Proiect legislativ privind transportul gratuit pentru elevii din învățământul primar, aprobat de Camera Deputaților. Prevederile ar intra în vigoare din anul școlar 2022-2023

534 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri, cu 277 de voturi „pentru”, trei „împotrivă” şi 17 abţineri, o propunere legislativă care completează Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, potrivit căreia elevii din învăţământul primar vor putea beneficia de transport specializat de la/până la unitatea de învăţământ, cheltuielile fiind asigurate din bugetul de stat, prin transfer, către unităţile administrativ-teritoriale, transmite Agerpres.

Prevederile vor intra în vigoare începând cu prima zi a anului şcolar 2022 – 2023. Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată, proiectul urmând să fie supus dezbaterii Senatului. 

„În municipii şi oraşe, elevii din învăţământul primar care frecventează cursurile unei unităţi de învăţământ de stat, particulare şi confesionale autorizate/acreditate pot beneficia de transport specializat de tipul curse şcolare, pentru transportul de la/până la unitatea de învăţământ. Acoperirea cheltuielilor pentru transportul specializat se asigura din bugetul de stat, prin transfer, către unităţile administrativ-teritoriale”, prevede un amendament la proiect care aparţine deputaţilor Natalia-Elena Intotero (PSD) şi Szabo Odon (UDMR).

Foto: Pexels.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesor filmat de elevi cum stă întins pe catedră: „Domnul, vreți să vă facem un masaj?” / Inspectorul școlar general: „Voi trimite o echipă de inspectori în verificare. N-am cuvinte. E halucinant!”

Un profesor de la Colegiul Național “Mircea cel Bătrân“ din Râmnicu Vâlcea apare într-un clip video întins pe catedră, iar elevii se oferă să-i facă masaj, informează Ziarul de Vâlcea, citat…
Vezi articolul

SURSE Planurile-cadru pentru liceele tehnologice duale. Mai puține ore de Matematică, pentru clasele XI-XII, și fără ore de Fizică, Chimie, Biologie și Geografie în trunchiul comun al tuturor specializărilor – proiect

Elevii de la tehnologic dual ar putea să aibă mai puține ore de Matematică în trunchiul comun, potrivit proiectului de modificare a planurilor-cadru. Făcând o comparație cu învățământul tehnologic actual,…
Vezi articolul