Acuzații grave împotriva Ministerului Educației: Profesoara de Istorie Adriana Bălaj, membru în grupul de lucru pentru noua programă școlară de liceu: Nu am fost niciodată contactată de la înscrierea în grup. Mă delimitez de acest mod de lucru și de conținutul propus

2.384 de vizualizări
Foto: captură Youtube.com
O profesoară de Istorie nominalizată de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) în grupul de lucru pentru elaborarea noilor programe școlare de liceu reclamă public faptul că nu a fost niciodată consultată în procesul de realizare a curriculumului. Adriana Bălaj, din partea Coaliției pentru Educație, afirmă că numele ei apare în mod înșelător pe lista „specialiștilor consultați”, deși nu a participat la nicio întâlnire, discuție sau etapă de redactare a documentelor.

Reacția vine în contextul lansării noilor programe școlare pentru liceu, puse în dezbatere publică luni seară, pe 24 noiembrie 2025, de Ministerul Educației, pentru o perioadă de 13 zile lucrătoare, până pe 12 decembrie.

Într-o postare publică, Adriana Bălaj explică procesul prin care a aflat că face parte din grupul de lucru și dezamăgirea provocată de lipsa totală de comunicare din partea Ministerului:

„La finalul lunii august am aflat, cu bucurie și mândrie, că mă aflu pe lista grupului de lucru pentru elaborarea de programe școlare. (…) Totuși, de atunci și până acum nu am fost contactată în niciun fel, nu am participat la nicio discuție, și abia ieri am văzut programele puse în dezbatere publică.”

Profesoara spune că numele său apare în mod incorect pe lista oficială a cadrelor didactice „consultate”: „M-a surprins și m-a frustrat mesajul de pe site-ul Ministerului Educației, unde apare lista lungă de profesori ‘consultați’, apar pe această listă la disciplina Istorie. Înțeleg că doar o parte dintre aceștia au fost efectiv implicați în redactarea documentelor.”

Ea acuză o practică de „falsă transparență”: „Mi se pare o formă de falsă transparență atunci când se comunică public că au fost consultați 1.500 de profesori cu expertiză, cât timp pentru mulți dintre noi colaborarea nu a existat în mod real. În aceste condiții, simt nevoia să mă delimitez de acest mod de lucru și de conținutul propus.”

Profesoara insistă că nu reacționează din revoltă, ci din responsabilitate profesională: „Nu spun asta din revoltă, ci din dorința de a rămâne consecventă valorilor mele profesionale. (…) Scriu acest mesaj în primul rând pentru copii. (…) Nu pot să tac când simt că un proces care îi afectează direct nu este gestionat conform acestor valori.”

PROIECT Programa școlară Istorie. Istorie universală – liceu, clasa a IX-a, trunchi comun (TC):

PROIECT Programa școlară Istorie. Istorie universală – liceu, clasa a IX-a, curriculum de specialitate (CS) Științe sociale:

PROIECT Programa școlară Istorie. Istorie universală – liceu, clasa a IX-a, curriculum de specialitate (CS) Filologie:

Context: Noile programe de Istorie, prezentate de Ioan Aurel Pop, coordonator științific al grupului de lucru

Prezentarea oficială a noii programe de Istorie a fost realizată de Ioan Aurel Pop, numit de ministrul Daniel David coordonator științific după ce acesta a criticat dur planurile-cadru inițiale. Pop conduce o Academie populată de membri cu orientări naționaliste, „suveraniste” și afine curentului protocronist, potrivit analizei G4Media.ro, influențe ce au generat dezbateri în spațiul public.

În prezentarea de marți, Ioan Aurel Pop a declarat: „Ne-am străduit foarte mult să nu conțină accente naționaliste, în înțelesul naționalismului de exagerare. (…) Programa aceasta de istorie nu e îndreptată împotriva nimănui.”

Pop a invocat și interpretarea „corectă” a termenului de naționalism: „Nicolae Iorga când declara că e naționalist un singur lucru înțelegea: iubirea de națiune. (…) Lăsăm deoparte orice ‘ism’. (…) Cred că programele conțin aceste directive frumoase europene care ne fac să fim cunoscuți.”

Oficialul a insistat asupra rolului formativ al disciplinei: „Scopul nostru este să fim cunoscuți în Europa și să-i învățăm pe elevii noștri (…) să vorbească corect limba română, să cunoască literatura română, istoria, geografia locului.”

Principalele direcții ale noii programe de Istorie

Potrivit prezentării oficiale, programele introduc următoarele abordări:

  • Continuarea temelor mari din gimnaziu, aprofundate pentru nivelul de liceu.
  • Studii integrate despre istoria locului, a Europei și a lumii.
  • Centrarea pe procese și fapte istorice pentru formarea unei înțelegeri coerente.
  • Posibile dificultăți în corectarea examenelor din cauza diversității manualelor.
  • Necesitatea unor manuale bune și a unui rol consolidat al profesorului.
  • Eliminarea accentele naționaliste exagerate.

Programa se aplică elevilor care încep clasa a IX-a în anul școlar 2026-2027, pentru trunchiul comun și curriculumul de specialitate din filierele umanist și vocațional.

Un proces contestat: Pop vs. Daniel David, în februarie 2025

Tensiunile privind statutul Istoriei și Geografiei în noile planuri-cadru au început la începutul anului, când:

  • Ioan Aurel Pop acuza o „ofensivă contra istoriei și geografiei”, susținând că acestea dispar din trunchiul comun.
  • Ministrul Daniel David răspundea că este nevoie de „echilibru între centralizare și descentralizare” și de conținuturi care să nu îi „plictisească” pe elevi.
  • Pop semna, împreună cu decani și arheologi, un memoriu prin care cerea câte o oră de Istorie universală și a românilor în toate clasele de liceu.

În final, în variantele publicate în Monitorul Oficial pe 26 iunie 2025, Istoria și Geografia au rămas în trunchiul comun pentru toate specializările.

GLC 31 – Istorie (învățământ liceal, toate filierele, TC/CS):
  1. Popescu Mirela – Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare – Responsabil CNCE
  2. Pop Ioan Aurel – Academia Română – Coordonator Științific
  3. Doicescu Rozalia – Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare – Membru
  4. Căplescu Iuliana Maria – Ministerul Educației și Cercetării – Membru
  5. Boșcodeală Felicia Elena – Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret”, Buzău – Membru
  6. Romandaș Bogdan Florin – Colegiul Național „Dimitrie Cantemir”, Onești, Bacău – Membru
  7. Radu Adriana – Colegiul Național, Iași – Membru
  8. Samoilă Daniela Mihaela – Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab”, Râmnicu-Vâlcea – Membru
  9. Rotundu Elvira – Colegiul Național „C. Negruzzi”, Iași – Membru
  10. Soare Aurel Constantin – Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir”, Breaza – Membru
  11. Preda Tudor Ana – Colegiul Național „B.P. Hasdeu”, Buzău – Membru
  12. Manea Mihai – Colegiul Național „Spiru Haret”, București – Membru
  13. Cojocaru Daniela Ana – Colegiul Național „Costache Negri”, Galați – Membru
  14. Dan Aurelia Mariana – Colegiul Național „Liviu Rebreanu”, Bistrița – Membru
  15. Tomescu Stachie Carmen – Colegiul Național „C. Negruzzi”, Iași – Membru
  16. Ilie Adrian – Colegiul Național Militar „Al. I. Cuza”, Constanța – Membru
  17. Sima Mariana – Colegiul Național „Nichita Stănescu”, Ploiești – Membru
  18. Iordan Paula Carmen – Liceul Teoretic „George Călinescu”, Constanța – Membru
  19. Gheorghe Valentin – Liceul Teoretic „Carol I” – Membru
  20. Grozav Gabriel Cornel – Liceul Teoretic „Gheorghe Marinescu” – Membru
  21. Curelea Dragoș-Lucian – Colegiul Tehnic Energetic – Membru
  22. Marian Elena Cristina – Colegiul Național „Mihai Eminescu” – Membru
  23. Pavel Corina Roberta – Colegiul Național „Nicolae Bălcescu” – Membru
  24. Budici Anișoara – Liceul Teoretic „George Călinescu” – Membru
  25. Timofti Adrian – Liceul Teoretic „Varlaam Mitropolitul” – Membru
  26. Crăciun Anca Ștefania – Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”, Bacău – Membru
  27. Ilincuța Cristina – Liceul „Simion Stolnicu”, Comarnic – Membru
  28. Togorean Cătălina – Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu”, Cluj-Napoca – Membru
  29. Muntean Livia Cătălina – Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Oradea – Membru
  30. Radu Nedici – Universitatea București – Membru
  31. Gheboianu Matei – Universitatea București – Membru
  32. Rădvan Laurențiu – Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași – Membru
  33. Vițalaru Adrian – Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași – Membru
  34. Mitu Sorin – Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca – Membru
  35. Nemeti Sorin – Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca – Membru
  36. Țărău Virgiliu Leon – Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca – Membru
  37. Costea Ionuț Virgil – Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca – Membru
  38. Lönhart Tamás – Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca – Membru
  39. Copârdean Adrian – Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca – Membru
  40. Moldovan Raluca – Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca – Membru
  41. Stângaciu Anca – Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca – Membru
  42. Stanciu Cezar – Universitatea Valahia – Membru
  43. Micle Dorfel – Universitatea Timișoara – Membru
  44. Stavila Andrei – Universitatea Timișoara – Membru
  45. Iurudzeu Nicolae – Universitatea Timișoara, DPPD – Membru
  46. Nărai Eusebiu – Universitatea Timișoara – Membru
  47. Băjenaru Radu – Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, București – Membru
  48. Cristea Ovidiu – Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, București – Membru
  49. Palade Eugen – Consultant independent – Membru
  50. Bălaj Adriana – Coaliția pentru Educație – Membru
  51. Felea Laura – Coaliția pentru Educație – Membru
Ce urmează?

Ministerul Educației și Cercetării a pus în transparență programele pentru toate disciplinele de liceu, urmând ca observațiile și amendamentele să fie analizate după încheierea perioadei de consultare. Lista cu experții care au lucrat la elaborarea programelor include 49 de membri, coordonatori și responsabili din partea Centrului Național de Curriculum și Evaluare.

În acest context, reacția Adrianei Bălaj deschide discuția privind modul real în care a fost construit acest curriculum și limitele consultării publice revendicate de Minister.

Profesoara spune că își face publică poziția „pentru o educație care să îi pună pe copii în centrul preocupărilor reale și să reflecte adevărata implicare a tuturor celor care se dedică profesiei.”

Citește și:
VIDEO Noua programă școlară pentru Istorie, pentru liceu, a fost prezentată de la Ministerul Educației de către președintele Academiei, Ioan Aurel Pop, unul dintre criticii cei mai vocali ai planurilor-cadru inițiate de Daniel David: Ne-am străduit foarte mult să nu conțină accente naționaliste
LISTĂ Comisia de profesori care face programa școlară la Istorie – liceu, pentru elevii care intră clasa a IX-a în 2026 / Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, este coordonatorul științific al grupului de lucru
ULTIMA ORĂ Programa școlară pentru Limba și literatura română, clasa a IX-a – trunchi comun și curriculum de specialitate – publicată în dezbatere de Ministerul Educației și Cercetării
LISTĂ Alte 47 de programe școlare pentru liceu care ar trebui să fie aplicate la toate clasele a IX-a în septembrie 2026, publicate de MEC: limba maternă, discipline de specialitate, practică pedagogică
Programele școlare de liceu 2026 pentru disciplinele din trunchiul comun, puse în transparență de Ministerul Educației, vor fi prezentate în format video în perioada 26 – 28 noiembrie 2025 / Prima prezentare, conținutul programei la Istorie, marți, ora 12:30
UPDATE Noile programe școlare de liceu din 2026, puse în consultare publică de Ministerul Educației / Schimbări după aproape 20 de ani


1 comment
  1. Stim, asa a fost și la celelalte materii.
    Exact ca la completarea de norma: cei de mate au facut planurile pt chimie, cei de biologie pt fizica, cei de geografie pt istorie, etc…

    Abramburica a fost mic copil pe langa goliat asta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Scriitorul Kamel Daoud, cu romanul „Houris” de la editura Gallimard – câștigătorul premiului literar Goncourt 2024 / Cartea lui, o ficțiune despre masacrele din „deceniul negru” algerian

Premiul Goncourt pe anul 2024 a fost atribuit luni scriitorului franco-algerian Kamel Daoud pentru romanul „Houris” (editura Gallimard), o ficţiune despre masacrele din „deceniul negru” algerian (1992-2002), informează AFP, scrie…
Vezi articolul

Material susținut de Fundația Vodafone

Lecții digitale de Mediu și Ecologie, care pot fi folosite pentru elevii de gimnaziu la clasă și în programele Școala Altfel și Săptămâna Verde lansate de Fundația Vodafone / Care sunt competențele și obiectivele fiecărei activități

Cum poate fi reciclat lemnul din pădure? Dar o căsuță de păsări poate fi construită de elevi? Ce păsări trăiesc în parcuri și cum se calculează volumul aproximativ de lemn…
Vezi articolul

VIDEO „Credeți-mă, nu voi insista să terminăm repede. Repede este ultimul criteriu“, spunea Klaus Iohannis, în 2018, despre aprobarea legilor România educată, despre care Ligia Deca a anunțat joi că vor fi trecute prin Parlament în procedură de urgență, ca să fie aplicate „în cel mai scurt timp posibil“

Proiectele legilor Educației vor trece prin Parlament într-o procedură de urgență, dezbătute într-o comisie comună, conform declarației ministrei Educației Ligia Deca, fost consilier prezidențial la Cotroceni. „În cel mai scurt…
Vezi articolul

Creierul uman este afectat de lipsa gravitației și îi trebuie trei ani pentru recuperare completă după călătorii în spațiu – studiu finanțat de NASA, pe 30 de astronauți

Spaţiul poate fi un loc neprietenos pentru corpul uman, întrucât condiţiile de microgravitaţie şi alţi factori afectează fiziologia noastră, inclusiv la nivelul creierului, informează Reuters, potrivit Agerpres. Un nou studiu…
Vezi articolul

Asociaţia Elevilor din Constanţa, în cazul elevului care a murit după ce un zid al internatului s-a prăbușit peste el: Acestea sunt rezultatele proiectului „România Educată”. Acest proiect ne-a dovedit doar că ia vieţi, că lasă copiii pe drumuri, fără scoală şi fără masa caldă ce li s-a promis

Asociaţia Elevilor din Constanţa acuză Ministerul Educaţiei şi administraţia locală pentru tragedia petrecută la căminul Liceului „Tamasi Aron”, potrivit unui comunicat de presă. „Acestea sunt rezultatele proiectului ‘România Educată’. Acest…
Vezi articolul