Profesorii au fost înlocuiți de inteligența artificială într-un liceu din Londra. Proiectul-pilot a fost lansat pentru elevii care se pregătesc pentru examene

1.652 de vizualizări
SURSA: Freepik.com
Pregătirea pentru examene cu ajutorul inteligenței artificiale (AI) și nu cu un profesor: un liceu privat din Londra a demarat un astfel de experiment, inițiativă privită cu circumspecție de o cercetătoare în domeniul AI, relatează AFP, potrivit Agerpres.

David Game College, o unitate de învățământ privată situată în centrul Londrei, a lansat acest proiect-pilot în urmă cu circa șase luni pentru tinerii care se pregătesc pentru examenele GCSE. Este prima clasă de acest fel din Regatul Unit.

„Învățământul va fi transformat de AI. Nu mai e nicio îndoială”, a declarat directorul adjunct al școlii, John Dalton. El a dorit să preia conducerea în acest domeniu.

Platforma „controlează” felul în care elevii își însușesc cursurile și furnizează instituției „informații despre obiceiurile lor de învățare”, a explicat el.

Șapte elevi fac parte deocamdată din acest proiect-pilot. Într-o mică sală de clasă, aceștia au la dispoziție calculatoare de pe care pot accesa programul.

În locul profesorilor, elevii sunt asistați de „antrenori pedagogici”, care sunt calificați ca profesori, dar nu cunosc conținutul diferitelor materii. Rolul lor este mai degrabă de a-i ghida pe elevi în utilizarea sistemelor de inteligență artificială.

Ei îi susțin, de asemenea, în obținerea de competențe non-tehnice, cum ar fi aptitudini pentru a lua parte la dezbateri.

„Lider mondial

Potrivit lui John Dalton, la rândul său profesor de biologie, AI poate evalua cunoștințele unui elev „cu o precizie superioară față de un profesor mediu” și permite o predare mai personalizată. Poate contribui, de asemenea, la reperarea unor lacune în cunoștințele elevilor.

Prim-ministrul britanic Keir Starmer a promis la jumătatea lunii ianuarie că va face din regatul Unit „liderul mondial” în domeniul inteligenței artificiale. El a anunțat un plan de acțiune care ar urma să atragă companii, investitori și să dinamizeze o economie aflată în dificultate.

Guvernul de la Londra spune că AI i-ar putea ajuta pe profesori să-și organizeze lecțiile și să corecteze lucrări de control. A dezvoltat propriul instrument, un asistent pentru lecții denumit „Aila”, adaptat la programa școlară britanică.

Pentru Rose Luckin, o profesoară de la universitatea londoneză UCL care studiază utilizarea AI în educație, proiectul-pilot de la David Game College este un „caz unic”.

Ea își pune întrebări asupra capacității AI de a preda „în ansamblu matematica, engleza, biologia, chimia și fizica”.

Cercetătoarea se întreabă de asemenea dacă „educația socială” pe care o aduce de obicei într-o sală de clasă se poate realiza „suficient” prin intermediul acestui program, chiar dacă responsabilii proiectului-pilot afirmă că elevii dispun de mai mult timp pentru a interacționa cu colegii lor.

„Nu vreau să fiu foarte negativă, căci dacă nu încercăm aceste instrumente, nu vom vedea cum funcționează”, a spus ea.

Ea a mai precizat și că AI va „transforma” rolul profesorilor. Dar este încă „imposibil” de știut în ce sens se va întâmpla acest lucru.

Profesoara speră că David Game College va evalua dacă AI „are un impact pozitiv sau negativ”.

„Mai eficace

Massa Aldalate, o elevă în vârstă de 15 ani, spune că a fost vrăjită de acest program.

„La început, aveam dubii”, a explicat ea, așezată pe un scaun rotativ în sala de clasă. „Dar este mult mai eficace dacă vreți cu adevărat să vă atingeți obiectivele”, a continuat adolescenta.

Sala de clasă tradițională nu-i lipsește „cu adevărat”.

În ceea ce privește cursurile de engleză, una dintre materiile ei preferate, eleva se gândea că trebuia să aibă un profesor în fața ei. Dar „a funcționat”, a spus ea. „Voi răspundeți la întrebări și totul are logică”, a explicat ea.

Unul dintre principalele sindicate din învățământ în Marea Britanie, National Education Union, a apreciat faptul că guvernul pune accentul pe formarea profesorilor cu ajutorul instrumentelor digitale.

Secretarul general al sindicatului, Daniel Kebede, a subliniat însă că această ambiție ar trebui să se traducă prin „importante investiți”’ pentru dotarea acestor unități cu tehnologia necesară.

Rose Luckin a subliniat că programul de la David Game College este „elitist”, întrucât costurile anuale sunt de 27.000 de lire sterline (32.120 euro), cu peste 10.000 de lire sterline în plus față de taxele medii de școlarizare din școlile private britanice.

Accesul inegal la tehnologie este, de altfel, una din „provocările” AI, a mai spus ea.


2 comments
  1. Câtă vrăjeală. Ar face orice sa taie din cheltuieli și sa aibă profit maxim.Horror!E ca începutul unui film horror!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sindicatele din educație, despre creșterile cu aproape 300% ale salariilor profesorilor prezentate de ministrul muncii: Sunt cifre eronate. Ne simțim folosiți în campania electorală

“Ministrul Muncii prezintă în spațiul public cifre eronate privind creșterile de salarii din educație”, anunță Federația Sindicatelor Libere din Învățământ. Reacția FSLI, unul dintre cele două mari sindicate din învățământul…
Vezi articolul

Avem nevoie de o intervenție pe trei paliere, investiția în profesori, infrastructură, ajutor dat elevilor și studenților, replica Ligiei Deca la studiul Erste, potrivit căruia un copil născut astăzi în România își atinge doar 58% din potențialul productiv

Un copil născut astăzi în România este de așteptat să atingă doar 58% din potențialul său productiv ca adult, față de 100% la sută dacă ar primi o educație și…
Vezi articolul

PSD organizează propriile consultări publice pe proiectele legilor Educației elaborate de ministra Ligia Deca, dezbateri anunțate până la finalul lui martie. Salarizarea profesorilor și generalizarea programului masă caldă, printre țintele social-democraților

PSD a anunțat luni într-un comunicat că organizează propriile consultări publice asupra proiectelor legilor Educației elaborate de ministra PNL Ligia Deca. În plus, PSD anunță că va veni cu amendamente…
Vezi articolul

Desființarea pripită a inspectoratelor școlare ar genera “un adevărat dezastru, o lovitură finală dată unui sistem aflat în suferință. Acest lucru trebuie făcut, dar trebuie pregătit în timp” – Sorin Cîmpeanu: Nu voi susține o desființare haotică a inspectoratelor, dar voi susține o descentralizare

Ministrul propus al Educației a anunțat în cadrul audierilor din Parlament că nu susține “o desființare haotică a inspectoratelor, dar voi susține o descentralizare, voi susține un plan”. “În cele…
Vezi articolul