;
  • studii și cercetări ce țin de fenomenul de migrație și de dezvoltare a copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate;
  • furnizare de pachete integrate de măsuri educaționale și recreative axate pe cunoaștere, complementare, cu sprijinul acordat familiilor/aparținătorilor.”

Sursele de finanțare vor fi:

  • bugetul de stat sau, după caz, bugetele locale, în limita bugetelor de venituri și cheltuieli prevăzute cu această destinație;
  • fonduri europene.

„Ministerele de resort au obligația de a colabora cu autoritățile de management la elaborarea ghidurilor solicitanților ce vizează apeluri de proiecte finanțate din fonduri europene destinate copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate și persoanelor care se ocupă de creșterea și îngrijirea acestora pe perioada absenței părinților.

În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi se aprobă prin hotărâre a Guvernului normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 1081 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu completările aduse prin prezenta lege, elaborate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Ministerul Educației, cu avizul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene”, potrivit legii.

DOCUMENT Legea pentru completarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului


6 comments
  1. În situația copiilor orfani, această lege nu e valabila? Eu cresc un nepot mama lui fiind decedată îl am încredințare prin hotarirre judecătorească el se încadrează în lege?

  2. Dar oare noi cei care muncim in tara ambii părinți nu am avea nevoie de ajutor? Vi se pare că noi avem cu cine lăsa copiii când suntem la servici? in plus cei care au unul din părinți plecat în străinătate celălalt părinte este in tara are “grija ” de copil , nu lucrează nicăieri dar il lasă la after că na nu își mai bate capul cu copilul să își facă teme îl ia cu temele gata făcute iar eu ajung acasă după 12 ore de munca și stau sa fac teme până noaptea. Mai nou vad că sunt trimiși și în tabăra ,super ce sa mai zic, eu nu mi-am permis anul asta nici macar sa ii duc 3 zile la mare.

  3. Greșit !!! Copiii trebuie sa creasca si sa se dezvolte lânga părinți , nu despartiti ! Statul are obligatia sa rezolve acest aspect ! Părinții nu au voie sa traiască in alta zona/țara fără copii !

  4. serios???
    tocmai aceasta categorie de copii are nevoie într-adevăr de toate beneficiile oferite de către stat.
    felicitări …ce sa mai

    1. Sunt într-adevăr multe categorii care au nevoie de susținere, dar de ce ar fi greșit să primească suport și această categorie a copiilor cu părinți plecați din țară? Cred că își lasă copiii acasă doar familiile/oamenii foarte săraci, care se duc să muncească pe poziții ca vai de ele, fără să aibă spațiul sau timpul necesar pentru a aduce și copiii acolo. Acei copii din familii sărace și fără cine știe ce opțiuni oricum nu au un start bun, dacă mai sunt lăsați și singuri sau în grija bunicilor, nu sunt multe șanse să se ridice. chiar și dacă ar primi bani de la părinții plecați, nu i-ar cheltui pe ceva care să fie util pentru ei în viitor. măcar de s-ar aloca acești bani și nu s-ar scurge pe undeva. măcar de ar primi asistență psihologică de la oameni competenți și nu de la cine știe ce piloși cu diploma de psiholog de la vreo fabrică de diplome

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Discurs antisemit în revista de cultură „Vatra”, reclamat de istoricul Andrei Oișteanu / Redactorul-șef Iulian Boldea, prorector al Universității ”Petru Maior”, își cere scuze pentru „accident” / Revista este finanțată de Consiliul Județean Mureș

Redactorul-șef al revistei de cultură Vatra din Târgu-Mure, Iulian Boldea, prorector la Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureș, își cere scuze după ce a publicat un text cu discurs antisemit în…
Vezi articolul

DOCUMENT Urmează o reorganizare a Ministerului Educației cu „diminuarea semnificativă a structurii posturilor”, scrie Sorin Cîmpeanu într-o decizie de anulare a achiziției de servicii de pază pentru instituție

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu susține că reorganizarea ministerului pe care-l conduce se va face cu „diminuarea semnificativă a structurii posturilor”, potrivit unei decizii de anulare a achiziției de servicii de…
Vezi articolul

UPDATE Elevii de la Colegiul Naţional „C.D. Loga” din Timişoara, unde zeci de elevi şi profesori au ajuns la spital, cu suspiciune de intoxicaţie vor învăța online joi și vineri / Nu se cunosc cauzele, iar liceul nu are cantină sau internat

UPDATE: Joi și vineri, cursurile de la Colegiul Naţional „C.D. Loga” din Timişoara se vor desfășura online. Amintim, Inspectoratul școlar județean Timiș a decis suspedarea cursurilor de la Colegiul Naţional…
Vezi articolul

Școlile pot să obțină aproape 1 miliard de euro din PNRR pentru dotarea laboratoarelor de informatică și a claselor cu mobilier sau înlocuirea mobilierului mai vechi de 5 ani – ghid lansat de Ministerul Educației în consultare publică. Documentele pentru aplicare

Un ghid al solicitantului pentru dotarea școlilor cu mobilier, materiale didactice și instrumente digitale a fost lansat de Ministerul Educației (ME) în consultare publică, potrivit unui anunț de pe site-ul…
Vezi articolul