Profesoara Eugenia Pavăl: De 1 Decembrie, aș vrea să uit…

7.214 vizualizări
Eugenia Pavăl / Foto: Arhivă personală
Eugenia Pavăl / Foto: Arhivă personală
Scriu acest text în zi de sărbătoare. E sărbătoarea țării în care am fost născută și crescută, în care am învățat că orice zid trecut este o lecție de viață. Este țara în care am cunoscut dictatura, dar și locul în care încă se aude scrâșnetul dureros al facerii democrației.

Mă gândeam să încep cu un citat celebru despre patrie sau despre sacrosancta legătură dintre generații. Am renunțat temându-mă să nu sune prețios! Nu e deloc ușor să scrii despre țara ta, fără să fii patetic sau critic, pentru că, într-o vreme a contrastelor evidente, poți ușor trece de la o extremă la alta. Nu vreau să cad în patima naționalismului ieftin, a lozincilor patriotarde, dar nici în aceea a criticii deșănțate.

Am să vorbesc despre România reală, așa cum o văd și simt eu, mai ales de 35 de ani, de când, în calitate de truditor al școlii românești, am străbătut timpul alături de generațiile de elevi pe care i-am asistat în devenirea lor.

România mea reală este ca o femeie frumoasă și voluptuoasă, încrâncenată și delicată, puternică și ezitantă, răvășită, însă, de visuri neîmplinite, de stângăcii stupide, secătuită de poftele necumpătate ale unor ’’patrioți’’ contemporani însetați de argint și de putere.

România mea reală înseamnă oamenii ei simpli, inteligenți și creativi, îndrăzneți și generoși, dar și aceia lași, resemnați și ignoranți care trăiesc încă într-un obscurantism de neînțeles, paradoxal în comparație cu accesul la sursele de informare.

Dar, mai presus de orice, România mea reală se confundă cu tinerii pe care îi văd zi de zi la școală și pe care îi învăț să fie mereu cu ochii larg deschiși asupra lumii, să creadă în ei, să-și impună ideile novatoare, cu fruntea sus, prin forța argumentelor, să schimbe ce e de schimbat.

Datoria față de ei nu-mi dă voie să uit că 1 Decembrie ne găsește și anul acesta cu un sistem de învățământ eterogen, aflat la discreția unor politruci care nu au absolut nicio legătură cu școala cea adevărată, cu științele educației. În contextul actual, nefericit, al unei pandemii ce pare că nu se mai sfârșește, ne-am jucat de-a v-ați ascuns ba cu școala tradițională, ba cu școala online! Că nu se poate face scoală tradițională în pandemie, se știe! Dar, după ce ridicăm în slăvi școala online, acuzând cadrele didactice de reticență la nou și-i scoatem pe mulți din zona de confort, o discredităm, pentru că cei învestiți cu mersul învățământului românesc nu s-au deranjat să creeze conținuturi și orare speciale pentru acest tip de școală, înainte de începutul anului școlar.

De 1 Decembrie, aș vrea să uit că nu există încă programele și manualele pentru clasa a IX-a, că ne-am trezit cu o vacanță forțată, de două săptămâni, tocmai atunci când, profesori și elevi, intraserăm într-un ritm eficient, că în plină desfășurare a concursurilor de directori, prin unele județe, nu spun care, au loc celebrele ’’descinderi’’ de la inspectoratele școlare, chipurile, pentru îndrumare și consiliere, nu ca forme de presiune asupra directorilor nedoriți sau ca sursă de stres pentru profesori și elevi, după un cumplit val patru al pandemiei.

Aș vrea să uit multe de 1 Decembrie… Dar nu voi uita niciodată că noi suntem România reală! O țară este mereu după chipul și asemănarea oamenilor ei. La mulți ani, România!

___

Cine este Eugenia Pavăl:

Eugenia Pavăl este profesoară de Limba și literatura română a Colegiului Național “Grigore Moisil” – Urziceni, Ialomița. A absolvit Liceul Pedagogic din București și Facultatea de Litere a Universității din București, gradul I, 35 de ani vechime la catedră.


4 comments
  1. Punct si de la capat. Oanaliza de exceptie,concreta,de substanta,mobilizatoare.Mai speram in renasterea acestei natii,inca.Mult respect ,putere de munca,sanatate ,realizari de exceptie,multa indarjire.succes pe mai departe .

  2. Jos pălăria, doamnă profesor!
    Gândim la fel, simţim la fel, privim şi vedem la fel! Frustrările, tristeţea, golul, absurdul, retardul politic, nimicul – le trăim la fel!
    Iar plinul, din locul acela incert din noi purtător de suflet , se duce pe apa sâmbetei…pentru că puţini copii mai pot fi priviţi în ochi cu speranţă, în şi mai puţini găsim potenţialul şi chiar şi mai puţini sunt profesorii care îl mai caută în copiii pe care ar trebui să îi iubească mai presus decât orice!
    Aşa că, JOS PĂLĂRIA, doamnă profesor!
    Mai putem oare schimba ceva?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Andreas Schleicher, OCDE: Lumea financiară este cât se poate de reală pentru copiii de 15 ani / Părinții sunt o sursă foarte importantă de cunoștințe financiare, iar când părinții nu pot să-și îndeplinească rolul, școala trebuie să-și facă treaba

Studiile efectuate în țările Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), atât în privința alfabetizării financiare a copiilor de 15 ani (în cadrul PISA), cât și în privința modului în…
Vezi articolul

Remunerare mai bună pentru evaluatorii școlilor, eliminarea suprapunerilor de raportare, evaluări separate pentru școli și cadre didactice – propunerile OCDE pentru reforma organizării și funcționării ARACIP/ARACIIP și ale autorităților județene din educație

Schimbări în privința remunerării și formării continue a experților în evaluare, revizuirea modelului actual de evaluare bazat pe recensământ și la cerere, un buget previzibil pentru agenția care evaluează școlile…
Vezi articolul

Ministrul Daniel David: Nu avem suficienți profesori și resurse ca să asigurăm integrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale în învățământul clasic / ANALIZA reformei educației speciale care nu a mai avut loc

„Nu avem suficienți profesori și resurse ca să asigurăm integrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale în învățământul clasic”, a declarat Daniel David, ministrul Educației și Cercetării la prezentarea raportului săptămânal. …
Vezi articolul

Noile planuri-cadru pentru liceu „vor fi cele vechi, un pic cosmetizate”, crede fostul președinte ARACIP, Șerban Iosifescu / „Nicio vorbă despre trans-discipline sau multi-discipline, nicio vorbă despre obiective transversale” în dezbaterea despre planuri, care „s-a redus la permanenta târguială despre discipline”

„În absența unei (improbabile) tăieri a nodului gordian, de către Minister, prevăd că noile planuri vor if cele vechi, un pic cosmetizate”, apreciază Șerban Iosifescu, fost președinte al agenției care…
Vezi articolul

Un program mai lung de școală ajută elevii, dar poate suprasolicita profesorii / Deciziile trebuie să țină cont de părerea profesorilor – experte britanice, despre recuperarea pierderilor educaționale din pandemie

Activitățile de recuperare a materiei pierdute în pandemie pot presupune prelungirea timpului de predare alocat zilnic pentru elevii, clasele și școlile afectate. Studiile internaționale recente arată că această prelungire tinde…
Vezi articolul