Profesoară suplinitoare calificată, cu 10 ani de experiență în învățământ, Nina Vasile le cere noilor miniștri ai Educației, Sorin Costreie și Sorin Ionescu, să schimbe metodologia de mobilitate a personalului didactic, astfel încât profesorii care au obținut cel puțin nota 7 la concursul de titularizare să nu mai fie obligați să repete anual examenul. Într-o scrisoare deschisă transmisă redacției Edupedu.ro, aceasta solicită ca profesorii calificați care lucrează deja în sistem și au promovat concursul să poată deveni titulari, inclusiv printr-o ordonanță de urgență.
Autoarea critică efectele Legii 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, și cere revenirea la norma didactică de 18 ore pe săptămână, la nivelul anterior al plății cu ora și la un număr maxim de 28 de elevi în clasă. Profesoara propune, de asemenea, renunțarea la structura anului școlar în cinci module, revenirea la semestre sau trimestre și eliminarea săptămânilor „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, ale căror obiective ar urma să fie integrate în activitățile obișnuite de învățare.
În scrisoare sunt formulate și propuneri privind descentralizarea învățământului, reducerea birocrației, dezvoltarea cantinelor școlare și organizarea unor activități educaționale până la orele 16:00-17:00. „În acest moment ne agățăm din nou de speranța că vom fi ascultați”, scrie Nina Vasile, care le cere celor doi miniștri să consulte profesorii înainte de adoptarea unor noi reforme. Solicitările reprezintă punctul de vedere al autoarei, iar unele dintre măsurile propuse ar necesita modificarea legislației actuale.
Redăm integral scrisoarea deschisă transmisă redacției Edupedu.ro:
„O scrisoare deschisă către noii miniștri ai educației
Nina Vasile
Stimați domni miniștri,
În ultimii cinci ani, educația din România a avut 6 miniștri (anul și ministrul!), dumneavostră sunteți al 7-lea și al 8-lea, și nu ne putem adresa doar domnului Sorin Ionescu sau doar domnului Sorin Costreie, considerând că cele două secțiuni ale învățământului românesc (universitar și preuniversitar) trebuie să se completeze și să se potențeze reciproc. Îndrăznesc să cred că nu vorbesc în nume personal în această scrisoare-chemare publică spre consultare, că ea va fi ascultată iar faptul că sunt doar o profesoară suplinitoare calificată (sic!) cu 10 ani vechime în învățământ, nu este un motiv pentru care ideile noastre vor fi date din start la o parte, prin necitire și/sau considerate ca nesemnificative. Dealtfel, multe dintre cele prezentate aici sunt deja cerințe care vă sunt cunoscute și le redăm aici spre confirmare o dată mai mult, din partea noastră. Câteva pot părea în nume personal și nu sunt.
În acest moment ne agățăm din nou de speranța că vom fi ascultați și că veți fi de acord că, după nenumăratele ajustări, toate impuse de la un nivel decizional politic, stadiul în care se află acum educația și învățământul românesc, au nevoie de o reală reformă. Dar înaintea reformei, reveniți la ceea ce era bun.
I. Vom lua pe rând câteva linii de gândire ce corespund implicit unor soluții la probleme actuale. În primul rând, în ciuda poziției dumneavoastră de miniștri, considerăm că avem motive întemeiate să solicităm deschiderea către un proces tot mai hotărât pentru descentralizarea sistemului educațional românesc, dat fiind că acest model nu este nou, și a dovedit o mai bună eficiență. Prin descentralizarea învățământului înțeleg că rezultatele au fost și sunt cu mult mai bune când profesorii sunt lăsați să își facă munca lor fără directive politice și ideologice. Să explic: încercările de până acum în această direcție s-au făcut doar cu numele, în realitate s-au impus noi discipline și noi forme de curriculum ce nu corespund realmente nevoilor interne ale educației în acest moment. Mai exact, au dispărut ore pentru discipline fundamentale precum limba română, istorie dar și matematică, fizică, întrucât au fost introduse discipline ale căror conținuturi pot fi rezolvate în câte un capitol în discipline conexe, în fiecare an școlar. Cei care sunt în domeniu (și dumneavostră!) știu cu siguranță la ce mă refer. Prin urmare, mai concret, prin descentralizare, înțelegem pe de o parte instituirea independenței decizionale la nivelul școlilor pentru disciplinele pe care le doresc, inclusiv în trunchiul comun și nu obligarea școlilor pentru unele impuse din ordin politic. Mai mult, descentralizarea înseamnă ingerința minimală a politicii în învățământ în sensul că de la nivelul ministerului, atenția maximă trebuie acordată bazei materiale, adică creării și dezvoltării tuturor strategiilor posibile pentru a se asigura bugetul necesar pentru un asemenea domeniu vital în societatea românească. Mai precis, este nevoie de aducerea către educație a tuturor legilor posibile astfel încât dincolo de bugetul din PIB disponibil în starea actuală de criză generală a societății, să existe portițe, generate cu maximă transparență, pentru completarea necesităților materiale pentru toate proiectele ce includ și educația non-formală la nivelul fiecărei școli sau universități de stat; aceste legi au în vedere colaborarea cu entități private ce nu privatizează învățământul de stat ci se implică prin mecanisme legale de tip mecenat. Desigur, entitățile private pot beneficia de rezultatele colaborării fără să se transforme în noi factori decizionali pentru educație. Corectitudinea implicării lor poate fi gestionată legislativ cu ajutorul specialiștilor în drept.
Am început cu o sugestie legată de modalitatea de completare a bugetului la nivelul fiecărei unități de învățământ (grădiniță, școală gimnazială, liceală, universitate) întrucât orice altă propunere este inevitabil legată de resurse financiare ce depășesc procentul jenant acordat educației în ultimii cinci ani cel puțin; și asta în condițiile în care programul „de siguranță națională” a fost numit România Educată, iar după binecunoscutele rezultate PISA, ce avem acum seamănă mai degrabă cu România ne-educată, în toate sensurile.
Prin urmare, realmente sunt necesare întâi fix reparațiile pentru erorile făcute prin nenumăratele adăugiri și completări, prin ordonanțe de urgență care au afectat grav și iremediabil dacă nu se iau măsurile de revenire la ceea ce era bun înainte de măsurile așa numitei „legi Bolojan”. Porniți așadar, de la a păstra ce era bun, și aici mă refer strict la norma de 18 ore pentru profesori, la plata decentă a orelor suplimentare, măcar la nivelul de dinaintea anului 2025. De asemenea, reveniți la 28, numărul maxim de elevi în clase, ținând cont de faptul că generațiile actuale necesită educație din ce în ce mai individualizată și au altă structură mentală și emoțională decât cea în care am crescut noi, cei din generațiile decrețeilor. Nu considerați că scăderea numărului de elevi din generațiile actuale ar trebui să ducă la desființarea claselor sau școlilor ci schimbați perspectiva gândind că în primul rând în București se poate ajunge la un singur schimb și la ore de 50 de minute așa cum este necesar, în loc de 35-45 de minute sau de pauze de 5 minute între ore, cum se întâmplă acum. Cât privește elevii din zonele rurale, puteți face școlile eficiente prin extinderea unor programe de tip „after school” pentru timpul liber, cu educație non-formală pentru cei rămași iar nu cu programul „școală după școală”, ceva ce nu are legitimitate nici pedagogică, nici psihologică, orele remediale având sens doar în clase paralele, cu alți profesori (și aceștia, pentru a nu afecta bugetul, pot fi studenți!), în același program de școală precum al celorlalți colegi. La scăderea elevilor într-o școală soluția nu este desființarea ei ci utilizarea spațiului rămas într-un mod mai inteligent. Înțelegerea acestei regândiri spațiale a școlilor implică o adaptare din mers ce scutește investiții financiare mari pentru noi clădiri sau corpuri de construit în incintele actuale. Altfel spus, se poate folosi tocmai situația scăderii natalității în favoarea unor condiții mai detensionate în școli și nu comasarea claselor, nici desființarea lor. „Economia de bani” făcută prin comasarea dată de legea Bolojan ne costă foarte scump tocmai în cursuri suplimentare pentru îndreptarea analfabetismului funcțional. El nu ar fi la același nivel și ar scădea dacă nu sunt 30 de elevi în clasă, între care cel puțin unul cu CES, alții cu întârzieri care nu pot fi niciodată recuperate prin ore remediale după școală, și sigur nu prin meditații particulare.
Totuși, atât cât este posibil, începeți reforma reală prin dotarea treptată dar hotărâtă, a tuturor școlilor cu cantine unde se pot găti meniuri sănătoase. Aceasta permite extinderea programului până la ora 16-17, ceea ce ajută atât pe părinți cât și pe elevi, întrucât după programul formal ei pot completa atât teoretic dar mai ales practic, competențele lor. Este singura măsură ce poate să răspundă la toate nevoile educaționale în societatea actuală: și nu este vorba de instituționalizare uniformizatoare ci de nevoi reale pentru toți factorii sociali aflați în contextul de care vorbim aici. În programul liber after school, pot intra ateliere de orice fel, din orice artă, cluburi de lectură și scriere activă, creativă sau caligrafică, atât de necesare pentru compensarea diferitelor alfabetizări tehnologice sau informaționale din prezent; pot fi cluburi din orice domeniu al științelor reale, cluburi sportive, diferite mici ocupații de tip casnic sau de grădinărit.
Vă rugăm să regândiți modul în care chivernisiți bugetul țării, nu sacrificând educația sau sănătatea, ci prin măsuri de stimulare a generării de profit intern iar nu prin ajustări neputincioase ale unui buget de care trag ministere, precum de o plapumă prea mică. Inteligența politică gândește la abundența tuturor iar nu la protecția unora în defavoarea altora. O firmă care dă faliment are în spate un manager, un lider și un slab specialist iar primul vinovat este el iar nu executanții. De aceea a trage la răspundere doar profesorii pentru rezultatele elevilor nu ajută pe nimeni ci toți cei implicați în educație își împart în proporții diferite, eșecul.
O altă măsură de revenire la ce era bun, foarte importantă, este structura anului școlar pe semestre, cu vacanțele naturale: de vară, de iarnă, de primăvară. Cu alte cuvinte, desființați, oricât de dulce este pentru elevi și chiar pentru profesori, structura pe 5 module. Dacă se dorește școală cu adevărat, se revine la varianta de semestre sau chiar trimestre.
De asemenea, desființați Săptămâna Altfel și Săptămâna Verde dar cu păstrarea cultivării constante a unei educații în spiritul ecologist precum și al noutății în educație, căci nu avem de învățat să fim buni, inventivi, creativi, curați, sănătoși doar o săptămână pe an ci integrând în conținuturile tuturor disciplinelor, noțiuni care sprijină „principiul Altfel” și „Verde”. Cât despre excursii, se pot face în orice sfârșit de săptămână, nu este nevoie de cadrul unei săptămâni întregi pentru așa ceva. Aceste două săptămâni și vacanțele intermodulare, întrerup ritmul natural al predării, asimilării, fixării și gestionării conținuturilor pentru toate disciplinele. În plus, nu lăsați 40 de absențe motivabile de către părinți, căci doar încurajați chiulul, aceste absențe reprezintă alte motive pentru lipsa unor conținuturi ce nu pot fi recuperate acasă, individual; niciun asistent AI nu poate compensa transmiterea vie, directă dinspre profesori către elevi.
II. Alte măsuri necesare:
- reduceți cu adevărat birocrația și eliberați profesorii de sarcini care nu le revin profesiei lor: dosarele pentru bursele sociale nu au ce căuta în școli ci sunt sarcina clară a primăriilor sau a organizațiilor nonguvernamentale care se ocupă de instrumentarea cazurilor sociale.
- Creați mastere sau cursuri postuniversitare pentru categoria de profesori care să se ocupe exclusiv de elevii cu cerințe educaționale speciale (CES) și lăsați profesorii cu specializări pe disciplinele lor, fie să decidă singuri ce adaptări fac, fie ca acești elevi să fie ajutați de profesorii formați pentru ei.
- Reduceți la minim documentele printate și administrative ale profesorilor.
III. O a treia categorie de măsuri în reforma reală privește metodologia mobilității personalului didactic preuniversitar. Vă rugăm, domnilor miniștri, faceți-vă timp și citiți cu atenție toate cele 151 de pagini din această metodologie și luați și un consultant în drept, unul corect; de asemenea, chemați spre consultare și întrebați pe toți profesorii despre problemele generate de această „fabuloasă” metodologie care sper să facă obiectul unui film absurd (o spunem cu amărăciune: poate ne ajută domnul Cristian Mungiu aici). Iar titlul îl spunem deja: „Ziua nesfârșită a titularizării” celor care îmbătrânesc repetând anual acest concurs, cu dreptul legal de a fi titulari din primul an cu nota peste 7, având adesea toate gradele, doctorate și totuși, iremediabil numiți suplinitori, târâți anual la din ce în ce mai multe școli, umiliți și torturați psihic doar pentru a se perpetua un Concurs ce folosește …oare cui? Sigur nu educației, nici eficienței, nici profesorilor, nici elevilor. Aici, de mulți ani se încalcă drepturi ale omului supracalificat care muncește pe post de necalificat doar pentru că se folosește o lege greșită! Simpla denumire de suplinitor pentru cel calificat ar trebui să deschidă un proces de abuz birocratic nemaiîntâlnit în nicio altă țară. În plus, „legea Bolojan” a ajuns să pună pe drumuri în mai multe școli decât una, și pe titulari, cu ani de muncă, pentru câte două sau patru ore în plus, cu scopul de a acoperi norma de 20 de ore pe săptămână. Și în treacăt aici: dacă acești titulari au ajuns în două școli sau predau materii pentru care nu sunt specializați (verificați informația!), ori îi numiți și pe aceștia suplinitori (în logica autorilor metodologiei actuale, nu a noastră, desigur!), ori pe suplinitori, deși nu au fost repartizați cu norma lor la o singură școală din primul an de Concurs, îi numiți titulari în sistem; prin ordonanță de urgență (aplicabilă deja până la sfârșitul anului 2026!). Dacă au obținut în acest an note peste 7, ei trebuie să fie numiți titulari, tocmai pentru că deja lucrează ca profesori, mulți de cel puțin 3 ani, alții fiind aproape de pensie. Și veți înțelege că în vara viitoare Concursul este și trebuie să fie eligibil doar pentru cei care intră prima dată în sistemul de învățământ precum și pentru cei care nu au luat note peste 7 în acest an. În consecință, din metodologie trebuie să dispară etapele de pretransfer pe ore deja repartizate în prezent, indiferent dacă dispar din ore. În mod real nu pot dispărea mai mult de două ore pe o disciplină iar acestea pot fi ușor completate cu activități dovedite pe formula remedial, opțional sau after school. Prin urmare, pentru cei care doresc să schimbe școlile anul viitor, o pot face în funcție de orele care se eliberează în mod natural fie prin pensionare, fie prin renunțare, după cei care sunt repartizați conform concursului din anul în curs. Cât de simplă este repararea prin simplificarea metodologiei! Fără îndoială, expresia post viabil pe 1 an, trei sau 4, este inutilă și e doar o găselniță pentru a acoperi generarea perpetuă a repetării absurde a Concursului de titularizare.
În vara anului 2026 metodologia bolnavă, cu ultimele adăugiri, a făcut ca mii de profesori, pe disciplinele socio-umane să primească norma lor întreagă în 5-6-7 școli, la distanțe mari între ele, cu câte două ore la fiecare, nu doar față de casă (pretenție la care nu mai aspiră de mult un profesor nou în sistem); alții au rămas după concurs, fără ore, au ieșit din sistem după ce au lucrat ani de zile, în timp ce mizeria repetării nesfârșite a Concursului de titularizare, salariul scăzut, au alungat potențiali profesori din generațiile noi de candidați. În ciuda faptului că nimeni dinafara sistemului nu înțelege cine este „viermele” din mărul tot mai gras al metodologiei, pentru cine poate gândi onest, descoperă cât de putred este acest măr, și câtă stricăciune aduce întregului copac al educației românești. Căci a fost atât de bine păzit încât au învârtit în jurul lui orice nouă adăugare, decizie și ordonanță, până în acest an, cu maximă insistență în a-l menține.
Închei aici știind că doar am deschis teme deja cunoscute, dar sunt spre aducere aminte, ca să fim siguri că vor fi luate în discuție și gândite nu pentru a da curs acestei „scrisori” ci pur și simplu identificând ce este și ce nu este corect de înțeles, de reparat, de corectat, de reformat cu adevărat.
Cu speranța că vor adopta formularea și aplicarea celor mai bune opțiuni, acelea care restabilesc norme, proceduri și mai ales cadrul material cel mai eficient pentru învățământul românesc, le dorim noilor miniștri ai educației din România, gând bun și curaj de a gândi cu propria minte pe care știm sigur că o pot folosi, sigur nefiind nevoie de niciun AI pentru a reforma învățământul românesc și metodologia de mobilitate a personalului didactic”.
