Peste 600 de profesori titluari și 2.400 de profesori asociați, care au depășit vârsta de pensionare predau încă în universitățile din România. Topul instituțiilor de învățământ superior cu cele mai multe cadre didactice de peste 65 de ani

18.711 vizualizări
Foto: Pixabay.com
În cele 72 de universități din România sunt 619 profesori titulari cu vârstă de pesionare, potrivit datelor publicate de Ministerul Educației, date valabile pentru anul universitar în curs, 2020-2021. Pe lângă aceștia mai sunt și alți 2.468 de profesori, conferențiari, lectori și asistenți care predau în universități ca personal didactic asociat.

Sunt 481 de profesori universitari titulari cu vârsta de peste 65 de ani în universitățile din România. De asemenea, mai sunt 105 persoane de peste 65 de ani cu funcția de conferențiar în rândul personalului didactic titular și 33 de lectori universitari.

Nu în ultimul rând, în lista ministerului apare un singur asistent universitar peste vârsta de pensionare (la Universitatea Politehnică din Timișoara), post care în mod normal este ocupat de tinerii care vor să rămână în sistemul universitar după terminarea studiilor.

Sursă foto: edu.ro

Cei mai mulți profesori universitari titulari care au depășit vârsta de pensionare sunt la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Este vorba de 62 de profesori de medicină/farmacie.

Pe locul al doilea se află Universitatea Politehnică din București cu 43 de profesori titulari cu vârste peste 65 de ani și Universitatea Transilvania din Brașov care are tot 43 de profesori titulari în vârstă, alături de 17 conferențiari și patru lectori.

Următoarea universitate ca număr de posturi de profesori universitari ocupate de persoane care au cel puțin 65 de ani (27) este Academia de Studii Economice (ASE) din București. De asemenea, la Universitatea Politehnică din Timișoara sunt 24 de de profesori titulari peste vârsta de pensionare și la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București sunt 20.

La Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București sunt 14 astfel de profesori titulari, iar la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” din Iași -11. La restul universităților de stat sunt cel mult 10 profesori universitari peste 65 de ani.

De remarcat că Universitatea București are doar 5 titulari de peste 65 de ani, dar are 655 de profesori, conferențiari, lectori și asistenți angajați ca personal didactic asociat, la mare distanță față de Universitatea Politehnica din București (189) sau Univeristatea Tehnică din Cluj-Napoca (159).

În universitățile particulare, cele mai multe cadre didactice titulare de peste 65 de ani sunt la Universitatea “Spiru Haret” (44), urmată de Universitatea Titu Maiorescu (39). Situația profesorilor de peste 65 de ani din universitățile particulare este următoarea:

Ce spune legea Educației:

Art 289.

(1) Personalul didactic şi de cercetare se pensionează la împlinirea vârstei de 65
de ani.

(3)Senatul universitar din universitățile de stat, particulare și confesionale, în baza criteriilor de performanță profesională și a situației financiare, poate decide continuarea activității unui cadru didactic sau de cercetare după pensionare, în baza unui contract pe perioadă determinată de un an, cu posibilitatea de prelungire anuală conform Cartei universitare, fără limită de vârstă. Senatul universitar poate decide conferirea titlului onorific de profesor emerit, pentru excelență didactică și de cercetare, cadrelor didactice care au atins vârsta de pensionare. Cadrele didactice pensionate pot fi plătite în regim de plată cu ora.

(5) Regimul juridic al cumulului salariului cu pensia nu se aplică cadrelor didactice care beneficiază de prevederile alin. (3)

(6) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul în care instituţiile de
învăţământ superior nu pot acoperi normele cu titulari, pot hotărî menţinerea
calităţii de titular în învăţământ şi/sau în cercetare, cu toate drepturile şi obligaţiile
ce decurg din această calitate, pe baza evaluării anuale a performanţelor
academice, după o metodologie stabilită de senatul universitar.

(7) Reîncadrarea în funcţia de personal didactic a personalului didactic
pensionat se face anual, cu menţinerea drepturilor şi obligaţiilor care decurg din
activitatea didactică desfăşurată avute anterior pensionării, cu aprobarea senatului
universitar, conform metodologiei prevăzute la alin. (6), cu condiţia suspendării
pensiei pe durata reîncadrării.

Sursă foto: Pixabay


5 comments
  1. Fauci are 80 de ani, deci trebuia pensionat inca de pe vremea cand conducea lupta anti-SIDA. Americanii sunt cam in urma cu progresismul.

  2. Și care este problema ca profesori buni continua sa predea?
    Dvs știți ca un profesor bun se formează i minimum 15 ani la catedra?
    Aici este prioritar interesul studenților lor, și anume sa beneficieze de experienta unor cadre pe card le apreciaza.
    Desigur, dacă ar cumula pensia cu salariul, ar fi o problema de alta natura. Dar dacă nu se pensionează și rămân salariați, nu este problema nimănui, ci numai beneficiul studenților.
    În plus, după care am auzit în primăvara precedenta,dacă nu ma înșel chiar Președintele României a afirmat ca din moment ce este deficit de profesori de toate nivelurile, de medici și încă o profesie (nu îmi amintesc acum) care sa fie pregătiți și care sa își fi luat postul prin concurs, pot sa își practice profesia la postul lor pana la vârsta de 70 de ani.
    Desigur ca un om care simte ca are probleme de sănătate, oboseala cronica, sau care are probleme importante de ordin personal, renunță mai devreme la practicarea profesiei.
    Asa ca nu este de bun simt “cercetarea” si învinuirile pe care le proliferati.

    1. Stimate Dle, numai la noi la UTCN la facultatea unde imi doresc sa intru (avand doctorat de 10 ani) avem 4 persoane ce astepta de multi ani sa intre in sistem dar nu pot pt ca sunt multi persionari ce cumuleaza pensia si salarul si nu se dau dusi…si noi stam si asteptam…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cum presează fondatorii unei universități private, fără studenți noi și monitorizată special, pentru introducerea în legea educației Deca a unei metode neconstituționale de a căpăta mai ușor întreg patrimoniul instituției

Proiectul legii învățământului superior propus de ministrul Ligia Deca și adoptat deja de Camera Deputaților preia din actuala lege a educației prevederile referitoare la patrimoniul universităților particulare. Dar, după amendamente,…
Vezi articolul

Studenții de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu susțin că membrii comisiei disciplinare care se ocupă de cazul profesorului Eugen Iordănescu sunt colegi de facultate ai acestuia

Studenții de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) sunt nemulțumiți de componența comisiei disciplinare formate în cazul profesorului Eugen Iordănescu, acuzat că i-ar fi hărțuit și umilit pe tinerii…
Vezi articolul
conducătorii de doctorate

Blocadă la publicarea tezelor de doctorat: Academia SRI, Universitatea Titu Maiorescu și Universitatea Cuza din Iași – printre cele care nu au trimis Bibliotecii Naționale nicio copie a doctoratelor, acuză senatorul USR Vlad Alexandrescu, care cere accesibilizarea lucrărilor de doctorat de la Academia SRI și desecretizarea studenților

Peste 20 de universități de stat și private nu și-au îndeplinit obligația de a trimite la Biblioteca Națională câte un exemplar pe hârtie și unul electronic al fiecărei teze de…
Vezi articolul

Facultatea de Economie din Iași a mărit cu până la 1.500 de lei taxa de studii „fără nicio consultare prealabilă a studenților sau măcar o simplă informare a studenților reprezentanți”. LSE Iași: Dat fiind contextul economic generat de pandemie, studenții de la taxă ar putea renunța la facultate

Consiliul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor Iași a aprobat, vineri, în ședință, o propunere de creștere a taxelor de școlarizare cu sume cuprinse între 1.000 (pentru studenții de la…
Vezi articolul
Foto: Ghidul candidatului în SRI

Recrutarea studenților în SRI este susținută de o nouă facultate din Universitatea din București: Facultatea de Limbi și Literaturi Străine le recomandă celor pe care îi educă să devină ofițeri operativi și ofițeri analiști în Serviciul Român de Informații

Recrutarea studenților în SRI este susținută de o nouă facultate a Universității din București, la doar câteva zile după un anunț similar făcut de Facultatea de Filosofie. De data aceasta…
Vezi articolul