Criteriile pentru bursele școlare să fie modificate iar cele de merit să fie din nou acordate de la 8.50 – una dintre solicitările Consiliului Național al Elevilor la întâlnirea care a fost amânată deja de două ori, cu premierul Nicolae Ciucă, programată acum pentru vineri

Foto: CNE

Vineri, președintele Consiliului Național al Elevilor, Silviu Morcan se întâlnește la Palatul Victoria cu premierul Nicolae Ciucă pentru a discuta despre situația burselor de merit, situație care a stârnit nemulțumirea elevilor. Asta cel puțin teoretic, dacă nu cumva această întrevedere va fi din nou amânată, fiind deja programată fără succes luni și miercuri, în ambele zile elevii fiind înlocuiți cu alte evenimente mai importante.

Săptămâna aceasta, mii de elevi au protestat, potrivit organizațiilor care îi reprezintă. Unii au fost în grevă japoneză, purtând banderole albe la braț pentru a-și arăta nemulțumirea legată de faptul că ministerul educației a decis prin Ordin să majoreze media pentru acordarea burselor de merit, de la 8.50 la 9.50. Alți elevi au ales să poarte negru pentru a protesta.

“Săptămâna aceasta au fost proteste ale elevilor în școli, mii de elevi au tras un semnal de alarmă și avem în vedere proteste de amploare și greve la nivel național și așteptăm să vedem pozițiile părinților și profesorilor. Săptămâna aceasta vom avea o discuție cu ei”, a spus președintele Consiliului Național al Elevilor, Silviu Morcan, într-un scurt interviu acordat Edupedu.ro.

Cel mai probabil un punct de vedere va fi făcut public, vineri, după întâlnirea Consiliului Național al Elevilor de la Palatul Victoria, de la ora 12.

Ce îi va propune Consiliul Național al Elevilor premierului Nicolae Ciucă

CNE va propune modificarea ordinului care stabilește criteriile pentru burse – revenirea la burse de merit pentru 8.50.

“Banii care sunt rezervați în fondul de burse vor fi investiți doar pentru burse și ne-au garantat că dacă până la sfârșitul anului școlar situația cu mediile se va modifica (n.red. dacă mai scade numărul celor care au medii până în 9.50), atunci vor fi modificări și în Ordin, astfel încât toți banii să poată fi cheltuiți până la sfârșitul anului calendaristic. Dar asta nu înseamnă că situația va fi rezolvată neapărat pentru că nu avem garanția că vor coborî media de la 9.50 și vrem să se modifice Ordinul cât de curând, astfel încât la următoarea rectificare bugetară să se poată suplimenta fondul pentru burse și pentru ceilalți beneficiari care nu vor mai avea bursă”, a spus Silviu Morcan.

“Așteptăm să vedem dacă în urma negocierilor va fi media 8.50, noi așa propunem. Așteptăm mediile de pe semestrul I pentru a compara cu mediile de anul trecut din aceeași perioadă, cu acea anomalie de care vorbea dl ministru, cu medii prea mari. Dacă vom vedea că se revine la normalitatea de dinainte, vom face o propunere oficială pentru modificarea ordinului. Facem calcule și dacă se revine la mediile cu un procent similar cu ce era înainte (adică 25% dintre medii erau de 8.50, comparativ cu 50% anul trecut), la aproape un sfert de elevi cu 8.50 vom cere 8.50, daca vor fi mai mulți, atunci vom propune ceva fezabil și pentru ei”, a conchis președintele Consiliului Național al Elevilor.

Citește și: Proteste de amploare și greve la nivel național, după greva japoneză de săptămâna aceasta, anunță președintele Consiliului Elevilor: Luăm în calcul și proteste comune cu profesorii
Exit mobile version