Programă școlară greșită de limba germană modernă, aprobată de Ministerul Educației – susține asociația profesorilor de profil, care anunță că depune plângere la MEC: „Poate un ministru nou va avea curajul să nu-și asume o prostie semnată de predecesorul său”

554 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Programa școlară de limba germană modernă pentru liceu, aprobată prin ordin de ministru și publicată în ianuarie 2026, este „greșită”, „incoerentă” și publicată „în mod fals” ca fiind realizată de grupul de lucru, susține Asociația Profesorilor de Limba Germană din România (APLGR), potrivit unei informări transmise profesorilor de profil de către Sorin Giurumescu, președintele asociației. Reprezentanții profesorilor anunță că au sesizat din nou Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și iau în calcul acțiuni legale.

Potrivit asociației, documentul adoptat oficial și de pe care ar urma să li se predea elevilor de clasa a IX-a din 2026, nu a fost discutat și asumat în grupul de lucru, deși conține numele membrilor acestuia ca autori, și introduce prevederi care ar putea bloca pregătirea elevilor pentru examenul internațional DSD II (nivel C1), în special în clasele bilingve.

Una dintre problemele centrale semnalate este confundarea sistematică a competențelor cu activitățile de învățare. În mai multe pasaje ale programei, ceea ce este prezentat drept competență descrie, în realitate, o acțiune concretă (de tipul „realizarea de exerciții”, „participarea la dialoguri” sau „traducerea unor texte”), fără a formula clar achizițiile cognitive și lingvistice pe termen lung ale elevilor.

  • Potrivit profesorilor, această confuzie afectează aplicarea programei, întrucât competențele ar trebui să fie transferabile și evaluabile, nu simple descrieri de activități de clasă.

„Programa conține mult material de studiu de tipul «așa nu». La viitoarele noastre formări vom putea folosi exemple din document pentru a arăta cum nu se scrie o competență și cum se pot confunda competențele cu activitățile de învățare”, afirmă Sorin Giurumescu.

Referiri la limba engleză într-o programă de limba germană

Profesorii reclamă și erori de conținut considerate greu de justificat, precum apariția explicită a limbii engleze într-o programă destinată exclusiv limbii germane moderne. În documentul aprobat de minister există formulări care cer elevilor realizarea unor traduceri „în limba engleză”, fapt interpretat de cadrele didactice ca rezultatul unor operațiuni de tip copy-paste din alte programe școlare, fără adaptare sau verificare.

Potrivit APLGR, astfel de erori nu pot fi tratate drept simple scăpări, întrucât ele apar într-un document normativ care va sta la baza planificărilor, evaluării și manualelor școlare. „Din toamnă va trebui să-i învățăm pe elevi engleză la orele de germană, pentru că așa scrie în această programă”, susține Sorin Giurumescu, subliniind caracterul paradoxal al situației.

Lipsa coerenței logice și a progresiei curriculare

O altă critică majoră vizează incoerența logică a documentului și lipsa unei progresii clare a competențelor de la un an de studiu la altul. Profesorii afirmă că programa combină niveluri diferite de dificultate fără justificare didactică și fără corelare cu numărul de ore sau cu specificul claselor (standard, intensiv, bilingv).

Potrivit asociației, aceste probleme provin din faptul că documentul final ar fi fost realizat prin combinarea unor fragmente diferite – unele provenite din programa refăcută de grupul de lucru, altele din proiectul inițial criticat – fără o integrare coerentă.

Această lipsă de coerență ar face dificilă inclusiv elaborarea manualelor și a instrumentelor de evaluare, întrucât nu este clar ce competențe trebuie atinse efectiv la finalul fiecărui ciclu de studiu.

Greșeli inclusiv de limba română

Pe lângă problemele de fond, APLGR reclamă și numeroase greșeli de limbă română, formulări ambigue și inconsecvențe terminologice, incompatibile cu statutul unui document oficial aprobat prin ordin de ministru.

Profesorii susțin că aceste erori afectează claritatea cerințelor curriculare și pot genera interpretări diferite de la o școală la alta, ceea ce contravine rolului unei programe naționale.

„Documentele asumate de Ministerul Educației ar trebui să fie corecte și coerente din punct de vedere gramatical și logic. Din păcate, nu este cazul acestui document”, afirmă președintele APLGR.

  • „Poate un ministru nou va avea curajul să nu-și asume o prostie semnată de predecesorul său! (și căruia, cinstit vorbind, nu-i puteam pretinde să citească el mii de pagini cu programe, 89 de anexe!)”, mai susține profesorul.
DOCUMENT Sinteză cu greșeli din programa de limba germană modernă 2026, reclamate de Asociația Profesorilor de Limba Germană din România (APLGR):
DOCUMENT Programa școlară de limba germană modernă – liceu 2026 aprobată de MEC:
Citește și:
Profesorul Sorin Giurumescu: Noua programă publicată de Ministerul Educației la limba germană blochează pregătirea elevilor pentru examenul DSD II – nivel C1 și pune sub semnul întrebării existența acestuia în România
Programa de limba germană modernă pentru liceu a fost rescrisă după dezbaterea publică, în urma criticilor din partea profesorilor din grupul de lucru, anunță profesorul Sorin Giurumescu


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Regulile de supraveghere video în școli intră în vigoare în modulul 5 al acestui an școlar. Pentru a instala camere, școala are nevoie de votul majorității părinților, elevilor majori și angajaților, prin acord scris

După un an de la controverse și modificări legislative, Ministerul Educației a oficializat procedura care permite instalarea camerelor audio-video în sălile de clasă și alte spații școlare. Noua reglementare, publicată…
Vezi articolul

Un colaborator Sputnik, numit consilier al unui secretar de stat din Ministerul Educației. Alexandru Mîță promovează deschis Rusia, visează ”încă de copil să ajungă la Moscova” și consideră ”colonialism” parteneriatul cu SUA

Un colaborator al publicației Sputnik, organul oficial de propaganda al Rusiei, a devenit consilier al secretarului de stat Mihaela Popa din Ministerul Educației, scrie G4Media.ro. Este vorba de Alexandru Mîță,…
Vezi articolul

Trebuie să tăiem câte o clasă de a IX-a de la fiecare liceu din județul Buzău, în planul de școlarizare pentru anul 2026-2027, spune inspectorul școlar adjunct Daniel Popescu: Vor dispărea cel puțin 24 de clase și 50 de norme didactice / Trebuie să le găsim un loc de muncă acestor profesori

Inspectorul școlar adjunct din Buzău, Daniel Popescu, a spus că în toamnă, anul școlar 2026-2027 se vor desființa cel puțin 24 de clase a IX-a. „Trebuie să tăiem câte o…
Vezi articolul

Un student din Braşov a creat „profesorul online”, care folosește inteligența artificială: Memorează cărțile din programă, selectează subiectele pentru examen, susține testul și trimite mail cu rezolvările, după examen

Creat de un student din Braşov: „Profesorul online” este un soft care îți selectează subiectele pentru examen și nu te lasă să trişezi, anunță Bună Ziua Brașov. Fabian Pavel Velicea este…
Vezi articolul

Execuția bugetară pentru PNRR în Educație e de 19,7% după doi ani de implementare și cu un an înainte de termenul limită / Ministrul Daniel David: Analizăm dacă ar trebui să rămână în PNRR doar proiectele care pot fi finalizate până în august 2026, iar pentru celelalte să restrângem obiectivele și să găsim alte surse de finanțare

Ministrul Educației, Daniel David, a explicat în cadrul conferinței de presă de joi, 27 februarie, că România nu va reuși să atingă indicatorii stabiliți în ceea ce privește unele programare…
Vezi articolul