Profesoară pentru învățământ primar, întoarsă din Germania: Am luat peste 9 la Titularizare și nu am post. Probabil am făcut o greșeală, mai bine rămâneam acolo

415 vizualizări
Foto: timponline.ro
O profesoară pentru învățământ primar din Bistrița-Năsăud, revenită în România după aproximativ 10 ani în care a fost plecată în Germania, spune că regretă deja decizia de a se întoarce, după ce a obținut o notă de peste 9 la concursul de Titularizare, dar nu a găsit un post pe care să se angajeze. Cadrul didactic a declarat, într-un reportaj difuzat de Radio România Actualități, că situația din învățământ i se pare „mult mai grea” decât în urmă cu un deceniu.

„Da, am luat titularizarea. Eu am mai lucrat în învățământ, am avut o pauză de 10 ani, acum m-am întors și e foarte dezamăgitor și vreau să zic că diferența între acum 10 ani și acuma… deci mi se pare tot mai greu și, deși am luat notă peste 9, nu am posturi”, a spus profesoara.

Întrebată de reporterul Cristiana Sabău dacă lipsa posturilor poate fi explicată atât prin scăderea numărului de copii, cât și prin menținerea în sistem a cadrelor didactice care au ajuns la vârsta pensionării, profesoara a răspuns: „Da, să știți că da și legea le permite până la 65 de ani. Tot mai mulți tineri preferă să plece în străinătate.”

Profesoara a povestit că ea însăși a fost plecată în Germania, unde a studiat și a încercat să își continue activitatea profesională tot în domeniul educației.

„Și acolo am studiat, am vrut să lucrez, tot așa, în domeniu. Să știți că acolo chiar am zis că probabil am făcut o greșeală. Mai bine rămâneam acolo și îmi găseam un loc de muncă în domeniu mult mai ușor în Germania decât aici”, a declarat aceasta pentru Radio România Actualități.

Mărturia vine în perioada ședințelor de repartizare a posturilor pentru anul școlar 2026-2027, în care candidații care au obținut cel puțin nota 7 la concursul național pot ocupa posturi titularizabile, în limita celor disponibile. O notă peste pragul de titularizare nu garantează însă obținerea unui post pe perioadă nedeterminată, dacă în județ și la disciplina sau specializarea candidatului nu există suficiente catedre vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată.

Situația descrisă de profesoară scoate în evidență unul dintre paradoxurile recrutării în învățământ: sistemul reclamă de ani de zile dificultăți în atragerea și păstrarea cadrelor didactice tinere, în timp ce candidați cu note foarte mari la concurs pot ajunge să nu găsească posturi disponibile în localitățile sau specializările pentru care au candidat.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *