Cinci eleve din România au creat o aplicație de ajutor pentru cei care suferă de un atac de panică și sunt singuri. A fost premiată în competiția pentru fete Technovation

1.208 vizualizări
Sursa: (c) MediaLab
O aplicație care le oferă ajutor celor care suferă de un atac de panică și sunt singuri a fost premiată în competiția pentru fete Technovation organizată de Asociația Adfaber, se arată într-un comunicat primit la redacție. Echipa care a creat-o, compusă din 5 eleve din București, a fost campioană regională pe Europa. În realizarea aplicației, acestea s-au bazat și pe sfaturi de la un psiholog pentru a îmbina eficient tehnologia cu latura de suport emoțional, mai transmit organizatorii.

În cadrul acestei competiții, participantele – fete cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani – dezvoltă aplicații de mobil prin care oamenii să poată rezolva probleme cu care se confruntă zi de zi. Programul are drept scop să încurajeze fetele să își construiască o carieră în domenii unde sunt necesare cunoștințe despre tehnologie, știință sau matematică.

În 2022, peste 5.500 de eleve din 61 de țări au dezvoltat aproape 1.700 de soluții IT pentru probleme reale ale comunităților din care fac parte sau din lume. Pentru a ajuta fetele, aproape 3.000 de mentori din întreaga lume s-au alăturat Technovation Girls, iar sprijinul, încurajarea și feedback-ul lor au fost esențiale pentru succesul fetelor, mai informează organizatorii.

  • 61% dintre echipe au folosit MIT App Inventor sau Thunkable pentru programarea proiectelor,
  • 15% dintre echipe au depus proiecte cu Inteligență Artificială,
  • 20% dintre proiecte au abordat schimbările climatice, 
  • 43% dintre proiecte au abordat probleme legate de sănătate.
Alte echipe și ideile lor în concurs

Pentru competiție, echipa Ginger beer and info a dezvoltat Edumap, o aplicație care trimite notificări cu locuri interesante, culturale, tradiționale din România, atunci când utilizatorul se află în proximitatea acestora. Informațiile sunt expuse astfel încât să fie atrăgătoare pentru adolescenți și tineri. 

Echipa Nemesis a dezvoltat o aplicație ce le oferă resurse și ajutor victimelor violenței domestice, dar și informații despre adăposturi și consiliere psihologică refugiaților din Ucraina. Aplicația are o secțiune și pentru cei care vor să doneze, să ofere asistență juridică, servicii medicale și anunțuri de joburi victimelor violenței domestice și refugiaților. Unimind a creat aplicația Go Pill, care funcționează sub forma unui ghid de tratament medical, oferind utilizatorului un calendar al tratamentului, dar și un status al stocului de medicamente. 

Echipa Swoosh a ajuns în semifinalele competiției cu ajutorul proiectului JoyXchange, o aplicație menită să prevină risipa de obiecte, cu ajutorul unei hărți pe care utilizatorul poate plasa obiecte pe care vrea să le doneze, dar și un punct de colectare. You are Not Alone este proiectul prin care echipa No Shame propune un sprijin moral și informațional pentru mamele minore, dar și cu sfaturi de la medici și psihologi.

Echipa LadiesFirst reprezintă România în divizia de juniori cu o aplicație ce le poate oferi femeilor sprijin medical, prin posibilitatea de a face programări în funcție de analizele de care au nevoie, dar și cu o categorie de discuții. 

Iată impresiile elevelor câștigătoare:
Cine poate participa la Technovation Girls 

Organizată în România de către Asociația Adfaber, competiția Technovation Girls are loc în fiecare an. Este dedicată elevelor care își doresc să învețe să programeze, să creeze un plan de afaceri și de marketing și să își lanseze propria afacere în industria IT sau să urmeze o carieră în domeniu. La competiție se pot înscrie elevele cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani, iar perioada de înscrieri poate fi urmărită pe site-ul Asociației Adfaber. 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat pe o posibilă faptă de discriminare a elevilor făcută de Ministerul Educației prin eliminarea burselor de merit pentru clasa a V-a și a celor rurale pentru liceeni / La început de octombrie au loc audierile

Autosesizarea Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în cazul eliminării burselor rurale pentru liceeni și a burselor de merit pentru elevii de clasa a V-a a fost înregistrată, iar Ministerul…
Vezi articolul