Program educațional de cunoaștere a patrimoniul și istoriei locale, pentru elevii din zone rurale din Zalău

133 de vizualizări
Principalii indicatori pentru Educația din România
Foto: World Vision România
De vineri, 4 februarie 2022, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău începe un nou program educaţional pentru elevii din mediul rural.

Primele activităţi se vor derula în luna februarie în patru comune: Letca, Vârşolţ, Pericei şi Valcău de Jos, unde specialiştii muzeului vor susţine două ateliere:

  • Scribul – de la tăbliţă de tabletă (o activitate care-i poartă pe elevi în istoria fascinantă a scrisului, însoţită de provocarea de a exersa scrierea veche)
  • Atelier de desen în cărbune realizat de Ioan Sima, artist sălăjean.

„Condiţiile şi restricţiile dictate de situaţia pandemică ne-au făcut conştienţi de dificultatea şcolilor, mai ales a celor din mediul rural, de a facilita elevilor accesul la patrimoniul cultural, astfel că ne asumăm rolul de a veni în sprijinul acestora, ca parte a misiunii noastre şi ca expresie a dorinţei de a restitui comunităţii locale parte din investiţia ei în noi.

Specialiştii instituţiei au gândit o ofertă de activităţi şi ateliere atractive şi instructive pentru elevi, care să le dezvolte apetitul pentru cunoaştere şi să le ofere repere importante legate de istoria locală”, precizează, într-un comunicat de presă, Corina Bejinariu, managerul Muzeului de Istorie și Artă Zalău.

Până la finalul anului şcolar aflat în derulare, mai sunt programate o serie de ateliere şi activităţi interesante, precum: armele strămoşilor şi un atelier de tir cu arcul (comuna Gâlgău), respectiv Vitraliul – Lumini şi umbre (comuna Hida), reconstituiri virtuale ale castrului de la Porolissum (modelări 3D) şi vizită în sit cu grupuri de copii din comunele Creaca şi Mirşid, dar şi o prezentare a colecţiei de entomologie privind ciclul de viaţă al insectelor (comuna Fildu de Jos).

După vacanţa de vară, programul în şcolile din judeţ va continua cu alte activităţi, precum povestea lutului, etnograf pentru o oră, monedele strămoşilor sau pomi tradiţionali de Crăciun.

„Ne dorim să implicăm în aceste activităţi un număr cât mai mare de copii din diferite zone ale judeţului, astfel încât să convingem că suntem o instituţie muzeală apropiată de publicul nostru, dar şi să ofertăm comunităţilor locale proiecte  educative centrate pe promovarea şi valorificarea patrimoniului cultural”, a mai declarat managerul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Sunteți terorist? Ziarist?” – Culturaladuba.ro acuză acțiuni de intimidare și hărțuire la adresa jurnalistei Alexandra Tănăsescu, din partea unui reprezentant legal al Ministerului Culturii și a conducerii Muzeului Enescu, în urma unei investigații de presă

Culturaladuba.ro, site-ul care a publicat pe 3 martie, o investigație despre condițiile de depozitare a manuscriselor lui George Enescu, bunuri de tezaur, acuză, joi, că jurnalista sa Alexandra Tănăsescu a…
Vezi articolul
Profilul vocațional - artistic

Elevii de la clasele cu profil artistic, sportiv sau pedagogic vor fi transferați la alte profiluri sau specializări dacă nu obțin cel puțin media șase la disciplinele de specialitate stabilite prin regulamentele de organizare a școlilor – proiect

Elevii înscriși la clase cu profil artistic, sportiv sau pedagogic, care nu obțin minimum media șase la disciplinele stabilite prin Regulamentul de organizare și funcționare a școlilor (ROFUIP) vor fi…
Vezi articolul

Bacalaureat de toamnă. Profesoara de limba română Adelina Beldugan: Subiectul are o dificultate medie spre ridicată, având în vedere partea a III-a – poezia lui Mihai Eminescu sau George Bacovia / Sfaturi pentru BAC 2025

Subiectul dat luni la proba de Limba și literatura română – Bacalaureat 2024 de toamnă, „privit în ansamblu, are o dificultate medie spre ridicată, având în vedere partea a III-a,…
Vezi articolul