Peste 350 de lingviști din întreaga lume vin la Universitatea din București la finalul lunii august, pentru a participa la Congresul Societas Linguistica Europaea

404 vizualizări
Foto: Afiș oficial
Peste 350 de lingviști din întreaga lume vin la Universitatea din București în perioada 24-27 august, pentru a participa la cea de-a 55-a ediție a Congresului Societas Linguistica Europaea, organizat în parteneriat cu Institutul de Lingvistică al Academiei Române „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”, potrivit unui comunicat primit pe adresa redacției.

Este „una dintre cele mai prestigioase și longevive manifestări lingvistice din lume. Ediții precedente ale congresului s-a desfășurat în centre universitare și de cercetare importante: Leipzig, Tallinn, Zürich, Napoli, Leiden, Poznań, Split, Stockholm etc.”, se arată în comunicat.

Anul acesta, congresul se desfășoară în format fizic, după doi ani în care s-a desfășurat online, la sediul Facultății de Drept a Universității din București. Vor veni la București peste 350 de lingviști din întreaga lume, care vor participa la 12 ateliere tematice și la sesiunile generale ale congresului. Programul general și alte detalii despre activități pot fi consultate aici, pe site-ul evenimentului.

Foto: Afiș oficial

Societas Linguistica Europaea (SLE) a fost înființată în 1966 pentru a crea contacte durabile între lingviștii din Europa și din întreaga lume. SLE organizează congrese anuale și publică două reviste prestigioase: Folia linguistica și Folia linguistica historica. Mari lingviști, reprezentând subdomenii diverse, au fost președinți ai societății de-a lungul timpului: André Martinet, Eugen Coșeriu, Mario Alinei, Anna Siewierska, Johan van der Auwera, Christian Lehmann, Olga Fisher, Ian Roberts etc.”, conform aceleiași informări.

Programul activităților poate fi accesat și în documentul .pdf de mai jos:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

PROIECT 5.600 de locuri la Rezidențiat 2025 scoase la concurs de Guvern pentru absolvenții facultăților de medicină, farmacie și medicină dentară – cu 200 mai mult decât numărul aprobat în 2024

Guvernul scoate la concurs 5.600 de locuri pentru concursul de rezidențiat 2025, la care vor participa absolvenții facultăților de medicină, farmacie și medicină dentară, pentru a se pregăti într-o specializare.…
Vezi articolul

IBM susține o Educație adaptată la era digitală

Ești pregătit să îți dezvolți competențele pentru joburile viitorului? Obține micro-certificări de tipul „open digital badges” în platforma gratuită de educație digitală pentru tinerii de 14-20 de ani. Profesorii o pot folosi la orele de dirigenție, tehnologie, informatică și TIC

IBM a dezvoltat platforma Open P-TECH pentru a oferi tinerilor din întreaga lume acces gratuit și flexibil la resurse educaționale care să îi conecteze cu adevărat la viitoarele locuri de…
Vezi articolul

Propunerile ca rectorii și senatul universitar să aibă mandate de doar 4 ani și incompatibilitatea dintre liderii universitari și politicieni – amendamente respinse în Comisia de învățământ la dezbaterile pe legea învățământului

Comisia de învățământ din Camera Deputaților a respins, joi, o serie de amendamente depuse la proiectul Legii învățământului superior de către USR sau de parlamentari neafiliați, amendamente ce urmăreau limitarea…
Vezi articolul