Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, le transmite elevilor, părinților și profesorilor, la începutul anului școlar 2026-2027, să cultive „valorile credinței în familie, în biserică, în școală și în societate”. În mesajul publicat marți, 25 august, Patriarhul pune accent pe rolul educației religioase în școală și susține că ora de Religie contribuie la dezvoltarea identității elevilor și la formarea de „abilități și comportamente, atitudini și valori”, potrivit Basilica.ro.
„Copiii și tinerii sunt daruri ale lui Dumnezeu pentru familie, pentru Biserică şi pentru popor”, afirmă Patriarhul Daniel în mesajul transmis cu ocazia începerii anului școlar 2026-2027. Acesta îi binecuvântează pe elevi, părinți și profesori și îi îndeamnă „să cultive valorile credinței în familie, în biserică, în școală și în societate”.
O parte importantă a mesajului este dedicată orei de Religie și rolului pe care aceasta îl are, în viziunea Patriarhului României, în educația elevilor. „În spațiul școlar, pentru o educație integrală a elevului, este relevantă valorificarea specificului formativ al educației religioase”, transmite Patriarhul Daniel.
Potrivit acestuia, „Ora de Religie contribuie la dezvoltarea identității personale, la cunoașterea valorilor spirituale și culturale ale umanității, propune elemente de morală aplicată, necesare sănătății spirituale a persoanei și a comunității”.
Patriarhul Daniel susține că disciplina Religie nu ar trebui privită exclusiv din perspectiva transmiterii unor cunoștințe, ci și prin prisma formării unor comportamente și valori. „De aceea, în acord cu documentele educaționale internaționale, care pun accent pe importanța cultivării valorilor în școală, elementele de conținut ale disciplinei școlare Religie nu sunt centrate numai pe însușirea de cunoștințe, ci și pe dobândirea de abilități și comportamente, atitudini și valori”, se arată în mesaj.
Mesajul Patriarhului Daniel este, ca în fiecare an, o pledoarie pentru rolul formativ al Religiei în școală, într-un domeniu care a generat de-a lungul timpului controverse privind raportul dintre educația confesională, școala publică și libertatea de conștiință.
Constituția garantează libertatea gândirii, a opiniilor și a credințelor religioase și stabilește că nimeni nu poate fi constrâns să adopte o credință religioasă contrară propriilor convingeri. În același timp, statul garantează libertatea învățământului religios, iar în școlile de stat acesta este organizat și garantat prin lege.
CCR a stabilit din 2014 că includerea Religiei în oferta școlii nu încalcă prin ea însăși libertatea de conștiință, dar a precizat că dreptul garantat de Constituție este dreptul la învățământ religios, nu obligația de a frecventa ora de Religie. Curtea a decis că participarea trebuie să rezulte dintr-o opțiune exprimată în mod explicit de elev sau de familie și nu din înscrierea automată urmată de obligația de a solicita retragerea.
Regula este prevăzută în prezent de art. 87 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Religia face parte din trunchiul comun al planurilor-cadru pentru învățământul primar, gimnazial și liceal, însă înscrierea la ore se face prin cererea scrisă a elevului major sau a părintelui/reprezentantului legal, în cazul elevului minor. Elevii care nu frecventează Religia își încheie situația școlară fără această disciplină.
Religia este predată potrivit confesiunii elevului, iar profesorii trebuie să fie calificați și să aibă avizul cultului religios recunoscut de stat, potrivit aceleiași legi.
În mesajul Patriarhului este anunțată și continuarea colaborării dintre parohii și școli pentru sprijinirea copiilor care provin din familii defavorizate. „În baza cooperării dintre parohii și școli, se continuă și anul acesta tradiția Bisericii noastre de-a ajuta copiii din familiile defavorizate, oferindu-le ghiozdane, rechizite școlare sau haine”, transmite Patriarhul Daniel.
1 comment
Pierdere de timp. În realitate, mă refer.
Vrei religie, indiferent de cult, îl studiezi cel mai bine direct la sursa, la școala de duminică de la lăcașul de cult.
O oră de științe sau istorie sau altceva mi se pare mult mai potrivită in acel interval de timp.
Dar, cum suntem în democrație și majoritatea decide cine conduce avionul, aștept cu interes orele de istoria manelelor precum și introducerea lor la bac.