Peste 160 de milioane de lei pentru Programul Nucleu de cercetare au rămas neacoperiți de Ministerul Educației și Cercetării în 2025, potrivit unui document MEC / „La nivel ANC se depun toate eforturile pentru efectuarea plăților restante către institute în următoarele luni”

268 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Bugetul de stat pe anul 2025 nu a inclus suficienți bani pentru a acoperi bugetul necesar pentru derularea activităților în cadrul Programului Nucleu 2023-2026, care este principalul mecanism de finanțare a cercetării de la bugetul de stat, arată un răspuns transmis de Ministerul Educației și Cercetării în urma interpelării unui deputat. Documentul arată că, ulterior, au fost redirecționate către bugetul Programelor-Nucleu fonduri provenite de la alte programe de cercetare gestionate de către Autoritatea Română pentru Cercetare (ANC), dar nici după această măsură nu a fost acoperit necesarul pentru anul 2025.

În răspunsul transmis în urma unei interpelări a deputatului Mihai-Cosmin Pascariu (AUR), datat 20 noiembrie 2025, MEC, prin secretarul de stat Gigel Paraschiv, menționează:

  • „La nivelul ANC se depun toate eforturile pentru efectuarea plăților restante către Institutele naționale de cercetare-dezvoltare în următoarele luni, iar până la finalizarea contractelor de finanțare aferente, plățile să se efectueze integral”.

În document, Ministerul arată, între altele, că pentru anul 2025 de la buget au fost alocați 635.000.000 lei („571.500.000 lei fără reținerea de 10%):, mult sub nevoia de 897 de milioane lei necesari pentru activitățile aferente anului 2025 în cadrul Programului-Nucleu 2023-2026. Ulterior au fost alocați, suplimentar, 100.000.000 lei, în urma unor „realocări de la celelalte programe CDI gestionate de ANC”, ceea ce înseamnă că nici după această suplimentare nu s-a atins necesarul pe ultimul an. Au fost acoperiți 735 milioane de lei din necesarul de 897 de milioane, adică un necesar de 162 de milioane de lei a rămas neacoperit.

MEC precizează că bugetul alocat Programului Nucleu în 2025 a reprezentat, inițial, 41,8% din totalul bugetului pentru programe de cercetare gestionate de ANC, procent care a crescut la 47,1% după suplimentare.

Răspunsul MEC arată, între altele:

  • În cadrul Programului-Nucleu 2023-2026, pentru anul 2025, în conformitate cu prevederile contractuale, bugetul necesar pentru derularea activităților este de 897.337.011,55 lei. Prin Legea bugetului de stat pe anul 2025, pentru Planul național de cercetare, dezvoltare și inovare 2022-2027 (PNCDI IV), din care face parte și Programul Nucleu, s-a alocat suma de 1.519.020.000 lei.
  • În aceste condiții, pentru programul Nucleu a putut fi alocată suma de 635.000.000 lei (571.500.000 lei fără reținerea de 10%), prin OMEC nr. 3530/2025 privind repartizarea Programelor-Nucleu de Cercetare-Dezvoltare pentru perioada 2023-2026, precum și modificarea Anexei la OMCID nr. 22046/2022 privind aprobarea modelul-cadru al Contractului de finanțare a Programului-nucleu din cadrul Planului național de cercetare-dezvoltare și inovare 2022-2027 (PNCDI IV). Bugetul alocat Programului Nucleu în anul 2025 a reprezentat 41,8% din totalul bugetului pentru programele CDI gestionate de ANC.
  • În partea a doua a anului 2025, prin OMEC 6521/2025 privind suplimentarea bugetului alocat pentru anul 2025 din Anexa 1 la OMEC nr. 3530/2025 privind repartizarea bugetului Programelor-Nucleu de Cercetare-Dezvoltare pentru perioada 2023-2026, a fost alocat un buget suplimentar de 100.000.000 de lei pentru Programul Nucleu, care a venit în sprijinul acoperirii cheltuielilor salariale ale INCD pentru anul 2025. Această suplimentare a fost posibile în urma unor realocări de la celelalte programe CDI gestionate de ANC. În urma acestei suplimentări, bugetul alocat Programului Nucleu în anul 2025 reprezintă 47,1% din totalul bugetului pentru programele CDI gestionate de ANC.”

Răspunsul MEC menționează că există „limitări estimative”, că obiectivele Programului Nucleu nu includ acoperirea integrală a cheltuielilor institutelor, inclusiv a cheltuielilor salariale, pe perioada unui an, și există două limitări legale:

  • Bugetul alocat programului-nucleu nu poate fi mai mic de 20% și nu poate depăși 70% din media veniturilor din cercetare ale unei unități sau instituții
  • Bugetul programelor-nucleu se actualizează anual în funcție de inflație.

Amintim că, în „Raportul QX” publicat în luna mai, de diagnostic al sistemului de educație și cercetare, ministrul Daniel David – care în decembrie avea să-și anunțe demisia – susținea că printre primele sale sale realizări a fost și faptul că „împreună cu Guvernul, am crescut bugetul pentru CDI, iar, din creștere, o pondere mai mare ca în anii trecuți a fost orientată spre competiții, nu spre alocări directe”. Și aceasta, în condițiile în care „multe INCD-uri nu sunt capabile să-și asigure competitiv autofinanțarea, așteptând ca finanțarea de bază să se realizeze într-o proporție prea mare din fonduri bugetare”.

În luna august 2025, Autoritatea Națională pentru Cercetare transmitea că plățile aferente Programului Nucleu pentru 2025 „au fost efectuate în proporție de 82%” și că unele „mici întârzieri” au fost „recuperate, toate plățile fiind la zi în acest moment”. ANC reacționa, astfel, la o „scrisoare deschisă” publicată de o organizație sindicală care acuza ANC și MEC că nu ar fi „achitat tranșa a doua pentru Programul Nucleu”.

Luni, 29 decembrie, la câteva zile după ce ministrul Daniel David și-a anunțat demisia, președintele ANC, Andrei Alexandru, a prezentat un raport propriu de activitate ce acoperă și anul 2025, și anii anteriori, când el a lucrat ca secretar de stat în fostul Minister al Cercetării, Inovării și Digitalizării. În document, el menționează finanțarea unor programe de cercetare, dar nu se referă deloc la bugetul alocat de guvern cercetării.

Răspunsul MEC în urma interpelării unui deputat pe tema finanțării cercetării:

Foto: © Tero VesalainenDreamstime.com Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Dacă un elev spune că nu înțelege lecția, luați-o ca pe o provocare, spune Ioana Alexandra Șomîtcă, autoare a unui ghid pentru profesori și părinți: Căutați să vă documentați mai mult, să faceți lecția mai interesantă

În situația în care un elev spune profesorului că nu înțelege lecția, cadrul didactic ar trebui să o ia pe ca pe provocare, a declarat pentru Edupedu.ro Ioana Alexandra Șomîtcă,…
Vezi articolul
Inspecția specială

Concediul pentru directorii de școli, stabilit în contractul colectiv de muncă. Un director cu peste 15 ani vechime are un concediu de odihnă de 28 de zile lucrătoare, la care se adaugă și un concediu suplimentar între 5 și 10 zile

Concediul pentru directorii de școli și grădinițe este stabilit în contractul colectiv de muncă. Un director cu peste 15 ani vechime are un concediu de odihnă de 28 de zile…
Vezi articolul

Radu Gologan face apel la protejarea profesorilor, după ce ministrul Daniel David a încurajat reclamarea celor care dau teme a căror rezolvare depășește 2 ore: Cei mai mulți profesori din ziua de astăzi suferă din cauza presiunii părinților

Profesorul Radu Gologan, președintele Societății de Științe Matematice din România, face apel public la protejarea profesorilor și la învestirea acestora cu încredere. „E nevoie de un pic de tact față…
Vezi articolul

VIDEO Premierul Ciolacu și Ligia Deca – declarații comune după întâlnirea de la minister / Deca: Anchetă internă și la centrele de examen privind o eventuală scurgere a subiectelor la Bacalaureat, vor fi luate măsuri disciplinare serioase

Premierul Marcel Ciolacu a venit, marți dimineață, la Ministerul Educației pentru o întâlnire cu ministrul Educației, Ligia Deca. Aceasta a fost anunțată de guvern pentru ora 9:00. După întâlnire sunt…
Vezi articolul

Fosta inspectoare ISJ Constanța Iulia Cabrancea, condamnată în două dosare pentru șpagă, unde a recunoscut faptele, a obținut în instanță reangajarea ca profesor și toate salariile din urmă, cât timp a fost dată afară pentru corupție. Decizia este definitivă

Fosta inspectoare ISJ Constanța Iulia Cabrancea, condamnată pentru că a luat șpagă în două dosare distincte, trebuie să fie „reintegrată în postul deţinut anterior la școala unde preda”, Școala Gimnazială…
Vezi articolul