Op Ed / Ce lecție i s-a predat învățământului românesc – Anca Moraru, directorul unei școli private din București

5.262 de vizualizări
Anca Moraru / Foto: Arhiva personala
Am urmărit cu interes, cred că este valabil pentru toți oamenii ce au legătură cu sistemul de învățământ – profesori, inspectori, elevi și părinți, informațiile oferite în conferința de presă organizată de Ministerul Educației și Cercetării Naționale. Ni s-a comunicat care ar fi direcțiile de acțiune pentru perioada următoare.

Am aflat despre anularea concursurilor și a olimpiadelor, despre previziunea că examenele claselor a VIII-a și a XII-a vor avea loc, probabil, în luna iulie și despre planul de a achiziționa tablete pentru elevii din medii defavorizate. Și toate acestea ne bucură fiindcă este o direcție, într-o mare de incertitudine.

Pentru mine însă este relevant, în egală măsură, și ceea ce nu am aflat. Și anume: un raport, fie și sumar, despre procentul de școli și profesori care au continuat activitatea cu elevii lor în această perioadă, o strategie/direcție de acțiune, asumată oficial, pentru instituțiile de învățământ preuniversitar cu privire la cum să își desfășoare activitatea în această perioadă.

Ce lecție ni s-a predat cu această ocazie? Vă spun ce am înțeles eu (sunt, desigur, interesată și de alte opinii) că este ok să așteptăm fără să facem nimic, căci activitatea de învățare se produce doar între pereții școlii, că nu sunt luate în seamă inițiativele și mobilizarea profesorilor, părinților și elevilor care au continuat să fie implicați în activitatea educațională prin mijloacele pe care le-au identificat ei înșiși, că nu este încurajată inițiativa și dezvoltarea într-un mod planificat.

Am primit în această perioadă, prin canalele oficiale de comunicare, o sumă de resurse pe care să le transmitem profesorilor pentru a le utiliza în lucrul cu elevii. Niciuna nu este girată de inspectorat sau de Ministerul Educației, în afara canalului de comunicare, desigur. Cu toatele sunt inițiative private sau al societății civile.

Știu că există atât profesori care lucrează în școlile de stat, cât și școli private care au continuat activitatea alături de elevi. Sub ce forme și cu ce rezultate este greu de apreciat dintr-o privire și nici nu cred că s-ar putea spune fără o analiză mai amănunțită. Îmi este la fel de clar că există situații unde continuarea activității este, din motive obiective, practic imposibilă. În acest context, să te rezumi la a lua o decizie cu privire la un singur aspect al procesului educațional și anume pasul final al acestuia – evaluarea reprezintă un gir pentru o activitate care se concentrează pe obținerea notei, pierzând din vedere interesul pentru cunoaștere, învățarea ca proces continuu, relația profesor elev și importanța ei Într-un context atât de eterogen, o soluție generală este ca și cum ai continua să predai conform didacticii de secol XIX când învățământul este acum centrat pe elev, pe nevoile și interesele sale de învățare, iar paradigma de învățare vorbește de lucrul diferențiat cu elevii. Metaforic vorbind, suntem ca într-o mare sală de clasă, cu un grup de elevi eterogen, în care activitatea se desfășoară la nivelul minimei rezistențe.

Și, iată cum, aproape peste noapte, învățământul a schimbat paradigma educației formale pe cea a educației informale.

Ce așteptări aș fi avut la început? Să ni se facă cunoscut un punct de vedere oficial cu privire la activitatea educațională pe care o vor desfășura școlile în această perioadă, fiecare în funcție de posibilități și disponibilități. Ca exemplu concret, mă gândesc la francezul ”la continuation pedagogique” – numele asumat de Ministerul francez al Educației strategiei pentru această perioadă.

Site-ul ministerului francez al educatiei / Foto: www.education.gouv.fr

Ce așteptări aș avea în acest moment? Aș vrea ca inspectoratele școlare să aibă o bună idee despre ce se întâmplă în școlile din aria lor. Ca activitățile desfășurate să fie analizate și evaluate, iar soluțiile propuse pentru recuperare să fie în acord cu activitatea desfășurată.

Am scris toate acestea fiindcă m-am convins în ultimele 4 săptămâni că a rămâne în legătură cu elevii este benefic, nu doar din punct de vedere educațional ci și din perspectiva relațiilor umane, a sănătății emoționale. Elevi, profesori și părinți deopotrivă mi-au spus că a rămâne în activitate le-a oferit o ancoră de siguranță într-o perioadă de mare nesiguranță. Un scop atunci când certitudinile au devenit incertitudini.

Un lucru este sigur în acest moment, noi, cei ce am continuat activitățile cu elevii, ne simțim foarte singuri în cadrul sistemului din care facem parte.

________________________________________________________________________________________________________

Despre autor

Anca Moraru este Director Executiv al Liceului Teoretic Național. “Formarea mea inițială este în comunicare și relații publice. În prima parte a vieții profesionale am lucrat în mediul corporatist, dar am simțit cu adevărat că munca mea are sens în momentul înființării Liceului Teoretic Național. Aici este spațiul în care pot să îmi folosesc și expertiza în comunicare și cunoștințele asupra personalității umane grație formării în Analiză Tranzacțională și rigorilor deprinse în mediul privat. Cred sincer că fiecare copil are dreptul să fie înțeles și să își dezvolte personalitatea în școală, pe lângă ceea ce obține prin activitatea academică. Parafrazând o replică dintr-unul din filmele mele favorite, Gladiatorul, inima unei societăți nu bate în sălile de dezbatere ale Parlamentului, ci în sălile de clasă ale școlilor. Poate că școala nu se poate schimba peste noapte pentru a răspunde mai bine nevoilor copiilor, însă știu că se poate și că se întâmplă“.

 


6 comments
  1. Doamna/Domnule A ceea ce a scris domnul Dan este adevarat,dar totdeauna nu suportati sa fiti criticati si nu va asumati lipsa de profesionalism,incompetenta ,superficicialiatea si autosuficienta de care dati dovada.Nu stiti ce inseamna sa munciti si sa raspundeti ,da sa raspundeti pentru ceea ce faceti cu elevii vostri si copiii nostri.Elevi care muncesc mai mult decat voi.Rusine ,pentru cat pierdeti vremea la scoala nu meritati nici salariul minim pe economie.Daca ar exista selectie clara pe competenta

    ,doar 25% dintre cadrele didactice de acum merita respectul nostru.Stiu ce spun,m am saturat de profesori ,invatatori,educatoare ,pentru care faci trafic de influenta ,sa mearga copiii tai la clasa pe care o ,,pastoresc” si care fac dezacorduri,nu au coerenta nici la sedintele cu parintii ,ce sa mai zic de ceea ce fac la cursuri ,ce scriu elevi in caiet ,etc.PS la ce atitudine ati avut doamna/domnule A este clar ca faceti parte dintre cei multi si ……

  2. Din pacate mare parte din profesorii romani nu isi fac treaba. Se cauta scuza ca nu avem cu ce, ca nu sunt calculatoare, ca nu e internet, ca lumea e saraca la tara. Dupa parerea mea profesorii au o mare parte din vina esecului educational. Actualmente se arunca vina pe parinti care la randul lor contesta profesorii.

    Se pare ca profesorii sunt o clasa sociala destul de sensibila. Daca ii faci o observatie iti sare in cap pt ca el e profesor a facut o scoala, ce stim noi parintii:).
    Se tin cu dintii de amaratul ala de salariu, si ni vor sa schimbe programele scolare distrugand mii d egeneratii ( mai bine distrug generatii decat sa-si piarda leafa.).
    Se plang ca nu mai sunt apreciati. De ce ai aprecia pe cineva care pune interesul personal inaintea interesului elevului. La urma urmei care e menirea sistemului educational? Sa asigure leafa profesorilor….
    In rest timpul trece leafa merge.
    Sunt si profesori devotati, care isi fac treaba cu pasiune, care ard ca o torta la ore, dar din pacate sunt putini. Mult prea putini pentru ca sistemul asta educational care e in colaps sa se schimbe iin bine.
    La examenele de admitere/bac se reduce nivelul de dificultate de la an la an tocmai pentru a acoperi lipsa de pregatire din scoli. Se merge pe principiul : le dam usor, elevii trec in procent mare si noi ne laudam ca merge bine treaba.
    Nu merge deloc bine si deja incepem sa decontam.
    Daca nu se angajeaza urgent in sistem persoane pregatite invatamantul se duce in cap. Mi-e teama ca nici daca se maresc substantial salariile nu se va schimba treaba, pentru ca dupa cum bine stim se schimba foarte greu niste comportamente odata formate.
    PS. Chiar imi pare rau ca am scris aceste lucruri, dar din pacate asa vad lucrurile:(:(

    1. Domnule părinte, vă pricepeți la educație probabil tot atât de bine cât și la fotbal sau la politică! Felicitări! Nu mai rămâne decât să vă urez să vi se îndeplinească dorința și să se desființeze școlile atât de proaste, apoi să vă educați dumneavoastră copiii acasă, că știți mai bine!

      1. Dacă veți tine cont de comentariile din afara sistemului educațional și nu veți nu mai judeca cu atâta patimă părerile părinților, lucrurile se vor îndrepta în direcția bună (atât pentru profesori cât și pentru copii și părinți).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mircea Miclea, despre greva profesorilor: Susțin clar mărirea substanțială a salariilor profesorilor, dar salarizarea să fie diferențiată în funcție de prestația didactică, iar angajarea profesorilor să fie la nivelul școlii / Ipocrizia crasă a președintelui și ministrului Educației o poate vedea acum toată lumea

„Susțin clar mărirea substanțială a salariilor, dar trebuie adăugate încă alte două condiții, dacă vrem să crească calitatea predării în educație”, atrage atenția fostul ministru al Educației Mircea Miclea, într-un…
Vezi articolul

VIDEO Mircea Miclea, despre alocarea a 2,5% din PIB Educației: Prioritățile se văd exact în timp de criză, Educația este prioritate când în criză îi aloci ceea ce trebuie. Cei care alocă un buget atât de redus sabotează principala resursa națională

Prioritățile se văd exact în timp de criză, Educația este prioritate când în criză îi aloci ceea ce trebuie, a declarat Mircea Miclea, profesor universitar și fost ministru al Educație,…
Vezi articolul