Peste 350 de lingviști din întreaga lume vin la Universitatea din București la finalul lunii august, pentru a participa la Congresul Societas Linguistica Europaea

Foto: Afiș oficial

Peste 350 de lingviști din întreaga lume vin la Universitatea din București în perioada 24-27 august, pentru a participa la cea de-a 55-a ediție a Congresului Societas Linguistica Europaea, organizat în parteneriat cu Institutul de Lingvistică al Academiei Române “Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”, potrivit unui comunicat primit pe adresa redacției.

Este “una dintre cele mai prestigioase și longevive manifestări lingvistice din lume. Ediții precedente ale congresului s-a desfășurat în centre universitare și de cercetare importante: Leipzig, Tallinn, Zürich, Napoli, Leiden, Poznań, Split, Stockholm etc.”, se arată în comunicat.

Anul acesta, congresul se desfășoară în format fizic, după doi ani în care s-a desfășurat online, la sediul Facultății de Drept a Universității din București. Vor veni la București peste 350 de lingviști din întreaga lume, care vor participa la 12 ateliere tematice și la sesiunile generale ale congresului. Programul general și alte detalii despre activități pot fi consultate aici, pe site-ul evenimentului.

Foto: Afiș oficial

Societas Linguistica Europaea (SLE) a fost înființată în 1966 pentru a crea contacte durabile între lingviștii din Europa și din întreaga lume. SLE organizează congrese anuale și publică două reviste prestigioase: Folia linguistica și Folia linguistica historica. Mari lingviști, reprezentând subdomenii diverse, au fost președinți ai societății de-a lungul timpului: André Martinet, Eugen Coșeriu, Mario Alinei, Anna Siewierska, Johan van der Auwera, Christian Lehmann, Olga Fisher, Ian Roberts etc.”, conform aceleiași informări.

Programul activităților poate fi accesat și în documentul .pdf de mai jos:

Exit mobile version