Profesoara Silvia Mușătoiu: Nu doresc să fac meditații. Petrec foarte mult timp la școală, adică programul meu nu este de 4 ore sau de 6 ore, cum crede lumea

Silvia Mușătoiu / Foto: Captură TVR Info - YouTube

Silvia Mușătoiu, profesoară de Matematică la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din București, a declarat că nu face meditații. Aceasta a afirmat că „timpul meu și sănătatea mea sunt mai importante” și „programul meu nu este de 4 ore sau de 6 ore, cum crede lumea”: „Eu ajung la școală la ora 8:00 și plec de la școală la ora 3:30 sau chiar 4 uneori”. Declarațiile au fost făcute duminică, 14 iunie, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info.

Diana Dumitrașcu, moderator: Doamna Mușătoiu, ați spus mai devreme că nu faceți meditații. De ce nu faceți meditații? . 

Silvia Mușătoiu: Fiindcă nu doresc să fac meditații. Am făcut în tinerețea mea, dar am ajuns la concluzia că timpul meu și sănătatea mea sunt mai importante. Petrec foarte mult timp la școală, adică programul meu nu este de 4 ore sau de 6 ore, cum crede lumea. Eu ajung la școală la ora 8:00 și plec de la școală la ora 15:30 sau chiar 16 uneori. Așa că timpul acesta care îmi face plăcere la școală cred că este suficient și nu doresc altceva. 

Informații de context

În martie 2025, Daniel David, ministru al Educației la acea vreme, le-a transmis părinților să nu mai exagereze cu meditațiile, precizând că instituția pe care o conduce nu susține și nu impune acest fenomen, ba chiar îl descurajează, potrivit TVR Info.

În mai 2025, în conferința de presă de prezentare a raportului QXDaniel David s-a declarat „un susținător al meditațiilor bine reglementate” și a făcut trimitere la reglementări fiscale sau legate de conflictul de interese în cazul meditațiilor, apreciind: „Haideți să recunoaștem că avem nevoie, că există”.

Profesoara Lavinia Betea a vorbit, la DCNews, despre situația în care profesorii le cer copiilor de la casă să vină la meditații. Aceasta a afirmat că fenomenul „ar trebui pedepsit foarte dur” și a adus în atenție că sunt cadre didactice care spun că medicii cheamă pacienții la cabinetul privat, doar ca să aibă justificare că fac meditații cu propriii elevi.

Ionela Neagoe, directorul Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din București, a declarat, pentru Observator News, că „se poate învăţa şi fără meditaţii”. Profesoara este de părere că „trebuie oprită această nebunie” și părinții trebuie „să înţeleagă că această nevoie este doar a lor, nu şi a copiilor”.

Aproape jumătate dintre elevii de liceu din România apelează la meditații pentru a se pregăti suplimentar pentru Bacalaureat, iar 24,8% dintre liceeni se bazează pe ajutorul profesorului de la clasă, conform studiului Liceeni din România. Implicarea și autonomia liceenilor, realizat de Unitatea de Cercetare în Educație din cadrul Ministerului Educației și Cercetării. 

Dorica Boltașu, profesoară la Colegiul Național „Iulia Hasdeu” din București, a vorbit, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, despre mediații și a spus că „la română, cel puțin, nu mai este atât de greu” și că elevii ar putea să învețe singuri. Cadrul didactic a precizat că „sunt niște generații puțin dispuse la efort, distrase de tot felul de dispozitive”.

Anul trecut, suma necesară pentru a acoperi costurile meditațiilor, programelor after-school și materialelor didactice, pe care părinții participanți la un studiu realizat de organizația Salvați Copiii România spun că o plătesc anual este cu 45% mai mare decât era în 2021 și de trei ori mai mare decât în 2018. Potrivit studiului prezentat de organizație, costul mediu total anual a crescut până la aproape 10.000 de lei, cu o evoluție crescătoare în funcție de vârsta copilului.

Interdicția de a face meditații cu elevii de la clasă

Interdicția ca profesorii să poată face pregătire suplimentară contracost cu elevii de la clasă a fost introdusă și în noul Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) 2024, document publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul de ministru nr. 5.726 din 6 august 2024.

În prezent, profesorii care dau meditații au obligația de a se înregistra la Oficiul Național al Registrului Comerțului și de a depune o declarație privind impozitul pe venit, însă autoritățile fiscale au manifestat mereu confuzie în privința verificării profesorilor care oferă meditații – vezi, între altele, declarațiile din 2022 ale șefului ANAF pe această temă.

Declarațiile fiscale legate de meditații au fost completate de o altă obligație conformă noii legi a învățământului preuniversitar, anume ca toți profesorii să completeze o declarație că nu fac meditații cu elevii de la clasă

Meditațiile sunt soluția care a „înflorit” după ce scopul educației s-a transformat, în ultimul timp, în obținerea unei diplome, constată Radu Gramatovici, conferențiar la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București (FMI-UB). Profesorul a spus într-o emisiune la Radio Guerilla că ceea ce se „învață” în urma meditațiilor este superficial și dat uitării odată ce trec examenele.

Un copil de nivel mediu „nu o să scape” fără meditații la Matematică, pentru că „așa cum e făcut sistemul, ca să beneficieze de școli bune, trebuie să intre în acest sistem de dopaj”, spune profesorul Radu Gramatovici de la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București (FMI UB), într-o emisiune la televiziunea publică difuzată pe 4 aprilie 2024.

În luna martie 2024, Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației la acea vreme, a spus că în opinia sa meditațiile sunt o modă dar și o necesitate „în anumite situații”. El s-a referit la situațiile când profesorul de la clasă nu poate lucra separat cu elevii care fac performanță. Lixandru mai spune referitor la meditațiile de la clasele primare că „este vina părintelui care practic vine și întreține un astfel de fenomen” – detalii aici.

În februarie 2024, ministrul Educației de atunci, Ligia Deca, a declarat că părinții trebuie să fie siguri atunci când apelează la meditații, că ele sunt într-adevăr necesare, pentru că există și o presiune socială, dar dacă toată lumea spune că e nevoie de pregătire suplimentară, probabil că Ministerul trebuie să facă ceva și în zona curriculară la gimnaziu și liceu.

Meditațiile contracost cu elevii de la clasă, abatere disciplinară în Legea învățământului preuniversitar

În Legea învățământului preuniversitar, care a intrat în vigoare din 3 septembrie 2023, apare mențiunea prin care se interzic meditațiile cu elevii de la clasă în două articole: articolul 209 care prevede că printre abaterile disciplinare ce pot fi sancționate se află și desfășurarea meditațiilor cu elevii de la propria clasă și articolul 169 care precizează că profesorul are “obligația de diligență să depună eforturi pentru atingerea competențelor necesare de către fiecare elev, prin activitatea la clasă și prin programele de învățare remedială“.

Edupedu.ro a scris încă din luna august 2023 că profesorii care fac meditații cu elevii de la clasă vor fi cercetați disciplinar, prevede Legea învățământului preuniversitar. Fiind încadrată ca abatere disciplinară, în acest caz „orice persoană poate sesiza în scris, cu privire la săvârșirea unei fapte ce poate constitui abatere disciplinară, prin înregistrarea sesizării la secretariatul unității de învățământ”, conform Legii 198/2023.

Citește și:
Profesoara Silvia Mușătoiu: Pe capul dirigintelui, în ultima vreme, au apărut o grămadă de lucruri care nu erau prevăzute înainte. Eu sunt de acord ca indemnizația de dirigenție să fie o sumă fixă, numai că trebuie să avem o idee clară despre ce înseamnă această dirigenție și să facem toți același lucru
Nu există o corelare directă între venitul pe care îl primește un profesor și calitatea actului educațional, spune consilierul prezidențial Sorin Costreie: Noi ar trebui să asigurăm condițiile pentru profesorii noștri să nu se mai gândească la meditații în privat
De ce părinții își dau copiii la meditații? Profesorul Ovidiu Șontea: Dacă ai în clasă 30 și ceva de copii, tu nu poți să personalizezi lecția în detaliu. Atunci cel cu care face meditații o personalizează atât cât trebuie
Exit mobile version