Campanie susținută de Brio.ro

Prima grădiniţă finanţată de Jeff Bezos, CEO-ul Amazon, se deschide în octombrie, la Washington

752 de vizualizări
Jeff Bezos / Foto: Instagram
Jeff Bezos, CEO-ul grupului Amazon şi cel mai bogat om din lume, a anunțat marţi că prima grădiniţă finanţată din fondurile sale îşi va deschide porţile pe 19 octombrie în oraşul Des Moines din statul american Washington, informează AFP.

Unitatea de învăţământ, aflată în nord-vestul ţării, ”este prima dintre numeroasele grădiniţe în regim gratuit pe care le vom deschide pentru copiii defavorizaţi”, a scris Bezos pe contul său de Instagram, publicând o fotografie dintr-o sală de clasă cu etajere cu cărţi pentru copii, relatează Agerpres.

Foto: Jeff Bezos Instagram

Deschiderea va avea loc la data programată în ciuda pandemiei de COVID-19, care a constrâns numeroase şcoli din diferite locuri de pe glob să limiteze prezenţa fizică la ore a elevilor şi a profesorilor.

Grădiniţa va fi frecventată timp de cinci zile pe săptămână de copii cu vârste cuprinse între 3 şi 5 ani. Familiile cu venituri mici vor avea prioritate la înscriere.

Şcoala este finanţată prin ”Bezos Day One Fund”, un fond de 2 miliarde de dolari pe care Jeff Bezos l-a creat în septembrie 2018 împreună cu fosta lui soţie, MacKenzie Scott, pentru a veni în sprijinul organizaţiilor caritabile deja înfiinţate, destinate sprijinirii familiilor fără adăpost în demersul obţinerii unei locuinţe, precum şi oferirea accesului la o educaţie de calitate în cadrul comunităţilor defavorizate, relatează Agerpres.

Jeff Bezos, care dispune de o avere de 179 de miliarde de dolari potrivit revistei Fortune, şi-a anunţat dorinţa de a crea o întreagă reţea de grădiniţe, însă datele de inaugurare şi amplasamentele viitoarelor unităţi de învăţământ nu au fost încă anunţate.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Efectele pandemiei în școală. O scădere cu 18 puncte a procentului copiilor care puteau să rezolve probleme de o anumită dificultate, iar decalajele sunt și de 50%, spune Dragoș Iliescu, profesor universitar și expert internațional în testare: Simplificat, „un copil care lua nota 6 înainte de pandemie, ia acum 4”

„18% înseamnă că o cincime au pierdut, în medie”, a declarat Dragoș Iliescu despre pierderile în cunoștințe ale copiilor, măsurate în perioada pandemiei în raport cu situația dinaintea acestei perioade.…
Vezi articolul

Pe 1 noiembrie are loc cel mai amplu eveniment educațional de robotică din România, dedicat elevilor pasionați de tehnologie, programare și inovație: finala Concursului Național de Robotică Nextlab.tech 2025 (P)

Sâmbătă, 1 noiembrie 2025, are loc la Palatul ASE din București, Piata Romana 6, finala Concursului Național de Robotică Nextlab.tech 2025. Noutatea acestei ediții este că elevii vor expune proiectele…
Vezi articolul

Pedagogie digitală, inteligență artificială și resurse deschise pentru profesori – formarea memorabilă pentru peste 15.000 de cadre didactice / Dorina Kudor: Educația se schimbă atunci când profesorii învață unii de la alții

Peste 15.000 de cadre didactice din învățământul preuniversitar – profesori de educație timpurie, de învățământ primar, gimnaziu și liceu – au absolvit cursuri gratuite, acreditate, de pedagogie digitală, în cadrul…
Vezi articolul

Material susținut de Școala de Bani

Profesorii și școlile din proiectul LifeLab experimentează un ajutor de profesor cu inteligență artificială, pentru proiectarea lecțiilor interdisciplinare / Managerul platformei: Devin practic autorii propriului curriculum, care se dezvoltă și se adaptează de la an la an. Pot adapta în câteva secunde o lecție pentru mai multe niveluri de învățare

Profesorii din proiectul LifeLab au început să experimenteze în ultimele luni un nou tip de instrument: un asistent bazat pe inteligență artificială care promite să reducă semnificativ timpul petrecut pentru…
Vezi articolul

Proba de competențe digitale de la Bacalaureat trebuie să devină o evaluare reală, nu una simbolică – ICDL România / 160.000 de liceeni au ales certificarea internațională ICDL PROFIL BAC (P)

La începutul anului 2026, în contextul dezbaterilor despre digitalizarea educației și reforma evaluărilor naționale, ICDL Romania readuce în atenția publică necesitatea unei testări reale a competențelor digitale ale elevilor. Pentru…
Vezi articolul