Florian Lixandru, secretar de stat: Meditațiile sunt în mare parte o modă, dar și o necesitate în anumite situații / Nu mi se pare deontologic ca un cadru didactic să lucreze în particular cu elevii de la clasă, nici măcar activitatea în afterschool-uri

6.909 vizualizări
Foto: © Lordn7 | Dreamstime.com
Secretarul de stat în Ministerul Educației, Florian Lixandru, spune că “meditațiile sunt o modă”, dar recunoaște că sunt și o necesitate, atunci când în clasă sunt copii “capabili de performanță iar profesorul trebuie să lucreze cu fiecare copil care e diferit și poate să regleze decalaje”. Despre situațiile în care unii profesori lucrează cu copiii la clasă la afterschool, Florian Lixandru spune că “afterschool-urile nu intră sub umbrela meditațiilor în acest moment” dar consideră că nu este deontologic. Declarațiile secretarului de stat au fost făcute la DC News, în data de 11 martie.
  • Pe 1 februarie a intrat în vigoare Ordinul nr. 3.051 din 2024 care stabileşte obligaţiile profesorilor de a completa declaraţiile de interese că nu meditează elevii de la clasă. 

Secretarul de stat Florian Lixandru spune că în opinia sa meditațiile sunt o modă dar și o necesitate “în anumite situații”. El s-a referit la situațiile când profesorul de la clasă nu poate lucra separat cu elevii care fac performanță. Lixandru mai spune referitor la meditațiile în învățământul primar că “este vina părintelui care practic vine și întreține un astfel de fenomen”.

Secretarul de stat a mai precizat că este important ca profesorii să respecte legea și să nu lucreze cu elevii de la clasă, aa cum prevede legea. El a subliniat că există deși “afterschool-urile nu intră sub umbrela meditațiilor în acest moment”, se crează anumite discuții “pentru că o parte dintre elevii clasei merg la afterschool-ul unde predă poate doamna învățătoare, alții merg în altă parte, alții nu merg deloc pentru că nu-și permit și atunci se creează cumva niște diferențe între copii”. 

Redăm integral răspunsul secretarului de stat

Florian Lixandru, secretar de stat: “Eu consider că meditațiile sunt în mare parte o modă, dar și o necesitate în anumite situații. Acolo unde vorbim de meditații în învățământul primar nu cred că este nevoie să participe la astfel de activități. Eu zic că aici este vina părintelui care practic vine și întreține un astfel de fenomen. Vorbim de pregătire prin meditație, acolo unde dorim performanță, acolo unde poate profesorul nu poate să acopere toate nevoile elevilor, pentru că într-o clasă de elevi de 25 de sau de 30 de elevi fiecare copil este diferit și trebuie să lucrezi diferențiat cu fiecare

Și atunci poate în clasa respectivă sunt copii capabili de performanțe, de care tu, ca profesor, nu te poți ocupa suficient, pentru că trebuie să acorzi atenție și celorlalți copii care poate au acumulat anumite decalaje și trebuie să lucrezi cu ei astfel încât să remediezi ceea ce nu este rezolvat până la momentul respectiv. Poate acolo se impune o pregătire, dar venim în sprijinul acestor copii capabili de performanțe cu centrele de excelență care funcționează în fiecare județ. 

Faptul că părintele alege să meargă la o pregătire suplimentară este decizia dumnealui. Important este ca acest proces să se desfășoare în condiții de legalitate. Persoanele care desfășoară astfel de activități să fie înregistrate la FISC, să-și plătească impozitele și taxele pentru veniturile pe care le obțin, să nu lucreze copiii de la clasă, așa cum prevede legea. 

Nu mi se pare deontologic pentru un cadru didactic să lucreze în particular cu elevii de la clasă, nici măcar activitatea în afterschool-uri. Dacă eu sunt învățător la o clasă, mi se pare o lipsă de deontologie să merg cu o parte dintre copiii din clasă și să lucrez afterschool. 

DC News: E foarte important ceea ce spuneți, pentru că într-adevăr au apărut întrebări din partea unor cadre didactice care activează și în cadrul acestor instituții…

Florian Lixandru, secretar de stat: Afterschool-urile nu intră sub umbrela meditațiilor în acest moment, dar apar discuții pentru că o parte dintre elevii clasei merg la afterschool-ul unde predă poate doamna învățătoare, alții merg în altă parte, alții nu merg deloc pentru că nu-și permit și atunci se creează cumva niște diferențe între copii”. 

Ce spun oficialii despre meditații

Ministrul Educației, Ligia Deca, spunea în februarie într-o conferință de presă la PNL Bistrița, că părinții trebuie să fie siguri atunci când apelează la meditații, că ele sunt într-adevăr necesare, pentru că există și o presiune socială, dar dacă toată lumea spune că e nevoie de pregătire suplimentară, probabil că Ministerul trebuie să facă ceva și în zona curriculară la gimnaziu și liceu.

La rândul său, înainte de finalizarea legii educației, în vara lui 2022 secretarul de stat Sorin Ion spunea că a dat meditații și nu a plătit impozit la stat: “Dar eu n-am făcut din meditații vreodată o a doua meserie”.

Președintele Klaus Iohannis a fost întrebat în cadrul unei conferințe de presă în 2022 despre fiscalizarea meditațiilor: “Dacă profesorii sunt prima categorie care trebuie verificată, am oarece întrebări în această speță, însă nu se pot accepta excepții.” – detalii aici

În aprilie 2022, Fiscul a publicat un ghid al profesorului care dă meditații. Cei care încasează bani în numerar sau cu cardul au obligația de a avea casă de marcat 

Prevederile din Legea Învățământului Preuniversitar nr. 198/2023, referitoare la sancțiunile pentru profesorii care dau meditații pe bani elevilor de la clasă

Legea Educației nr. 198/2024 prevede că activitatea de desfășurare a meditațiilor cu elevii de la propria clasă constituie abatere disciplinară și se pot aplica mai multe sancțiuni, de la avertisment scris pâna la desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, conform legii învățământului preuniversitar. Profesorii sancționați cu desfacerea contractului de muncă nu mai pot preda pentru 7 ani școlari, potrivit metodologiei de mobilitate.

Pe 1 februarie a intrat în vigoare Ordinul nr. 3.051 din 2024 care stabileşte obligaţiile profesorilor de a completa declaraţiile de interese că nu meditează elevii de la clasă. Directorii de școli trebuie să informeze profesorii și să afișeze ordinul în format fizic și pe site-ul instituției.

În același timp, profesorii declară în scris, pe propria răspundere, sub sancțiunile prevăzute de Codul penal pentru falsul în declarații, care se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă, că nu fac meditații contracost cu elevii de clasă, potrivit ordinului nr. 3.051 din 11 ianuarie 2024

Până la data de 31 decembrie a fiecărui an, toți profesorii au obligația să completeze declarația că nu fac meditații cu elevii de la clasă, potrivit unui ordin publicat pe 19 ianuarie, în Monitorul Oficial. 

Activitatea de desfășurare a meditațiilor cu elevii de la propria clasă constituie abatere disciplinară, conform Art. 209, alin. (2), lit. d).

Sancțiunile disciplinare care se pot aplica personalului didactic de predare, în raport cu gravitatea abaterilor, sunt:

a) avertisment scris;

b) reducerea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizația de conducere, de îndrumare și control, cu până la 15%, pe o perioadă de 1-6 luni;

c) suspendarea, pe o perioadă de până la 3 ani, a dreptului de înscriere la un concurs pentru obținerea gradației de merit, pentru ocuparea unei funcții de conducere, de îndrumare și de control ori a unei funcții didactice superioare;

d) suspendarea, pe o perioadă de până la 3 ani, a dreptului de a face parte din comisiile de organizare și desfășurare a examenelor naționale;

e) desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, conform art. 209, alin. (1).

Conform alin (2), „pentru celelalte abateri se poate aplica sancțiunea prevăzută la alin. (1) lit. e) ori una sau mai multe cumulate dintre sancțiunile prevăzute la alin. (1)“, aici intra și acordarea meditațiilor contra cost pentru elevii de la clasa, unde sancțiunile pot fi „desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă ori una sau mai multe cumulate“ dintre sancțiunile de mai sus.

Cercetarea disciplinară a personalului didactic auxiliar se realizează conform prevederilor Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, Capitolul II Răspunderea disciplinară, cu modificările și completările ulterioare, potrivit legii.

Foto: © Lordn7 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Sancțiuni pentru profesorii care fac meditații contra cost cu elevii de la clasă: Avertisment scris, nu mai pot preda 7 ani şcolari și închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă
Profesorii pot începe de luna aceasta să completeze declarația de integritate pe 2024, că nu dau meditații pe bani elevilor de la clasă / Directorii școlilor trebuie să informeze profesorii, iar aceștia semnează o notă de informare – documente
Ligia Deca, despre meditații: Este și o presiune socială, dar dacă toată lumea spune că e nevoie, probabil că trebuie să facem ceva și în zona curriculară

Anchete ale inspectoratului școlar și conducerii Liceului Teoretic Carei după ce un profesor de matematică care ar fi chemat elevii de la clasă la meditații “en-gros” a fost reclamat de părinți că încearcă să evite legea Educației / I-ar fi pus să semneze cereri că “insistă foarte mult să îl accepte pe copil la ore particulare”

15 comments
  1. S, tu ai nevoie de ajutor specializat. Tu esti normal mintal? Citesti ce scriu eu si ce raspunzi tu??? Daca intrebi 10 profesori, 9 din ei, cel putin, si-ar dori cu ardoare, ca si mine, de altfel, program de 7-8 ore pe zi(8-15/16). Iar dupa acest program, ca orice angajat care isi termina serviciul, sa mearga acasa, la viata personala sau de familie. Fara sa fie contactat intempestiv si insistent pe grupuri online sau telefonic pentru fel si fel de raportari, statistici care au venit azi si trebuiau rezolvate ieri. Mi-as tine cele 18 ore de predare la clasa, iar in timpul ramas mi-as corecta teste, as face documente specifice disciplinei predate, as pregati lectii creative si interesante. Niciun profesor nu-si doreste cele 18 ore intinse si latite de la 7/8 pana la 14, ca dupa 14 sa o ia de la capat si acasa pana seara. Lumea uita ca profesorul nu e educator ca la ora 12 sa rupa usa clasei. Profesorul lungeste uneori 2-3 ore o zi de munca prin ferestre in care face oricum munca administrativa si de sclavete de mosie de director, dupa care alte ore acasa pentru pregatirea strict pe disciplina. Eu pledez pentru program de 40 ore in scoala, din care 18 de predare, dupa care, acasa sa-mi vad de viata fara sa mai aud de scoala. Toti ne-am dori.

    1. @Veorica,

      După prima propoziție, nu am mai citit nimic. Dacă nu te educi să comentezi fără să jignești și să o faci pe specialistul în ceea ce alții au diplomă (nu tu!), pe mine mă poți ocoli în comentarii! Mă confunzi cu cineva care nu și-a “tocit coatele” ȘI pe băncile unei facultăți de psihologie.
      Mulțumesc pentru înțelegere!

  2. Sunt cazuri și cazuri ! De exemplu profesori de la clasă care îi constrâng pe elevi să vină la ei la meditații, altfel le oferă note mici dacă nu vin. Părinți care își trimit copiii la meditații pentru a înțelege mai bine materia și pentru a obține o notă bună sau foarte bună la examen. Părinții care își trimit copiii la meditații fără să își dea seama , pur și simplu din inerție, deși elevii stăpânesc bine sau
    foarte bine materia . Părinți care își trimit copiii la meditații pentru olimpiade și concursuri. Părinți care își trimit copiii pentru admiteri la facultăți sau la alte forme de învățământ. etc … Totul depinde de interesul și obiectivul fiecăruia.

    1. Aici este si vina parintilor. De ce se supun unor astfel de cerinte care discrimineaza elevii cu situatii financiare mai precare? De ce nu se fac reclamatii la ISJ-ul specific judetului?

  3. La mintea astuia dacă cineva isi permite să isi pregătească copilul unde vrea el si cat de mult vrea el nu este normal că vezi doamne se vor crea diferente cu altii care nu isi permit…te doare mintea …acest personaj care mai este si pe o functie importanta n-a depăsit mentalitatea comunistă aia cu egalitatea…alo tovarăsu fiecare e liber să facă cata pregătire isi permite si doreste..că doar n-o să ramanem toti posti după modelul vostru al politicienilor.

    1. Bună ziua! Această declarație se aplică si la educatoare, la grădiniță? Mă gândesc că în Ordin se vorbește strict despre *elevi* și *profesori care dau meditații în particular elevilor de la clasă * Nimic despre preșcolari , (mai nou și antepreșcolari) și educatoare. 😊

  4. ministerul oricum nu e interesat de problemele reale…face scheme pentru abordarea violenței, proceduri,toate insa pe hârtie,nimic real …
    S a tot vorbit de concursul de directori …de concurs pentru inspectori nu întreabă nimeni nimic?! e o tăcere pe ISJ uri incredibila….stau oamenii acolo bine mersi numiți …unii de 30 de ani…Și inspectorii ăștia numiți îi trag de urechi pe dascălii care merg la concurs vara …inspectează profesori,etc…

  5. Nu în puține cazuri profesorul de la clasă (mai bine pregătit decât profesorul meditator), este contestat chiar de către elevul dumnealui ori de către părintele acestuia și este pus în imposibilitatea de a-l educa, influențați fiind chiar de către profesorul mediator, care, de cele mai multe ori, predă la aceeași instituție!

  6. și ce fac eu ca părinte daca la clasa copilului meu preda un dascăl extrem de bun cu care as vrea sa mi pregătesc copilul in plus pentru facultate?! îl meditez cu altcineva doar că nu i etic sa o fac cu cel de la clasa?!

    1. @ Alma,

      Întrebi asta în calitate de profesor? Sau în calitate de părinte care nu înțelege că omul rareori rămâne 100% obiectiv după ce este sponsorizat/ sponsor?

      Vezi bine “circul” profesorilor și părinților care au amestecat școala publică și meditațiile/ afterschool. În situațiile de genul acesta nu există nevinovați, oricâte scrisori lacrimogene și răzgândiri practică “doamnele” cu conturi grase! Când ai ieșit pe “centura” educației… respectul se pierde! Inteligența și moralitatea sunt două lucruri diferite. Au profitat de neajunsurile sistemului educațional românesc – care nu oferă suficiente ore pentru disciplinele de examen, înghesuie foarte mulți elevi într-o clasă, nu oferă ore până după-amiază (cel puțin în ciclul primar), nici masă caldă și nici profesor îndrumător. Am cunoștințe (în alt sistem de învățământ) care petrec 35 de ore pe săptămână în școală: corectează evaluările, pregătesc partea de predare/aplicare pentru ziua următoare, se ocupă de actele necesare, mănâncă. Acolo totul este transparent, părintele nu îi reproșează profesorului că muncește doar 16-18 ore pe săptămână și nici profesorul nu-i reproșează părintelui că trebuie să fie “bona” copilului lui (în condițiile în care nu doar părintele este “legat” de un birou/program de lucru, ci și profesorul, iar empatia este reciprocă). Da, cu copiii trebuie să fii și “bonă” uneori, dar dacă nu-ți convine, mergi în învățământul universitar/postuniversitar, acolo sunt doar adulți care nu au nevoie de supraveghere (pe partea de “îndrumare”… nu garantez nici acolo).

      Oricâte aș spune eu, “normalitatea” ta nu este să nu ai voie să scoți un act/evaluare din școală, ci să meditezi elevul de la clasă cu teancul de lucrări (inclusiv a lui) lângă el – la tine acasă!

      1. S, bati campii cu gratie. Si as vrea eu 35 de ore pe saptamana in scoala si odata ajuns acasa sa-mi inchid telefonul in fata oricarei tentative a scolii de a ma contacta pentru rapoarte, statistici etc.

        1. @B… ărbatul (“odată ajuns acasă”) cu nume de femeie (“Veorica”),

          Da, mulțumesc, eu pot spune adevărul cu grație!
          Cu siguranță vrei și desființarea școlii atunci când nu dă rezultatele așteptate, repartizarea elevilor la alte unități de învățământ (care sunt eficiente) și trimiterea profesorilor ei la… plata cu ora!

          P.S.: Nu te “deranja” să-mi răspunzi (cum ești nevoit să faci în cazul angajatorului tău), din partea mea… îți poți odihni mintea în continuare, “Veorico”!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cursuri online despre siguranța în spațiul virtual, pentru elevi și adulți, lansate gratuit de Directoratul pentru Securitate Cibernetică. Copiii pot învăța ce înseamnă dependența de Internet și să își protejeze banii și datele personale

Elevii și adulții pot parcurge gratuit online o serie de cursuri despre siguranța în spațiul virtual, lansată de curând într-o nouă ediție de către Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC),…
Vezi articolul

UPDATE Eroare la Ministerul Educației, care a publicat un calendar școlar greșit. Instituția anunță că de fapt calendarul anului școlar 2023-2024, aprobat și avizat oficial, este cel lansat în dezbatere publică, adică nu a luat în considerare nicio propunere

Ministerul Educației a retras postarea de pe Facebook în care anunța varianta avizată în ședința CDS a calendarului anului școlar 2023-2024 și a publicat un alt mesaj în care anunță…
Vezi articolul

Elevii care intră în clasa a V-a la toamnă ar da Evaluarea Națională în 2027 cu 6 probe, dintre care una de matematică și științe, transdisciplinară – proiect de prorogare „urgentă” a aplicării EN din Legea 1/2011, care poate produce confuzie printre profesori, părinți și elevi

Ministerul Educației se pregătește să modifice „de urgență” Legea Educației Naționale nr. 1/2011, deși pregătește în paralel și noile proiecte de legi ale educației. În mod paradoxal, instituția a pus…
Vezi articolul