Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat pe 2026

689 de vizualizări
Foto: Alex Micsik – AGERPRES Foto
Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri seara, bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat pe 2026, anunță G4Media.ro.

Potrivit unui comunicat al Administrației prezidețiale, Nicușor Dan a semnat vineri:

  • Decret pentru promulgarea Legii bugetului de stat pe anul 2026 (PL-x 184/2026);
  • Decret pentru promulgarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026 (PL-x 185/2026).

Curtea Constituțională a respins, joi, sesizările AUR pe buget, care astfel a fost declarat constituțional.

Parlamentul a dat votul final pe bugetul de stat pe anul 2026 în data de 20 martie.

Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a declarat în Parlament că bugetul total pentru învățământ și cercetare în 2026 ajunge la 86,9 miliarde de lei, sumă care include finanțarea din mai multe surse – bugetul de stat, bugete locale și veniturile proprii ale universităților. Raportată la PIB-ul estimat pentru 2026, de 2.045 miliarde de lei, această valoare reprezintă aproximativ 4,25% din PIB.

Din total, aproximativ 54,7 miliarde de lei reprezintă alocarea efectivă din bugetul Ministerului Educației pentru învățământ, echivalentul a circa 2,67% din PIB, restul provenind din alte surse de finanțare incluse în calculul prezentat de ministru.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației: Am pe cap o problemă uriașă, fiindcă tot felul de mișcări în Parlament au introdus tot felul de discipline și teme pe care dacă le-aș adăuga în planul-cadru, copiii ar trebui să stea toată ziua la școală / În propunerea pe care o fac, aceste teme nu vor fi discipline, ci unități de învățare în materii pe care deja le avem

Ministrul Educației a atras atenția că parlamentarii au legiferat de-a lungul timpului introducerea unui număr atât de mare de discipline și teme în școală, încât aplicarea lor ar ține elevii…
Vezi articolul

BAC 2025. Marius Perianu, profesor de matematică: Subiectele au fost de un nivel, în mod evident, mai lejer decât la simulare. Totuși, nu trebuie uitat faptul că atmosfera de examen contează și dificultatea subiectelor, deși aparent redusă, e amplificată de factorii emoționali

Marius Perianu, profesor de matematică la Colegiul Național „Ion Minulescu” din Slatina, a declarat, pentru TVR Craiova, că subiectele de la proba obligatorie a examenului național de bacalaureat 2025 „au…
Vezi articolul