Program gratuit de educație antreprenorială și cursuri IT pentru fete cu vârste între 8 și 18 ani / Înscrierile s-au deschis – Technovation Girls 2022

8.265 de vizualizări
Foto: © Buurserstraat386 | Dreamstime.com
Elevele din România, cu vârste de la 8 la 18 ani, pot învăța cum se creează soluții IT pentru probleme reale din comunitate, cum se realizează un plan de afaceri și cum se lansează o aplicație online, în cadrul programului internațional Technovation Girls. Ediția 2022 se lansează pe 10 octombrie și înscrierile s-au deschis, anunță organizatorii într-un comunicat de presă.

Elevele participă apoi, cu proiectul pe care îl dezvoltă în cadrul programului, la o competiție unde pot câștiga premii și recunoaștere internațională, transmit reprezentanții Adfaber, organizație care se ocupă de program și de concurs.

  • „Participantele învață gratuit să dezvolte o aplicație de mobil, un plan de afaceri, un plan de marketing, un pitch video și toate acestea în timp ce încearcă să rezolve probleme reale din lume, ce ating subiecte precum sărăcie, pace, mediu înconjurător, egalitate, educație sau sănătate”, transmit organizatorii.

Cu sprijinul mentorilor voluntari, profesorilor și părinților, folosind materialele gratuite puse la
dispoziție, fetele învață cu ajutorul resurselor gratuite cum să dezvolte aplicații de mobil și proiecte de Inteligență Artificială.

„La Technovation Girls pot participa echipe formate din maxim 5 fete. Astfel, fie că sunt pasionate de comunicare, de design sau de tehnologie, pot să contribuie la dezvoltarea proiectului lor. (…) Programul Technovation prezintă 3 divizii pentru participante:

  • divizia pentru începătoare pentru fete între 8 și 12 ani,
  • divizia junioare pentru fete între 13 și 15 ani,
  • divizia senioare pentru fete între 16 și 18 ani.

În program se mai pot înscrie și mentori pentru a oferi sprijin echipelor pe parcursul competiției. Mentorii pot fi părinți, profesori sau angajați în domenii IT”, potrivit comunicatului.

Înscrierile pentru participarea la evenimentul online de lansare a ediției din acest an se realizează completând acest formular. Organizatorii vor răspunde live întrebărilor celor care doresc să participe în întâlnirea online din 10 octombrie, ora 19:00.

Elevele pot alege să dezvolte aplicații de mobil care se adresează, la alegere, uneia dintre următoarele teme:

  • sărăcie,
  • mediul înconjurător,
  • pace,
  • egalitate,
  • educație,
  • sănătate, potrivit comunicatului de presă.
Comunicatul de presă, în format .pdf:

Ediția trecută, peste 5.500 de eleve din 61 de țări au dezvoltat aproape 1.700 de soluții IT pentru probleme reale ale comunităților din care fac parte sau din lume. România a numărat 7 echipe în semifinalele competiției, dintre care 1 echipă câștigătoare regională pe Europa, mai informează organizatorii.

Foto: © Buurserstraat386 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Eroii Internetului: A treia ediție a programului dedicat siguranței online a copiilor începe în octombrie cu traininguri pentru profesori
14 iulie 2022 – Cinci eleve din România au creat o aplicație de ajutor pentru cei care suferă de un atac de panică și sunt singuri. A fost premiată în competiția pentru fete Technovation


1 comment
  1. Din păcate se face iar o discriminare . Băieții de ce nu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Senatorul Daniel Fenechiu retrage proiectul care elimina limita de mandate la șefia Academiei Române și susține că inițiativa a venit din Academie. Acuzații dure la adresa academicienilor: „Evident că cineva nu a fost sincer de la început”

Senatorul PNL Daniel Fenechiu a declarat sâmbătă pentru G4Media că și-a retras proiectul de lege care ar fi permis un număr nelimitat de mandate pentru președintele Academiei Române. El a…
Vezi articolul

Profesorul Radu Gramatovici: Un copil mediu nu o să scape fără meditații la Matematică, pentru că așa cum e făcut sistemul, ca să beneficieze de școli bune, va trebui să intre în acest sistem de dopaj. Pentru un copil peste medie meditațiile nu mai sunt ore remediale, ci ajung să fie sisteme de dopaj

Un copil de nivel mediu „nu o să scape” fără meditații la Matematică, pentru că „așa cum e făcut sistemul, ca să beneficieze de școli bune, trebuie să intre în…
Vezi articolul

Cei doi elevi de clasele a VII-a și a VIII-a, clasați în primii 4 și apoi descalificați de Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar București, la Olimpiada de Securitate Cibernetică, au fost dați afară pe nedrept din concurs și discriminați – opinie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării

Cei doi elevi de clasele a VII-a și a VIII-a, clasați în primii 4 la etapa pe Municipiul București și apoi descalificați de Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar al Municipiului…
Vezi articolul

Școlile pot să obțină aproape 1 miliard de euro din PNRR pentru dotarea laboratoarelor de informatică și a claselor cu mobilier sau înlocuirea mobilierului mai vechi de 5 ani – ghid lansat de Ministerul Educației în consultare publică. Documentele pentru aplicare

Un ghid al solicitantului pentru dotarea școlilor cu mobilier, materiale didactice și instrumente digitale a fost lansat de Ministerul Educației (ME) în consultare publică, potrivit unui anunț de pe site-ul…
Vezi articolul