Guvernul urmează să aprobe joi, 25 septembrie, Hotărârea privind Programul pentru școli al României pentru anul 2025–2026, care reglementează distribuirea de fructe, legume, lapte și produse de panificație în unitățile de învățământ. Decizia vine cu o întârziere de peste două luni față de momentul în care proiectul de act normativ a fost publicat în dezbatere publică, pe 10 iulie, și după ce Edupedu.ro a semnalat blocajul săptămâna trecută.
Potrivit notei de fundamentare, peste 1,85 milioane de copii, mai puțini decât în forma inițială a proiectului de act normativ, vor beneficia de program în acest an școlar. Este vorba despre preșcolarii din grădinițele de stat cu program normal de 4 ore și elevii din învățământul primar și gimnazial, inclusiv cel special. Grădinițele și școlile particulare nu mai sunt incluse în grupul țintă, o decizie justificată de guvernanți prin nevoia reducerii cheltuielilor bugetare, aceasta fiind și justificarea pentru numărul mai mic de beneficiari.
„Modificarea sintagmelor din tot cuprinsul hotărârii, respectiv sintagma „grădinițele cu program normal de 4 ore de stat autorizate/acreditate și particulare acreditate”, precum șisintagma „elevii din învățământul primar și gimnazial de stat și particular” cu sintagmele „grădinițele cu program normal de 4 ore de stat”, respectiv „elevii din învățământul primar și gimnazial de stat”, s-a realizat având în vedere situația de deficit bugetar excesiv cu care se confruntă România”, se arată în document.
Bugetul total alocat programului este de 798,1 milioane de lei, în creștere cu 4,75% față de anul anterior. Din această sumă, 106,6 milioane lei sunt alocate pentru fructe și legume proaspete, 375,6 milioane lei pentru lapte și produse lactate, iar 241,9 milioane lei pentru produse de panificație (acoperite exclusiv din bugetul național). Alte 74 de milioane de lei sunt rezervate pentru măsuri educative complementare, desfășurate în cadrul programului.
Valoarea zilnică maximă a unei porții de produs crește, comparativ cu anul precedent. Astfel, porția de fructe sau legume urcă de la 0,70 lei la 0,80 lei, cea de lapte sau produs lactat de la 1,11 lei la 1,18 lei, iar produsul de panificație de la 0,65 lei la 0,76 lei. Creșterea este justificată de inflație, de costurile mai mari din agricultură și procesare, dar și de majorarea TVA la produsele alimentare, de la 9% la 11%.
Autorii proiectului semnalează faptul că aceste creșteri ușoare de prețuri pemntru produsele oferite elevilor la școală vin și „ca urmare a numeroaselor solicitări din partea consiliilor județene, asociații, patronate, operatori economici, precum și a întâlnirii cu reprezentanții din filiera laptelui, care au reliefat necesitatea actualizării limitelor valorilor zilnice/preșcolar/elev pentru porţia de fructe și legume, pentru porţia de lapte şi produse lactate, precum și pentru porția de produse de panificație, din următoarele considerente: prețurile au suferit influențe datorate indicelui de inflatie ridicat înregistrat în piață, precum și ca urmare a creșterii prețurilor la utilități, respectiv gaze naturale, energie electrică, combustibili, cât și a creșterii prețurilor la îngrășăminte, furaje, transport care afectează în mod negativ costurile de producție și riscă să producă un fenomen de retragere al operatorilor economici care furnizează produse în cadrul programului”.
Rămâne interzisă distribuirea de lapte praf, produse cu adaos de zahăr, cacao, arome, îndulcitori sau conservanți.
În proiectul de HG se precizează faptul că produsele de panificație trebuie să fie din făină integrală sau dietetică, cu conținut redus de sare, zahăr și grăsimi. Termenul maxim de consum al produselor de panificație este de 5 zile calendaristice de la data fabricației.
Programul prevede, ca și în anii anteriori, desfășurarea unor activități educative pentru promovarea alimentației sănătoase.
Noile reguli pentru școli
Este introdus un sistem informatic dezvoltat de APIA pentru gestionarea programului, în care directorii de școli vor trebui să introducă datele privind produsele livrate.
Directorii școlilor trebuie să introducă date în modulul informatic dezvoltat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), care devine instituția responsabilă de implementare, monitorizare și evaluare a programului. Acest sistem informatic este o premieră pentru program și vizează trasabilitatea produselor și raportările privind livrările.
Art. 11 alin. (3) din forma finală prevede că „Datele aferente livrărilor produselor, precum și datele aferente activităților educative, se introduc de către conducătorii unităților de învățământ în modulul informatic pus la dispoziție de către APIA.”
Directorii devin actori-cheie în controlul calității produselor livrate. Ei au dreptul de a refuza produsele care nu respectă prevederile legale sau nu corespund din punct de vedere calitativ. Furnizorul este obligat să înlocuiască produsele refuzate în aceeași zi.
Art. 11 alin. (1): „Conducătorii unităților de învățământ au obligația de a verifica produsele livrate și de a refuza produsele care nu respectă prevederile prezentului articol sau care nu corespund din punct de vedere calitativ.”
(2): „Furnizorul are obligația de a înlocui produsele refuzate în aceeași zi.
Școlile trebuie să organizeze sau să participe la măsurile educative din program, cele pentru promovarea consumului de fructe, legume și lapte. Activitățile pot include vizite la ferme, ateliere de gătit, concursuri tematice, campanii de informare.
Anexa II prevede activitățile eligibile, inclusiv:
- vizite tematice în ferme și unități de procesare
- concursuri tematice
- degustări și ateliere practice
- campanii de informare vizuală (postere, materiale informative)
Comparativ cu forma pusă în dezbatere în luna iulie, varianta care va intra în ședința de Guvern de joi aduce doar câteva modificări tehnice, precum împărțirea mai clară a bugetelor pe tipuri de cheltuieli (distribuție și activități educative), o precizare suplimentară privind excluderea produselor cu zahăr adăugat și o justificare explicită a reducerii numărului de beneficiari din învățământul privat.
Potrivit documentelor consultate de Edupedu.ro, proiectul de HG se află pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de joi, 25 septembrie. După adoptare, autoritățile locale vor putea semna contractele pentru distribuția efectivă a produselor în școli și grădinițe. Programul ar urma să se deruleze pe parcursul a minimum 88 de zile din anul școlar în curs.
Proiectul de hotărâre și nota de fundamentare:
Programul Laptele școlar (cunoscut în trecut și sub numele de Lapte și corn) a fost inițiat ca program național în 2002, iar din 2007 a devenit program european. Programul pentru școli a fost extins, în 2023, cu încă 6 ani — pentru perioada 2023-2029. Ajutorul financiar din partea Uniunii Europene, repartizat României pentru anul şcolar 2025-2026, pentru distribuţia laptelui natural de consum şi/sau a produselor lactate fără adaos de lapte praf este de 11.303.390 euro.
Programul, gândit la nivel european, are drept scop principal încurajarea alimentației sănătoase la copii și sprijinirea fermierilor și procesatorilor de lapte. Este gestionat în cadrul Politicii Agricole Comune, sub egida DG AGRI, și este implementat uniform pentru toți elevii din Uniunea Europeană, indiferent de mediul în care trăiesc sau de gradul de bunăstare.