Premierul Luca Niculescu dorește „un plan integrat pentru creșterea siguranței în școală”, care să includă „responsabilități clare, măsuri de prevenție, intervenție rapidă și sancțiuni ferme pentru actele de violență”, după cum a declarat el vineri dimineață, înaintea ședinței de guvern. În cursul acestei dimineți, tema siguranței în școli era programată să fie abordată într-o ședință de lucru a guvernului Niculescu.
Acesta a declarat, în deschiderea seriei de ședințe, că cele două cazuri grave de violență din ultimele zile, din Bistrița și din Pitești, sunt profund îngrijorătoare, dar „nu este suficient să reacționăm după fiecare incident grav, trebuie să facem tot ce ține de noi pentru a preveni astfel de incidente și astfel de tragedii”.
Potrivit lui Luca Niculescu, „niciun copil nu trebuie să plece de acasă către școală cu frică și niciun părinte nu trebuie să se întrebe dacă acel copil se va întoarce de la școală în siguranță”.
Declarația lui pe această temă, în deschiderea ședinței de guvern, integral:
„Aș vrea să încep ședința de astăzi cu un subiect care ne preocupă pe toți. Este vorba despre siguranța copiilor în școli. În primul rând, vreau să transmit un gând de solidaritate copiilor și profesoarei care au fost răniți în incidentele grave petrecute în ultimele zile în școlile din Bistrița și din Pitești. Le doresc din suflet însănătoșire grabnică, completă și vreau să știe, atât ei, cât și familiile lor, că Guvernul României este alături de ei.
Aceste cazuri grave de violență din ultima perioadă sunt profund îngrijorătoare. Înțelegem teama, înțelegem revolta părinților și a profesorilor, pentru că școala trebuie să fie un loc în care copiii învață, se dezvoltă, se simt protejați și nu un loc în care le este teamă să meargă. Niciun copil nu trebuie să plece de acasă către școală cu frică și niciun părinte nu trebuie să se întrebe dacă acel copil se va întoarce de la școală în siguranță.
Și imediat după această ședință de guvern voi avea o ședință de lucru cu miniștrii și cu instituțiile responsabile. Vreau să stabilim rapid, foarte rapid un plan integrat pentru creșterea siguranței în școală. Vreau să le mulțumesc miniștrilor care au venit deja cu propuneri în această seară, în această noapte. Un plan care să conțină responsabilități clare, măsuri de prevenție, intervenție rapidă și sancțiuni ferme pentru actele de violență.
Pentru că nu este suficient să reacționăm după fiecare incident grav, trebuie să facem tot ce ține de noi pentru a preveni astfel de incidente și astfel de tragedii. Siguranța copiilor nu este negociabilă, este o responsabilitate fundamentală a statului, este o prioritate pentru acest Guvern.”