Organizarea concursurilor de angajare pentru profesori și directori până la sfârșitul anului 2022, prevede un proiect de ordonată de urgență

6.637 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Organizarea concursurilor de angajare pentru profesori și directori ar putea să se desfășoare în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2022, chiar dacă au fost suspendate angajările în sistemul bugetar, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență pus în consultare publică de Ministerul Educației. Acest proiect ar urmă să introducă un nou alineat la ordonanță de urgență nr. 80/2022 ce suspendă angajările în sistemul bugetar până la finalul anului.

Astfel, titularizarea și concursul de directori, etapa a 3-a, se vor susține, conform calendarului oficial. De asemenea, va fi permisă și angajarea în facultăți.

La articolul unic, după alin.(5) din Ordonanța de Urgență nr. 80/2022 se introduce un nou alineat, alin.(6) cu următorul cuprins: 

„(6) Prin excepție de la prevederile alin.(1), prin memorandum inițiat de Ministerul Educației și aprobat în ședința de Guvern, se poate aproba organizarea de concursuri pentru ocuparea posturilor didactice, didactice auxiliare și nedidactice, precum și a funcțiilor de conducere, vacante sau temporar vacante din unitățile de învățământ preuniversitar și instituțiile de învățământ superior.”

În justificarea urgenței se arată că „absolvenților studiilor universitare, de licență/masterat, trebuie să li se asigure integrarea pe piața muncii și că prin ocuparea funcțiilor didactice din instituțiile de învățământ superior se dorește menținerea în țară a specialiștilor cu o înaltă calificare, precum și faptul că, pentru asigurarea unei bune administrări a unităților de învățământ, este necesară ocuparea funcțiilor de conducere cu personal care să asigure managementul acestora pe o perioadă îndelungată de timp”.

„Pentru asigurarea dreptului la educație al beneficiarilor direcți ai educației se impune luarea de urgență a măsurilor care să permită organizarea și desfășurarea concursurilor de o importanță stringentă pentru buna funcționare a sistemul de educație”, conform proiectului de ordonanță de urgență.

Proiectul de ordonanță de urgență

Nota de fundamentare


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cifre contradictorii. INSP și GCS dau cifre diferite pentru rata de infectare în toate județele cu număr mare de cazuri. INSP spune că Bucureștiul a trecut de duminică de rata de infectare 3 la mie, GCS anunța 2,66 pentru luni

Rata de infectare cu coronavirus a trecut de 3 la mia de locuitori în București încă de duminică, potrivit Institutului Național de Sănătate Publică (INSP). De la acest prag, școlile…
Vezi articolul

Institutele de cercetare vor începe anul cu un buget identic cu cel de anul trecut, buget ce va evolua „în funcție de ceea ce se întâmplă pe parcursul anului”, anunță ministrul Daniel David / Vor fi susținute mai multe proiecte „care în acest moment se află în diverse competiții pe listele de rezervă”

Institutele Naționale de Cercetare-Dezvoltare-Inovare (INCD) vor avea anul acest aun buget identic cu cel de anul trecut, „urmând ca, în funcție de ceea ce se întâmplă pe parcursul anului, să…
Vezi articolul

Profesorii și diriginții pot alege filmul potrivit clasei lor, o experiență educațională memorabilă, cu oferte speciale pentru grupurile școlare / Elevii descoperă lumea în cea mai mare sală de clasă, cea de la Cinema City (P)

Finalul de an e momentul perfect pentru o experiență care să îmbine bucuria și învățarea. De aceea, Cinema City îi invită pe elevi și profesori să descopere cinematograful ca spațiu educativ…
Vezi articolul
Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ

Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ a fost actualizată în privința concediilor medicale, conform Legii Bolojan – document / Angajații, inclusiv cei din Educație, nu se pot îmbolnăvi mai mult de o lună și nici 15 zile sau 31 de zile fix, a semnalat Camera Consultanților Fiscali

Aplicația de salarizare pentru profesorii și angajații din Învățământ a fost actualizată în privința concediilor medicale, potrivit prevederilor din Legea nr. 141/2025, după cum se arată într-un document ajuns în…
Vezi articolul