Pressone: Academia SRI își reclamă opt doctori pentru plagiat – printre ei, un fost șef Antitero și un fost șef SPP

230 de vizualizări
Academia Națională de Informații din subordinea SRI a depus opt sesizări de plagiat la CNATDCU, toate cu privire la teze de doctorat susținute chiar la Academie, scrie Pressone.ro. Patru teze trimise spre analiză pentru plagiat sunt ale unor foști ofițeri superiori din Serviciul Român de Informații, două sunt semnate de foști ofițeri superiori din Serviciul de Pază și Protecție, iar alte două sunt ale unui om de afaceri și ale unui fost vicepreședinte ANAF.

Potrivit Pressone.ro, printre cele 8 teze sesizate de Academie la CNATDCU, una aparține lui Sorin Gabriel Cozma (foto), fost șef al Direcției Generale de Prevenire și Combatere a Terorismului din cadrul SRI. Acesta a fost trecut în rezervă în 2017, împreună cu alți nouă generali, după numirea la șefia SRI a lui Eduard Hellvig și trecerea în rezervă a lui Florian Coldea.

Cozma este în prezent angajat al Băncii Naționale a României, responsabil de securitatea transporturilor speciale de bani, scrie Pressone, citându-ul pe Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR.

Altă teză de doctorat este a lui Gabriel Naghi, fost șef al Serviciului de Pază și Protecție (SPP) în perioada decembrie 2000 – decembrie 2005.

Majoritatea acestor teze cu suspiciune de plagiat au fost susținute în 2010, primul an în care Academia din subordinea SRI a acordat titluri de doctor.

Citește investigația integral pe Pressone.ro

Sursa foto: Facebook – Festivalul de Film si Istorii Rasnov


1 comment
  1. Politicule daca esti prost la ce ti mai trebuie diploma ?
    Toti analfabeti detin funti cheie ale statului roman
    Din cauza lor am ajuns unde suntem ,din cauza lui hotul penal dra knea caracatita care a acaparat Romania care este sub asediu hotilor ,care nu dau semne sa se opreasca. Si noi ce facem .Stam indiferenti.Rusine sa ti fie cetatene

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Criterii și documente necesare pentru burse sociale în anul școlar 2023-2024. Bursele medicale, cele pentru elevii orfani și din familii monoparentale nu sunt condiționate de venit / Definiția familiei monoparentale

Elevii primesc șase categorii de burse sociale în anul școlar 2023-2024, potrivit ordinului publicat în Monitorul Oficial. Bursele medicale, cele pentru elevii orfani de un părinte sau ambii și pentru…
Vezi articolul