Învățătorii și diriginții pot trece în catalog prima nota la purtare din anul școlar 2026-2027, până vineri, 23 octombrie. În urmă cu doi ani școlari, elevii au o notă la purtare pe fiecare modul, modificare introdusă de Ministerul Educației, la cererea directorilor de școli.
Primul modul de cursuri se încheie vineri, 23 octombrie, pentru elevii și copiii de grădiniță. Prima vacanță din anul școlar 2026-2027, cea de toamnă, are loc în perioada 24 octombrie – 1 noiembrie, iar modulul al doilea de cursuri începe luni, 2 noiembrie, conform calendarului oficial.
Fiecare elev trebuie să aibă o notă la purtare pe fiecare modul, potrivit ROFUIP. Notă la purtare în fiecare modul pentru elevi este o modificare introdusă de Ministerul Educației, la cererea directorilor de școli, în regulamentul de funcționare a unităților de învățământ ROFUIP 2024.
Procedura prin care aceasta se stabilește pentru fiecare elev în parte, în funcție de comportament și situație, este una complexă care necesită coroborarea a peste 10 articole din Statutul Elevului 2024 și ordinul de ministru nr. 5726/06.08.2024, reiese din nota Inspectoratului școlar Sălaj, despre care a scris Edupedu.ro.
Sunt mai multe situații în care se poate scădea nota la purtare elevilor. Fiecare școală are dreptul să stabilească prin propriul regulament și sancțiuni mai dure decât cele din ROFUIP și Statutul Elevului. În 2024, Edupedu.ro a scris cum încearcă liceele să impună disciplina prin regulamentele de ordine interioară: se interzic tatuajele și piercingurile la vedere, tricourile și blugii cu imprimeuri, machiajul strident, fumatul în perimetrul școlii – unele cu sancțiuni drastice cu impact direct asupra notei la purtare.
Scăderea notei la purtare poate fi propusă și în cazul elevilor de clase primare, în cazul unei mustrări scrise, care “constă în atenționarea elevului major/minor și informarea părinților/reprezentanților legali, în scris, cu privire la încălcarea regulamentelor în vigoare ori a normelor de comportament acceptate în formă continuată, cu menționarea faptelor care au determinat sancțiunea”.
Calendarul anului școlar 2026-2027
Modulul 1: de luni, 7 septembrie 2026, până vineri, 23 octombrie 2026.
Vacanța de toamnă: de sâmbătă, 24 octombrie 2026, până duminică, 1 noiembrie 2026.
Modulul 2: de luni, 2 noiembrie 2026, până marți, 22 decembrie 2026.
Vacanța de iarnă: de miercuri, 23 decembrie 2026, până duminică, 10 ianuarie 2027.
Modulul 3: de luni, 11 ianuarie 2027, până vineri, 12 februarie 2027, vineri, 19 februarie 2027 sau vineri, 26 februarie 2027, în funcție de săptămâna de vacanță stabilită de fiecare inspectorat școlar.
Vacanța mobilă, cunoscută drept „vacanța de schi”: o săptămână, stabilită de inspectoratele școlare județene și Inspectoratul Școlar al Municipiului București, în intervalul 15 februarie – 7 martie 2027.
Cele trei variante sunt:
- 15-21 februarie 2027;
- 22-28 februarie 2027;
- 1-7 martie 2027.
Modulul 4: începe luni, 22 februarie, luni, 1 martie sau luni, 8 martie 2027, în funcție de vacanța mobilă stabilită în fiecare județ, și se încheie vineri, 23 aprilie 2027.
Vacanța de primăvară/Paște: de sâmbătă, 24 aprilie 2027, până marți, 4 mai 2027.
Modulul 5: de miercuri, 5 mai 2027, până vineri, 18 iunie 2027.
Vacanța de vară: de sâmbătă, 19 iunie 2027, până duminică, 5 septembrie 2027.
Când termină școala în 2027 elevii din clasele a VIII-a și a XII-a / a XIII-a
Anul școlar 2026-2027 are, ca regulă generală, 36 de săptămâni de cursuri. Există însă mai multe excepții, în funcție de clasa și forma de învățământ.
Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are 34 de săptămâni de cursuri și se încheie vineri, 4 iunie 2027.
Pentru elevii de clasa a VIII-a, anul școlar are 35 de săptămâni de cursuri și se încheie vineri, 11 iunie 2027.
Pentru clasele din învățământul liceal, filiera tehnologică, cu excepția clasei a IX-a și a claselor terminale menționate anterior, precum și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are 37 de săptămâni de cursuri și se încheie vineri, 25 iunie 2027.
Pentru clasele din învățământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile de învățământ în vigoare.
O noutate importantă față de structura anului școlar precedent este excluderea clasei a IX-a de la regula celor 37 de săptămâni aplicabilă filierei tehnologice. Potrivit Ordinului nr. 3.194/2026, excepția de 37 de săptămâni se aplică filierei tehnologice „cu excepția clasei a IX-a”.
„Școala altfel” și „Săptămâna verde” în anul școlar 2026-2027
Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 7 septembrie 2026 – 23 aprilie 2027.
Fiecare program are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare, iar perioada concretă este stabilită de fiecare unitate de învățământ.
„Școala altfel” și „Săptămâna verde” trebuie programate în intervale de cursuri diferite.
La clasele din învățământul liceal, filiera tehnologică, și din învățământul profesional, în perioadele dedicate celor două programe se organizează și activități de instruire practică, urmărind scopurile programelor.
În învățământul postliceal se organizează, de asemenea, activități de instruire practică în aceste perioade.
Fiecare școală a avut obligația să comunice elevilor și părinților, până la 1 aprilie 2026, structura detaliată a anului școlar, inclusiv elementele flexibile ale calendarului.