Patru medalii pentru echipa României, la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete 2026

92 de vizualizări
Foto: Ministerul Educației facebook.com
Echipa României a obținut 4 medalii la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete, desfășurată în Italia, între 12-18 mai, anunță Ministerul Educației. Cele 4 fete din echipă sunt eleve de la Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu”, București, Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București și de la Colegiul Național Iași/ Centrul Județean de Excelență.
Termen-limită 25 mai

Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit către EduPedu

Plătești impozit oricum. Alege înțelept unde să meargă.

Redirecționează 3,5% acum

Doar 2 minute  •  Nu te costă nimic  •  100% online

Echipa României formată din 4 eleve de la licee din București și din Iași au câștigat 4 medalii la a șasea ediție a Olimpiadei Europene de Informatică pentru Fete (EGOI) care s-a desfășurat la Cesenatico, în Italia, în perioada 12-18 mai 2026, potrivit ministerului Educației.

Au participat 251 de concurente din 68 de țări, dintre care 28 de pe alte continente.

  • Laura Moldovan, clasa a XII-a, Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu”, București, medalie de argint;
  • Iulia-Ela Morariu, clasa a IX-a, Liceul Teoretic Internaţional de Informatică București, medalie de argint;
  • Alexandra-Iulia Guiman, clasa a X-a, Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” / Centrul de Excelență „Hai La Olimpiadă”, București, medalie de argint;
  • Ilinca-Rucsandra Radu, clasa a IX-a, Colegiul Național Iași/ Centrul Județean de Excelență/Infogym „Hai La Olimpiadă”, Iași, medalie de bronz.

Echipa României a fost însoțită de reprezentanții Societății pentru Excelență și Performanță în Informatică (SEPI): Veronica-Raluca Costineanu, Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, Suceava, Profesor, Team leader, Livia Măgureanu, JetBrains, București, Reprezentant Societatea pentru Excelență și Performanță în Informatică (SEPI), specialist în domeniu, Deputy Leader, și Vlad-Alexandru Gavrilă-Ionescu, Google, Zurich, Reprezentant Societatea pentru Excelență și Performanță în Informatică (SEPI), specialist în domeniu, Guest.

La nivelul Ministerului Educației și Cercetării, coordonarea olimpiadei a fost asigurată de Direcția Olimpiade, Concursuri, Parteneriate și Educație Extracurriculară, prin doamna Georgeta Antonia Rodica Crăciunescu, consilier MEC.

„Ministerul Educației și Cercetării sprijină participarea loturilor naționale ale țării noastre la olimpiadele internaționale prin acoperirea taxelor de participare și a costurilor deplasărilor, diurnă aferentă zilelor de ședere, precum și în organizarea și desfășurarea etapelor ce preced olimpiadele internaționale – etapele locale/ județene/ municipale și naționale ale acestor competiții”, precizează instituția în anunțul pe Facebook.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *