Platformă educațională în sprijinul copiilor ucraineni refugiați în România, lansată de o asociație pentru identificarea școlilor în care s-ar putea înscrie aceștia

323 de vizualizări
Foto: © Robert Kneschke | Dreamstime.com
O platformă educațională pentru copiii refugiați din Ucraina a fost lansată de o asociație, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Acolo vor fi publicate școlile care își manifestă explicit dorința de a primi elevi ucraineni, după cum se arată în comunicat.

Părinții și elevii pot solicita sprijin pentru înscrierea într-o instituție de învățământ. De asemenea, vor fi publicate localitățile și numărul de copii solicitanți. Platforma poate fi accesată aici.

  • Amintim că Edupedu.ro a scris săptămâna trecută că părinții refugiați din Ucraina care vor să-și înscrie copiii la școlile și grădinițele din România trebuie să trimită sau să depună o cerere la inspectoratul școlar. Mai multe detalii aici.

Prin intermediul acestei platforme este posibilă înregistrarea unor voluntari care doresc să participe ca profesori/educatori online sau ca traducători, care să acorde suport de la distanță, potrivit sursei citate. Vor fi anunțate proiecte școlare/extrașcolare organizate de școli/instituții și care își propun integrarea copiilor din Ucraina.

Cei interesați pot accesa biblioteca deschisă de resurse în limba ucraineană.

Foto: © Robert Kneschke | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Precizări ale Ministerului Educației pentru interpretarea grilelor de salarizare din Ordonanța 57 – În anexele din Monitorul Oficial apar doar salariile de bază cu gradația zero, iar Ligia Deca a prezentat un salariu pentru care gradația minimă este 4, de aici și diferența

Ministerul Educației explică, într-un set de precizări trimis Edupedu.ro, de ce diferă salariul brut prezentat de ministrul Educației Ligia Deca în conferința de presă de la Guvern, de cel care…
Vezi articolul

Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică 2019, un total de 10 medalii pentru elevii români. Aurul a fost câștigat de David Corneliu Turturean de la Colegiul Ștefan cel Mare din Suceava și de Robert Gabriel Pășcălău de la Colegiul Mircea cel Bătrân din Constanța

România a participat cu două echipe de elevi la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică 2019 și a obținut în total zece premii: două medalii de aur, patru medalii de…
Vezi articolul