Profesori în burnout: Clase suprapopulate, mulți elevi cu CES, muncă după program și epuizare continuă / Medic: Somnul nu mai odihnește, iar dimineața îți este greu să te ridici din pat

4.030 de vizualizări
ID 230246984 © Lightpoet | Dreamstime.com
Profesorii se confruntă tot mai des cu simptome specifice sindromului de burnout, pe fondul claselor suprapopulate, cu mulți elevi cu cerințe educaționale speciale, al volumului mare de muncă și al presiunii constante de la școală și de acasă, avertizează medicul psihiatru Adrian Țânțăreanu, într-o emisiune de la Prima TV de pe 12 iunie. 

Specialistul a explicat că epuizarea profesională a devenit una dintre problemele frecvente întâlnite atât în rândul profesorilor, cât și al altor categorii profesionale.

„Profesorii mi-au relatat în principal această volatilitate emoțională pe care o resimt la clasă. Aceste variații între zile în care totul merge foarte bine și toată clasa pare la unison cu ei și zile în care nu pot controla emoția sau energia copiilor. Lucrul acesta le consumă o cantitate semnificativă de energie”, a declarat medicul.

„Cred că, cel puțin din perspectiva profesorilor, este foarte mult vorba despre clase suprapopulate, despre volumul mare de muncă pe care trebuie să îl ducă, despre lucrurile pe care trebuie să le facă acasă, pentru că trebuie să pregătească teste și lecțiile pentru a doua zi. Toate acestea generează o tensiune psihică și conduc încet-încet la burnout, la un sindrom de epuizare atât mentală, cât și fizică”, a explicat Adrian Țânțăreanu.

Cum recunoști burnout-ul

Întrebat care sunt semnele care ar trebui să îi alarmeze pe profesori și pe ceilalți angajați, medicul a descris simptomele cele mai frecvente ale sindromului de burnout.

Presupune o stare de epuizare continuă, constantă. Parcă somnul nu mai este odihnitor, poate apărea chiar insomnia. Dimineața trebuie să amâni de câteva ori alarma. Te trezești cu gândul că trebuie să mergi la locul de muncă”, a spus acesta.

Persoanele afectate simt că nu mai au energia necesară pentru sarcinile obișnuite.

Știi că ai de făcut anumite lucruri în ziua respectivă, dar parcă îți vine foarte greu să te apuci de ele sau poate nu găsești motivația necesară pentru a le duce la capăt. Apar gânduri de învinovățire”, a explicat medicul.

El atrage atenția că burnout-ul poate semăna cu depresia sau cu tulburările de adaptare.

„Burnout-ul seamănă într-o anumită măsură cu episodul depresiv sau cu ceea ce numim tulburare de adaptare la un factor stresor major”, a precizat Adrian Țânțăreanu.

Profesorii au nevoie și ei de sprijin psihologic

În cadrul aceleiași emisiuni, medicul psihiatru Andreea Socol a susținut că profesorii ar avea nevoie de grupuri de suport similare celor utilizate în sistemul medical.

În medicină avem niște grupuri care se numesc Balint. Poate ar trebui implementat un concept de genul acesta și pentru profesori. Grupuri de suport”, a declarat aceasta.

Astfel de întâlniri îi ajută pe profesioniști să gestioneze mai bine stresul și să înțeleagă că nu sunt singuri în fața dificultăților.

„În profesia aceasta se ajunge foarte ușor la burnout și ajută să vezi că nu ești singurul care se confruntă cu aceleași dificultăți”, a spus Andreea Socol.

Nu trebuie să așteptăm să treacă săptămâni întregi ca sa ajungem medic

Adrian Țânțăreanu recomandă persoanelor care observă semne de epuizare să solicite ajutor cât mai devreme.

„Este bine să prindem lucrurile din timp, să mergem la evaluări și să vedem ce nu este în regulă cu noi atunci când nu ne simțim bine. Și nu vorbim acum doar despre psihiatrie, ci despre medicină în general”, a afirmat acesta.

Identificarea timpurie a problemelor poate preveni agravarea lor.

„O bună conștientizare a stării noastre, fie mintale, fie emoționale, duce la un diagnostic mai rapid, mai corect, la un tratament adecvat și, poate, la mai puține comorbidități pe viitor”, a spus Adrian Țânțăreanu.

În acest an școlar, profesorii au reclamat în repetate rânduri creșterea normei didactice, numărul mare de elevi din clase, integrarea elevilor cu cerințe educaționale speciale fără suficiente resurse de sprijin și volumul ridicat de sarcini administrative. 

ID 230246984 © Lightpoet | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


5 comments
  1. Va spun eu ! Este despre faptul ca munca depusă nu are nici o valoare in ochii elevului , parintelui si a societății in general ! Cand incerci sa faci bine cuiva prin munca pe care o depui si acel cineva nu da nici 2 bani pe acea munca usor usor dezamagirea isi face loc iar in acel moment totul sa terminat!
    Mai dai si de niste conducatori care nu au habar cum arata societatea de azi iar rezultatul este un profesor care nu mai înțelege nimic in legatura cu modul in care ar trebui sa isi faca meseria !

  2. Sincer! Elevii care au dislexie, discalculie de ce obtin certificate de la CJRAE? Se elibereazā certificatele foarte-foarte- foarte uşor!!!! Pārinții lor profitā. Stimuleazā lenea…….

  3. @Maria,
    Ne gândim, cum să nu negândim. Ne gândim și ne îngrozim de unele specimene de elevi și părinți. Elev de clasa a V-a vine la mine, cadru didactic, să îi leg șireturile, că nu știe de acasă.
    Pentru că am refuzat, „duamna” mamițica mi-a făcut reclamație la conducerea școlii că „nu asigur starea de bine a copilului” și „ăla micu” se expune riscului de accidentare, că „dacă se împiedică de șireturile dezlegate”.😱

  4. La elevii voștri și copiii noștri nu vă gândiți? Ore multe pe hârtie ,teme multe și inutile ,doar pentru dumneavoastră profesorii?

    1. Mărie, loaza ta e afectata de net, telefon și rețele sociale. Ai idee cat doarme pe noapte? Ai habar cat stă zilnic ,,pe telefon „?
      Așa că mai ho cu criticile la adresa profesorilor și supraveghează progenitura.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *